Peste 6.400 de km de cablu au fost scufundaţi în Oceanul Atlantic. Reţeaua va ajuta întreg globul: ”Vine într-un moment critic”

28 09. 2017, 09:00

This browser does not support the video element.

Sistemul, dezvoltat prin intermediul colaborării dintre Microsoft, Facebook şi firma de telecomunicaţii Telxius, poate transmite 160 de terabiţi de date pe secundă, echivalentul a 71 de milioane de videoclipuri HD redate în acelaşi timp. Mail Online notează că sistemul va deveni operaţional la începutul anului 2018, cablul din fibră optică de 6.437 de kilometri fiind desfăşurat din  Virginia Beach, Virginia, în Bilbao, Spania.

Sursa: Submarine Cable Networks

”Marea vine într-un moment critic,” afirmă Brad Smith, preşedintele Microsoft. ”Cablurile subacvatice transportă deja 55% mai multe date decât cele amplasate pe ruta Trans-Pacificului. Nu există niciun dubiu că fluxul de date de-a lungul Atlanticului va continua să crească, iar Marea va furnza o conexiune importantă între SUA, Spania şi mai departe,” adaugă el. 

Sursa: Microsoft

Cablul va ajuta la satisfacerea cererii privind infrastructura internetului de pe întreg globul. De asemenea, reţeaua va fi mult mai sigură. În mai 2016, Facebook şi Microsoft îşi prezentau planul de construire a cablului, iar lucrările au început în august, finalizarea fiind programată în octombrie 2017. Însă se pare că proiectul Marea a fost finalizat înaintea termenului final. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Un cablu submarin cu lungime record, ce acoperă o distanţă de 9000 km, dat în folosinţă
 
Microsoft şi Facebook vor instala un nou cablu transatlantic. Care este scopul lui
 
O invenţie revoluţionară care îţi încarcă telefonul fără ajutorul cablului – VIDEO
 
Imprimanta de buzunar, poate fi conectată fără cablu la smartphone şi are doar 350 de grame-VIDEO