Un cercetător român ne duce cu un pas mai aproape de era computerelor cuantice după ce a inventat un cip care poate stoca informaţie sub formă de lumină
Era computerelor cuantice este din ce în ce mai aproape, iar acum o echipă de cercetători de la Caltech au creat un cip care ne aduce cu un pas mai aproape de această epocă, scrie Futurism.
Atât computerele tradiţionale, cât şi cele cuantice stochează date sub formă de cod binar. Totuşi, în timp ce computerele tradiţionale stochează informaţia în biţi de 1 sau 0, computerle cuantice pot stoca data în qubiţi de 0,1 sau amândouă simultan.
Protonii ar fi fost, cel puţin în teorie, particule foarte bune pentru stocarea informaţiei cuantice, dar s-a dovedit a fi o sarcină mult prea dificilă. Astfel, cercetătorii şi-au îndreptat atenţia spre fotoni, creând astfel un dispozitiv optic de stocare al informaţiei cu module de 700 de nanometri lăţime şi 15 microni lungime – aproximativ de dimensiunea celulelor sanguine.
„Un astfel de dispozitiv este o componentă esenţială pentru viitoarele dezvoltări în reţele optice cuantice care pot fi folosite pentru a transmite informaţie cuantică”, a precizat românul Andrei Faraon, coautor al acestui studiu şi cercetător la Caltech.
De asemenea, Tian Zhong, conducătorul acestui studiu, a precizat că „această tehnologie nu duce numai la miniaturizarea dispozitivelor de stocare a datelor, ci oferă şi posibilitatea unui mai bun control al interacţiunilor dintre fotonii individuali şi atomi”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Viitorul este aici! Cercetătorii au inventat un cip care poate fi implantat în creier
Pentru prima dată în istorie, o companie va implanta cipuri în proprii angajaţi