Cum îţi pot afla hackerii parolele oricând tastezi ceva pe telefon
O echipă de experţi în securitate informatică de la Newcastle University a demonstrat că acest lucru este posibil. Ei au aflat un PIN de patru cifre după ce au urmărit modul în care se mişca telefonul în timp ce codul era introdus. Aceste mişcări par întâmplătoare, dar de fapt există tipare distincte.
Folosind această metodă, cercetătorii au reuşit să afle din prima încercare un PIN în 70% din cazuri, scrie Go4it.
Senzorii de mişcare sunt accesaţi de majoritatea aplicaţiilor fără a cere permisiunea utilizatorilor. Hackerii pot insera în aceste aplicaţii programe periculoase ce înregistrează mişcările, care ulterior sunt „traduse”.
Experţii au mai descoperit ceva îngrijorător. În multe browsere mobile, dacă utilizatorii deschid o pagină care include un program dăunător de descifrare a mişcărilor, acesta este capabil să înregistreze şi activităţile pe care aceştia le fac într-un alt tab. Iar dacă acolo este deschisă pagina de internet banking, datele de autentificare la aceasta pot fi aflate.
Echipa de la Newcastle University a avertizat marile companii în legătură cu acest pericol încă de anul trecut. Apple şi Mozilla au lansat deja actualizări care împiedică colectarea datelor înregistrate de senzorii de mişcare. Google cunoaşte problema şi lucrează la o soluţie.