Eşarfa care te poate face invizibil
Utilizarea software-ului de recunoaştere facială în scopuri comerciale este o practică din ce în ce mai folosită, iar companii mari ca Amazon sau Facebook se bucură de efectele sale. Între timp, cei care se luptă pentru dreptul la intimitate ripostează.
Proiectul Hyperface presupune imprimarea unor modele, pe textile sau articole de îmbrăcăminte, special create pentru a induce în eroare softurile de acest tip. Hyperface presupune anumite tipare de imprimeuri care pot fi interpretate de software ca părţi ale feţei umane, precum ochi, gura şi alte caracteristici. Interpretarea vestimentară a artistului Adam Harley reprezintă, după spusele sale, o ofensă la adresa tehnologiei intruzive.