O invenţie revoluţionară care îţi încarcă telefonul fără ajutorul cablului – VIDEO
Uitaţi de prize, uitaţi de mormanele de cabluri încâlcite din colţul camerei! Inovaţia celor de la Disney Research face ca orice dispozitiv de mici dimensiuni (smartphone, tabletă, ventilator, dronă sau veioză) să se încarce automat, prin simpla prezenţă într-o cameră special amenajată, relatează rfi.
Încăperea respectivă poate asigura 1.900 W de energie, cu un grad de eficienţă de 40 până la 95%, în funcţie de locul în care se află obiectul ce trebuie încărcat.
Există însă şi o problemă: aspectul camerei. În mijlocul ei se află o bară verticală din cupru, iar pereţii şi tavanul trebuie să aibă încorporate nişte panouri speciale din aluminiu, pentru a asigura un flux constant de energie.
Bara metalică are la mijloc 15 condensatori conectaţi la un generator aflat în afara camerei, pentru a produce un camp magnetic uniform. Există de asemenea o bobină conectată la aceeaşi bară din mijlocul încăperii.
Un aspect important: experţii spun că nu e o idee bună să stăm prea aproape de bara metalică din mijlocul camerei. Asta înseamnă că fie bara va trebui să fie dotată cu senzori care să avertizeze oamenii că s-au apropiat prea mult de ea şi eventual să se oprească automat, fie va trebui conceput un design special, care să oblige persoanele din încăpere să păstreze distanţa.
Vestea bună este că acest prototip de cameră ar putea fi folosit pe viitor în birouri şi chiar depozite de mari dimensiuni, ce ar putea utiliza un sistem cu mai multe bare de cupru.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum vom putea încărca telefoanele mobile la soare
Această baterie din aluminiu îţi încarcă telefonul în 60 de secunde – VIDEO
Cum încarci bateria telefonului mobil? Scuturându-l câteva minute!