Primarul unui mare oraş din Arad, după 6 luni fără telefonul mobil: M-am întors în 1990

28 01. 2017, 15:00

După cele şase luni, edilul spune că s-a simţit de parcă s-ar fi întors în anii ’90, dar a lucrat mai eficient şi a petrecut mai mult timp cu familia, scrie Mediafax.

Unul dintre cei mai activi primari din judeţul Arad, Petru Antal, a încheiat în ianuarie un experiment inedit: timp de şase luni a renunţat să folosească telefonul mobil şi Facebook.

Edilul din Pecica, cel mai mare oraş din judeţul Arad, Petru Antal, anunţa, în iunie, că renunţă timp de şase luni la telefonul mobil şi la contul de Facebook, dar şi că va merge mai mult pe jos şi cu bicicleta, pentru a vedea în ce măsură îi perturbă tehnologiile moderne activitatea, metabolismul şi ritmul de lucru.

Cunoscuţii s-au îndoit atunci că primarul va reuşi să ducă la bun sfârşit experimentul, considerând că telefonul mobil este mult prea necesar.

„Foarte mulţi, la început când am postat pe Facebook că voi începe acest experiment, mi-au spus că nu voi putea duce la bun sfârşit această perioadă de şase luni de zile. Alţii m-au lăudat şi mi-au spus că este foarte greu să faci un astfel de lucru, şi dacă reuşesc, voi fi una dintre puţinele persoane care a reuşit să facă acest lucru”, a declarat Petru Antal.

Măsurile luate de primar nu au înseamnat că în cele şase luni nu a mai fost la dispoziţia locuitorilor. La numărul de mobil al primarului răspundea vocea înregistrată a edilului, care spunea că cei interesaţi îl pot contacta „la numărul de fix al Primăriei, de luni până vineri între orele 8-16 sau oricând la adresa email”.

Rezultatele nu au lipsit.

„Am fost mai puţin stresat, am putut discuta mai liniştit, fără să îmi sune telefonul mobil la fiecare cinci minute. (…) După programul de la birou, acasă, am fost mai relaxat şi am putut rezolva probleme pe care le-am amânat de ani de zile”, povesteşte primarul Petru Antal.

Petru Antal recomandă tuturor să încerce să renunţe chiar şi pentru puţin timp la telefonul mobil şi la reţelele de socializare.

„Per ansamblu a fost o experienţă interesantă. Chiar m-am simţit ca în anii 1990, atunci nu aveam telefon mobil şi reţea de socializare, doar că acum am fost singur, toţi cei din jurul meu fiind în pas cu tehnologia, Dar în orice caz a fost un experiment interesant. Recomand tututur să facă un asfel de experiment, că este foarte interesant”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul oraşului Pecica, Petru Antal.

Acesta spune că a început experimentul pentru a vedea cum e când telefoanele mobile nu sună din cinci în cinci minute.

„Am fost foarte solicitat, mai ales la telefonul mobil. Îmi suna din cinci în cinci minute. Aveam două telefoane mobile şi eram foarte, foarte ocupat cu a răspunde la telefoane. Şi am considerat că în această perioadă de şase luni de zile voi putea avea mai multă grijă de problemele de la serviciu, dar şi de cele personale”, a afirmat Petru Antal.

În cele şase luni, edilul spune că a lucrat mai eficient fără telefonul mobil şi a petrecut mai mult timp cu familia.

„Mi-a scurtat timpul de lucru, adică încercam să ajung după ora 16.00 acasă, nu ca înainte când ajungeam undeva pe la ora 20, pentru că suna telefonul mereu şi mereu apărarea câte ceva. Puteam să lucrez mai eficient. Şi în acea perioadă cât am fost acasă am putut petrece mai mult timp cu familia, în special cu copiii. Am circulat foarte mult şi cu bicicleta. Mi-am promis că voi circula nu numai cu maşina, ci şi pe jos, cu bicicleta şi cu mijloacele de transport în comun. Şi chiar am circulat în vară foarte mult cu bicicleta, chiar şi la lucru am fost cu bicicleta de multe ori”, a spus primarul din Pecica.

În cele şase luni fără telefon mobil, primarul a redescoperit telefonul fix şi e-mailul. Petru Antal spune că în cele şase luni nu a avut niciun eveniment important pe care să-l fi pierdut din cauza lipsei telefonului: „Nu, nu am pierdut niciun eveniment important, ne-am descurcat. Oamenii cu care comunicam în acea perioadă au înţeles situaţia şi m-au găsit pe telefonul fix, mi-au trimis un mesaj prin e-mail, mi-au lăsat vorbă la colegii mei, în special la viceprimar. Dar, în orice caz ne-am descurcat. A fost mai greu, trebuie să recunosc, dar după o lună, o lună şi jumătate, deja m-am obişnuit şi am putut să-mi văd de lucrurile mele şi în acest sistem”.

Acum, primarul îşi foloseşte din nou telefonul mobil şi şi-a redeschis contul de Facebook, dar afirmă că va petrece puţin timp pe reţeaua de socializare.

„Telefonul mobil, da, este o necesitate. Consider că cei care au un telefon mobil la ei se vor putea descurca mult mai uşor, dar reţelele de socializare nu, nu sunt o necesitate. Se poate trăi şi fără aceste reţele de socializare. Cred că după un timp creează dependenţă, de aceea trebuie să avem mare grijă, până unde ajungem, la ce limite”, a declarat pentru MEDIAFAX primarul oraşului Pecica.

Edilul recomandă tuturor să folosească timpul eficient şi să nu piardă orele cu telefonul mobil, pentru că „anii trec foarte repede” şi timpul petrecut pe reţelele de socializare nu poate fi recuperat.

Petru Antal este primar al oraşului Pecica din aprilie 2009, iar 2004-2009 a fost viceprimar al oraşului.

Oraşul Pecica este cel mai mare din judeţ, după municipiul Arad, având circa 14.000 de locuitori.