Aplicaţia care elimină chelnerul, creată de o echipă de IT-işti clujeni, este folosită la New York
Echipa a dezvoltat aplicaţia Fastorder după ce proprietarul unei cafenele din Alba Iulia a realizat cât de grea este gestionarea unui număr mare de comenzi în perioadele aglomerate, când creştea timpul de aşteptare al chelnerului. „Aşa s-a născut Fastorder, la început am investit banii noştri ca să dezvoltăm aplicaţia, după care am găsit un partener care a investit 125.000 de euro în acest proiect. Un client intră într-un local care are implementată aplicaţia, o descarcă pe telefon, scanează codul QR şi se recunoaşte masa la care se află. Poate naviga prin meniu, face comanda direct la bar prin selectarea produselor, dar se poate chema şi un ospătar sau se poate cere debarasarea mesei. Se poate vedea cât este nota de plată iar în perioada următoare vom trece la o altă etapă, care presupune plata cu cardul direct de pe telefonul mobil a consumaţiei. Aplicaţia înseamnă reducerea timpilor de aşteptare a comenzii, astfel încât nu mai trebuie ca un client să aştepte după un chelner”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Lucian Cramba, director executiv al Fastorder, proprietarul cafenelei de la care a pornit noul concept.
Potrivit acestuia, aplicaţia permite şi împărţirea notei de plată în cazul în care la masă sunt mai mulţi consumatori, în condiţiile în care se ştie clar ce a consumat fiecare, notează Mediafax.
”Aplicaţia traduce automat comanda în engleză, astfel încât poate fi utilizată şi de un client străin care serveşte masa sau bea o cafea într-un local partener din România. De asemenea, putem include în aplicaţie şi bacşişul care poate fi lăsat chelnerului. Un astfel de serviciu schimbă modul de interacţiune al clientului cu restaurantul şi îl ajută şi pe ospătar, îi face munca mai uşoară. Ospătarul ia comanda mergând direct la bar, ştie exact ce şi unde să aducă şi îl scuteşte de drumurile prin sală, iar aplicaţia le oferă informaţii despre preferinţele şi tendinţele de consum ale clienţilor”, a precizat Cramba.
În prezent, aplicaţia are peste 10.000 de utilizatori în România şi poate fi accesată în 80 de localuri – restaurante şi baruri – din mai multe oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Craiova, Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Timişara, Alba Iulia, iar recent a fost introdusă şi în două restaurante celebre din New York – ”Fresco by Scotto”, unde au luat masa, printre alţii, Donald Trump, Bill Clinton sau John Lennon, şi ”Cipriani”.
De asemenea, aplicaţia se pretează şi pentru hoteluri, unde clientul poate comanda room-service din cameră direct la bucătărie, sau pentru terasele de la mare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole