La doar 23 de ani, slătineanul Dănuţ Turmacu manageriază propria firmă IT, pe care a înfiinţat-o în timpul liceului, din dorinţa de a păstra drepturile de autor asupra unor produse create chiar de el, relatează corespondentul MEDIAFAX.
Povestea şi ascensiunea tânărului antreprenor pot fi comparate cu „cazuri” mai celebre ca Mark Zuckerberg, Bill Gates sau Steve Jobs. Absolvent al Colegiului Naţional „Radu Greceanu” şi câştigător al Locului I la Olimpiada Internaţională de Informatică – secţiunea reţele, organizată de CISCO în anul 2012, Dănuţ Turmacu a decis să înfiinţeze în anul 2013, la nici 20 de ani, în municipiul Slatina, propria firmă, din dorinţa de a păstra drepturile de autor asupra soluţiilor create, în detrimentul cedării lor către eventualii angajatori. Deşi era încă elev de liceu, compania sa a cunoscut o dezvoltare rapidă în domeniul IT, prin realizarea de soluţii de comunicare, infrastructură şi securitate, astfel că după doar un an de activitate aceasta s-a extins, crescând şi numărul angajaţilor dar şi al colaboratorilor săi. De remarcat că într-o perioadă scurtă, societatea înfiinţată de Turmacu înregistrează profit, la această dată îndreptându-şi atenţia către clienţii enterprise de pe piaţa internaţională.
În ciuda succesului fulminant şi a faptului că poate fi comparat cu Bill Gates (Windows), Steve Jobs (Apple)sau Mark Zuckerberg (Facebook), Dănuţ Turmacu rămâne la fel de modest ca atunci când, licean fiind, şi-a zis să-şi încerce norocul în antreprenoriat. Întrebat cum este să fii, la o vârstă atât de fragedă, printre giganţii IT, Dănuţ rămâne cu picioarele pe pământ şi spune că este „doar un tânăr ambiţios, pasionat de tehnologie şi antreprenoriat”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: