Inteligenţa Artificială a transformat Google Translate şi are capacitatea să reinventeze IT-ul
Cei care au folosit de-a lungul timpului programul Google Translate, care traduce cuvinte şi expresii, trebuie să fi observat îmbunătăţirile remarcabile din ultima perioadă. În primul rând, cuvintele sunt traduse mai detaliat, oferind şi sensuri folosite cel mult tangenţial. Spre exemplu, cuvântul „cutie” din română are nu mai puţin de zece înţelesuri în limba engleză.
Cea mai mare îmbunătăţire însă este în cazul expresiilor, unde este nevoie nu numai de cunoaşterea exactă a cuvintelor, dar şi de utilizarea acestora într-un anumit context şi, de asemenea, programul trebuie să ţină cont de regulile gramaticale. Pe scurt, expresia trebuie să aibă sens atunci când este tradusă, lucru pe care numai o raţiune complexă este capabilă să ofere.
Să luăm un exemplu. În articolul apărut pe Big Think, şi preluat de Descoperă, Stephen Hawking vorbeşte despre viitorul planetei şi al omenirii. Paragraful în limba engleză este:
”We now have the technology to destroy the planet on which we live, but have not yet developed the ability to excape it. Perhaps in a few hundred years, we will have established human colonies amid the stars, but right now we only have one planet, and we need to work together to protect it.”
O introducere în Google Translate a acestui paragraf rezultă în următoarea traducere în limba română:
„Avem acum tehnologia pentru a distruge planeta pe care noi trăim, dar încă nu au dezvoltat abilitatea de a scăpa de ea. Poate că în câteva sute de ani, vom fi stabilit colonii umane pe fondul stelelor, dar chiar acum avem doar o singură planetă, şi trebuie să lucrăm împreună pentru a le proteja.”
Cu excepţia câtorva dezacorduri, ceea ce este normal întrucât gramatica limbii române este dificilă chiar şi pentru majoritatea vorbitorilor nativi de română, sensul paragrafului se poate înţelege cu uşurinţă.
Inovaţia care a stat la baza acestei îmbunătăţiri este capabilă de schimbarea paradigmei în ceea ce priveşte inteligenţa artificială. Până acum, se credea că introducerea cât mai multor parametri în sistem va da un rezultat mai precis, dar s-a observat că această abordare este imposibil de pus în practică, din cauza materialului imens; şi de asemenea, nu oferă garanţia că va avea rezultate mulţumitoare.
În schimb, o inteligenţă flexibilă automată se bazează pe o reţea neuronală artificială, unde „sinapsele” au rolul principal. S-a observat că o astfel de reţea oferă capacitatea adaptativă de a se configura/reconfigura conform datelor şi informaţiilor asimilate. Abordarea a devenit astfel una evoluţionistă, decât una creaţionistă.
Cum a reuşit Google să îşi îmbunătăţească acest program?
Proiectul Google Brain, iniţiat acum cinci ani de zile, şi-a propus să folosească principiul de „reţele neuronale”, un principiu similar cu cel care stă la baza inteligenţei umane. Caracteristica principală este capacitatea de a asimila şi a învăţa din greşeli, la fel ca modul în care învaţă copiii.
Flexibilitatea aceasta, aproape umană, este o idee care a circulat de la începuturile erei informatice din anii `40, dar era văzută ca o idee demnă de literatură science-fiction sau una care aluneca în zona misticii. Până recent, nu exista nici posibilitatea acestei idei de a fi pusă în practică din cauza tehnologiei rudimentare.
Acum, posibilităţile sunt nenumărate, extinzându-se şi la alte programe Google, precum Google Maps. Astăzi, acest program este capabil să facă doar lucruri simple şi explicite: să conducă pe cineva din punctul A în punctul B, oferind câteva informaţii cu privire la trafic sau la distanţa care trebuie parcursă. Aplicând noul tip de inteligenţă artificială, programul poate îndeplini funcţii mai complexe. Spre exemplu, situaţia în care cineva doreşte să meargă la aeroport, dar pe drum să se oprească la un magazin pentru a lua un cadou soţiei. Programul nu numai că va configura traseul în aşa fel încât să se oprească lângă un magazin, dar va cunoaşte trend-urile şi eventual şi preferinţele soţiei dacă soţul va face acest drum de mai multe ori. Va deveni, într-un sens, mai flexibil şi mai uman şi va învăţa din experienţele din trecut.
Un lucru rămâne cert, dacă politica celor de la Google se direcţionează spre inteligenţa artificială, ceea ce de altfel se întâmplă, posibilităţile sunt multiple şi greu de prezis chiar şi la un nivel general. Echipa de ingineri susţine că inteligenţa artificială va rămâne doar o unealtă capabilă să rezolve lucruri concrete. Dar o astfel de ipoteză oferă loc de dezbatere. Dacă Google Brain are un comportament organic, similar cu cel al unui creier uman, care se dezvoltă până la vârsta maturităţii, care sunt posibilităţile pentru un creier artificial care nu este supus bolilor sau îmbătrânirii, şi care, foarte probabil, nu a ajuns la „maturitate”? Dacă în timp, o astfel de structură complexă va fi capabilă să îşi creeze propriile forme emergente similare cu ceea ce numim conştiinţă sau teorie a minţii? Deşi rămâne un scenariu desprins parcă din Incidentul Iisus a lui Frank Herbert, este o posibilitate ca ideea aceasta să fie pusă în practică pe viitor; un viitor totuşi departe, dependent de extrem de multe variabile.
Sursa: New York Times
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Roxxxy, primul robot programat sa faca sex
Robotul-jurnalist a fost lansat in Statele Unite
Masina autoreplicanta – inventia care va pune capat omenirii?
Cât de aproape suntem de lumea în care vom putea iubi o inteligenţă artificială