Însă, realitatea a dovedit exact contrariul, ultimul incendiu declanşat chiar la bordul unui avion de pasageri punând Samsung în situaţia de a opri definitiv producţia şi rechema toate dispozitivele rămase în circulaţie, potrivit Go4it.
La mai mult de o lună după ce problema a intrat în atenţia opiniei publice, reprezentanţii companiei sud-coreene au declarat pentru publicaţia Wall Street Journal că încă nu ştiu cauza exactă pentru incidentele care au afectat seria Note7.
„Recunoaştem că nu am identificat corect problema de prima dată, dar rămânem preocupaţi să descoperim sursa acestora”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, adăugând: „Prioritatea principală rămâne siguranţa clienţilor noştri şi recuperarea în proporţie de 100% a dispozitivelor Galaxy Note 7 rămase în circulaţie”.
Potrivit unor dezvăluiri făcute de surse apropiate companiei, Samsung ar fi recrutat până şi angajaţi din echipa responsabilă cu dezvoltarea viitorului model Galaxy S8, în speranţa de a grăbi rezolvarea anchetei şi elimina orice temeri cum că aceleaşi vicii de proiectare ar putea fi preluate şi la alte modele smartphone.
Sursa: Go4it