Home » Lumea digitală » Prima ţară care lansează serviciul de transport cu drone. Ce scop nobil are iniţiativa

Prima ţară care lansează serviciul de transport cu drone. Ce scop nobil are iniţiativa

Publicat: 16.10.2016
Rwanda a lansat astăzi, în prezenţa preşedintelui Paul Kagame, primul serviciu naţional de livrări cu drone din lume, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în districtul Muhanga.
Guvernul din Rwanda va utiliza dronele pentru a transporta sânge către 21 de centre de transfuzii situate în jumătatea de vest a ţării. Prin intermediul acestui serviciu pot fi acoperite, la cerere, până la 150 de zboruri zilnice.
Dronele şi serviciul de livrare sunt operate de Zipline, o companie de robotică cu sediul în California. Pentru început, dronele vor transporta doar sânge, însă parteneriatul internaţional dintre UPS, Gavi – Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare – şi Zipline îşi propune să ajute la extinderea livrărilor de servicii medicale şi vaccinuri care pot salva vieţi.
 
„Dronele sunt foarte utile, atât din punct de vedere economic, cât şi din cel al îmbunătăţirii serviciilor medicale. Suntem bucuroşi să lansăm această tehnologie inovatoare şi să colaborăm cu partenerii noştri pentru a o dezvolta în viitor”, a declarat preşedintele Rwandei, Paul Kagame.
În ţările în curs de dezvoltare, accesul la produse şi servicii medicale care pot salva vieţi este îngreunat de infrastructura slabă. Autorităţile nu au capacitatea de a livra medicamentele necesare de la oraş către zonele rurale sau izolate, din cauza lipsei mijloacelor de transport, sistemelor de comunicaţii şi reţelei de distribuţie adecvate.
 
În Rwanda, hemoragia postnatală este principala cauză de deces a femeilor gravide. Sângele trebuie să fie depozitat şi transportat la anumite temperaturi, altfel îşi pierde valabilitatea. Pentru că există mai multe grupe de sânge şi nici o modalitate de a estima cu precizie nevoile viitoare, multe clinici de transfuzie nu au în stoc tot necesarul de sânge.
 
În timpul lungului sezon ploios din Rwanda, foarte multe drumuri devin impracticabile sau inundate de ape. Prin urmare, se întâmplă foarte des ca persoane care au nevoie urgentă de transfuzii să nu primească sângele care le poate salva viaţa.
 
Programul naţional de livrări cu drone permite centrelor de transfuzii din jumătatea vestică a ţării să plaseze comenzi de urgenţă, prin intermediul SMS-urilor. Comenzile sunt primite la baza Zipline, cunoscută sub denumirea Nest/Cuibul, situată în regiunea Muhanga, unde compania deţine o flotă de 15 drone Zip.
 
Fiecare dronă Zip poate acoperi până la 150 km dus-întors – chiar şi pe condiţii de vânt şi ploaie – şi poate transporta 1,5 kg de sânge, suficient pentru a salva viaţa unei persoane. Dronele Zip decolează şi aterizează de la baza Nest, iar livrările sunt făcute prin coborârea aproape de sol şi lansarea medicamentelor la un loc desemnat denumit „cutia poştală”, în apropierea centrelor medicale pe care le deservesc. Zipline va opera între 50 şi 150 de zboruri de urgenţă în fiecare zi, către 21 de centre de transfuzii din jumătatea de vest a Rwandei şi poate onora comenzile în aproximativ 30 de minute.
 
Rwanda intenţionează să extindă serviciul de livrări cu drone Zipline şi în jumătatea de est a ţării, la începutul anului 2017, acoperind astfel nevoile celor 11 milioane de cetăţeni, care se vor afla în aria de livrare a medicamentelor care le pot salva viaţa.
 
„Incapacitatea autorităţilor de a livra medicamente salvatoare persoanelor care au nevoie stringentă de ele cauzează în fiecare an milioane de decese care pot fi prevenite, în întreaga lume. Zipline va ajuta la eradicarea acestei probleme”, a declarat Keller Rinaudo, CEO Zipline. „Am dezvoltat un sistem de livrare instant, pentru oameni, oferind posibilitatea ca medicamentele să fie livrate la cerere şi cu costuri reduse, oriunde.”

„Dronele au potenţialul de a revoluţiona modul în care comunităţile izolate au acces la produse medicale de urgenţă. Orele economisite cu această tehnologie în livrarea unor produse din sânge sau a unui vaccin pentru cineva expus la rabie, pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte”, a declarat dr. Seth Berkley, CEO Gavi, Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare. „
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un sudiu amplu a identificat 15 factori care favorizează demența timpurie
Un sudiu amplu a identificat 15 factori care favorizează demența timpurie
SANDA ȚĂRANU, executată penru cruciulița de la gât: „Ei m-au RETRAS…” | EXCLUSIV ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
SANDA ȚĂRANU, executată penru cruciulița de la gât: „Ei m-au RETRAS…” | EXCLUSIV ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Ce se întâmplă la nivelul creierului în timp ce blufezi la poker? O perspectivă neuroștiințifică (P)
Ce se întâmplă la nivelul creierului în timp ce blufezi la poker? O perspectivă neuroștiințifică (P)
Test de cultură generală. Care este cea mai veche țară din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai veche țară din lume?
De ce se schimbă atât de des prețurile la electricitate? (P)
De ce se schimbă atât de des prețurile la electricitate? (P)
Oamenii de știință au creat un aliaj de cupru mai puternic decât oțelul și care poate rezista la temperaturi de 800ºC
Oamenii de știință au creat un aliaj de cupru mai puternic decât oțelul și care poate rezista la temperaturi de 800ºC
Coreea de Nord a lansat o nouă navă de război de 5.000 de tone
Coreea de Nord a lansat o nouă navă de război de 5.000 de tone
Vladimir Putin ar fi gata să discute despre pace în Ucraina „fără condiții prealabile”
Vladimir Putin ar fi gata să discute despre pace în Ucraina „fără condiții prealabile”
Un fenomen extrem de periculos pe TikTok, luat în vizor de Guvernul Franței
Un fenomen extrem de periculos pe TikTok, luat în vizor de Guvernul Franței
În urmă cu opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
Navele americane ar trebui să treacă gratis prin canalele Panama și Suez, crede Donald Trump
Navele americane ar trebui să treacă gratis prin canalele Panama și Suez, crede Donald Trump
Mormântul Papei Francisc, vizitat deja de mii de oameni
Mormântul Papei Francisc, vizitat deja de mii de oameni
Banii înapoi pentru românii care au depus bani la CEC înainte de Revoluţie, dar nu au mai primit o mașină Dacia
Banii înapoi pentru românii care au depus bani la CEC înainte de Revoluţie, dar nu au mai primit o mașină Dacia
Zeci de opere de artă, aruncate „din greșeală” la gunoi de o primărie din Țările de Jos
Zeci de opere de artă, aruncate „din greșeală” la gunoi de o primărie din Țările de Jos
Istoria papalității. Un neam de 266 de papi, de la Sfântul Petru la Francisc
Istoria papalității. Un neam de 266 de papi, de la Sfântul Petru la Francisc
Insectele dispar din cauza agriculturii, arată o nouă cercetare
Insectele dispar din cauza agriculturii, arată o nouă cercetare
Mormintele din Epoca de Piatră din Irlanda nu sunt ce au crezut cercetătorii, arată o analiză ADN
Mormintele din Epoca de Piatră din Irlanda nu sunt ce au crezut cercetătorii, arată o analiză ADN
Un fragment de chihlimbar, vechi de 16 milioane de ani, dezvăluie o descoperire unică
Un fragment de chihlimbar, vechi de 16 milioane de ani, dezvăluie o descoperire unică