Începând din luna noiembrie, doritorii vor putea să îşi înregistreze propriile domenii .blog, iar procesul de înscriere a început deja pentru cei care vor neapărat să pună mâna pe numele dorit, informează Go4it.
Automatic, compania din spatele WordPress.com va fi administratorul domeniilor .blog, oferind deja o metodă de înscriere pentru cumpărarea primelor domenii. În urmă cu câteva zile, companiile şi cei care deţin drepturi asupra unor nume au avut şansa să îşi rezerve propriile domenii .blog, pentru a evita situaţiile în care acestea sunt înregistrate de alte persoane, care ar putea cere bani mulţi pentru a ceda accesul.
Pentru utilizatorii de rând însă, Automattic a pus pe picioare site-ul get.blog, unde oricine îşi poate înregistra numele dorit. Întrucât înregistrarea propriu-zisă începe pe 21 noiembrie, cei care îşi înscriu acum domeniile vor trebui să plătească o taxă de 250 de dolari. 30 de dolari sunt aferenţi costului de înscriere, care va fi acelaşi şi după data de 21 noiembrie, iar 220 de dolari este taxa care îţi asigură acces înaintea celorlalţi la domeniul .blog.
Desigur, în cazul în care sunt mai multe persoane interesate de acelaşi nume, Automattic va media o licitaţie, iar câştigătorul păstrează domeniul. Cei care pierd licitaţia vor primi în schimb, întreaga sumă de 250 de dolari înapoi.
Pe 2 noiembrie este programată o altă perioadă de înscriere a domeniilor .blog pentru nume comune. Acestea vor fi vândute la preţuri „premium”, substanţial mai mari decât taxa obişnuită de 30 de dolari.
Sursa: Go4it