Într-o notă, CNIL (Commission Nationale de l’Informatique et des Libertés ) a transmis că gigantul software american trebuie să ia măsuri pentru a garanta „securitatea şi confidenţialitatea” informaţiilor personale ale utilizatorilor, după ce a constatat că Microsoft încă transferă date despre utilizatorii din Europa către SUA pe baza acordului „Safe Harbour”, invalidat de o curte de justiţie a UE în luna octombrie a anului trecut, scrie Go4it.
Potrivit Go4it, CNIL i-a dat companiei un răgaz de trei luni pentru a rezolva problemele semnalate. În caz contrar, Microsoft riscă sancţiuni, care nu au fost încă anunţate. Decizia a fost luată după o anchetă făcută de comisie anul trecut.
În septembrie 2015, vicepreşedintele Microsoft responsabil cu sistemul de operare Windows, Terry Myerson, a declarat că Windows 10 colectează informaţii pentru a funcţiona mai bine pentru utilizatori şi că aceştia pot alege ce tipuri de informaţii sunt colectate.
Comisia a spus şi că sistemul de autentificare în Windows 10 bazat pe un PIN de patru cifre nu este sigur, deoarece nu are o limită pentru încercări nereuşite.
Un reprezentant din departamentul juridic al Microsoft a transmis că gigantul software va colabora cu CNIL pentru a găsi soluţii acceptabile la aceste probleme.
Sursa: Go4it