Platforma, dezvoltată de Google Cultural Institute, găzduieşte colecţii culturale din întreaga lume.
Platforma Google Cultural Institute şi-a schimbat denumirea în Google Arts & Culture şi aduce noutăţi privind îmbunătăţirea experienţei de tur virtual (3D, 360 de grade), conţine o funcţie de recunoaştere a operelor de artă şi oferă posibilitatea unor căutări speciale care evidenţiază evoluţia în timp a artei în baza elementului căutat (culoare, un anumit obiect etc), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Printre noutăţile pe care le aduce platforma se află şi posibilităţile de „search”. Astfel, există noi moduri în care poate fi explorat conţinutul prezentat de cele peste 1.000 de muzee şi instituţii culturale partenere din 70 de ţări.
De exemplu, utilizatorul poate căuta orice de la pantofi la obiecte de aur; poate explora arta din punct de vedere cronologic (cum au evoluat lucrările lui Van Gogh de la sumbru la luminos) şi poate obţine rezultate privind lucrările artiştilor organizate după culoare (cum foloseşte Monet tonurile de gri în lucrările sale).
O altă noutate e reprezentată de faptul că a fost adăugat suport pentru Cardboard în aplicaţiile de mobil, fiind disponibile peste 20 de tururi în realitatea virtuală, care oferă o experienţă vizuală la 3600, cu explicaţii vocale. În acest mod, utilizatorii pot face un tur virtual al artei stradale din Roma sau să exploreze Templus lui Zeus din perioada clasică grecească, din Sicilia.
Aceste tururi 3D în Cardboard sunt disponibile doar în aplicaţiile de iOS sau Android, nu şi pe versiunea de desktop sau pe cea de browser mobil.