Smartwatch-ul care se adresează persoanelor în vârstă
Cel mai nou model de smartwatch de la Omate, Wherecom S3, se adresează persoanelor în vârstă, dispozitivul dispunând de o interfaţă cu meniuri simple, aerisite şi uşor de folosit, informează Go4it.
Cel mai important element al ceasului este, însă, butonul SOS de care dispune. Prin apăsarea acestuia, purtătorul poate fi localizat uşor de către persoanele de contact selectate înainte, care primesc coordonatele geografice ale acestuia.
Sistemul de operare rulat de Wherecom S3 este bazat pe Android şi include aplicaţii preinstalate pentru contacte sau care oferă notificări pentru orele la care trebuie luate medicamente.
S3 dispune de un procesor dual-core MediaTek de 1 GHz, 512 MB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 4 GB şi baterie de 600 mAh (cu autonomie de trei zile, potrivit producătorului). Ecranul are o diagonală de 1,54 inci şi rezoluţie de 320 x 320 pixeli. Ceasul include şi pedometru.
Omate Wherecom S3 va fi disponibil în Europa începând cu luna septembrie a acestui an, la preţul de 150 de euro.
Sursa: Go4it