Home » Lumea digitală » O nouă invenţie: selfie stick-ul zburător – VIDEO

O nouă invenţie: selfie stick-ul zburător – VIDEO

Publicat: 05.04.2016
Pasiunea oamenilor pentru selfie-uri nu se va potoli prea curând, chiar dacă această activitate face multe victime în întreaga lume.

De aceea şi selfie stick-urile evoluează. Am văzut recent Flip It, un dispozitiv 4 în 1 care este: carcasă, selfie stick, telecomandă cu Bluetooth şi suport pentru telefon. Acum, inevitabil, a apărut selfie stick-ul zburător, scrie Go4it.
 
ROAM-e este un fel de dronă pentru selfie-uri construită de compania australiană Iot Group. Precomenzile au început deja, iar livrările se vor face în luna iunie a acestui an.

„Am vrut să construim un selfie stick pe steroizi. Problema selfie stick-ului este faptul că este limitat de lungimea băţului”, a declarat Ian Duffell, directorul executiv al IoT Group.


 
După ce este conectată la un smartphone, drona poate fi setată să urmărească utilizatorul, folosind tehnologie de recunoaştere facială, de la o distanţă de până la 25 m. Camera de 5 MP pe ROAM-e poate face fotografii, captura imagini panoramice şi clipuri video.
 
Bateria de pe dronă are o autonomie de 20 de minute în regim de zbor. ROAM-e costă 267 de dolari, potrivit Go4it.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase