Primul model de telefon acuzat de SEXISM. A fost conceput un telefon pentru FEMEI – FOTO
Noul dispozitiv scuteşte femeile de problema telefonului mobil mare, dpretunghiular şi neîncăpător în buzunarele mici de la pantaloni.
„Cyrcle” este un telefon rotund cu clapetă, produs de compania americană dToor. Reprezentanţii acesteia susţin că produsul lor este unul „natural şi senzual” pentru femeia care e în pas cu moda. Tocmai din acest motiv, designerii au fost acuzaţi de sexism, pentru că se adresează în mod exclusiv femeilor.
Compania dToor, care a lansat ideea „Proiectării opusului telefonului de formă dreptunghiulară”, a fost fondată de o femeie care a lucrat ca biochimist pe submarine nucleare şi a condus cercetări despre SIDA. „Forma dreptunghiulară nu serveşte nevoilor femeilor”, a declarat fondatoarea companiei, Christina Cyr.
Sursa foto:cnet.com
Telefonul, care ajunge să preia o formă rotundă când este închis, poate fi folosit cu uşurinţă de către femei, fără a fi necesar ca ele să scotocească prin poşetă în căutarea lui.
„În primul rând, îmbrăcămintea cu adevărat feminină nu are în mod normal buzunare, iar în cazul în care are, buzunarele sunt adesea prea mici sau nu sunt încăpătoare pentru un obiect mare şi dreptunghiular. În al doilea rând, femeilor le place să vorbească, să scie sms-uri şi să comunice prin orice mijloace disponibile pe smartphone-uri cu familia, prietenii şi iubiţii”, a declarat Christina Cyr.
Invenţia a stârnit un adevărat val de nemulţumiri pe Twitter, fondatorii fiind acuzaţi de sexism. Aceştia, în schimb, au respins critica adusă, iar pe site Cyr a postat următorut text: „Sincer, nu am vrut să jignesc pe nimeni. Doream pur şi simplu un telefon care să încapă în buzunarele mele, care sunt mai mici decât ale soţului meu”.
Firma producătoare consideră că telefonul va fi mai uşor de depozitat în poşetele de mână şi va putea alerta utilizatorii despre mesajele şi apelurile importante de la contactele prestabilite.
O campanie Kickstarter este planificată pentru această vară, gadget-ul fiind disponibil la preţ de 100 de dolari. Anul viitor, firma intenţionează să lanseze o nouă variantă, iar scopul final este de a crea un model cu două ecrane, pe care va putea rula sistemul de operare Android.
Sursa: Mail Online
Vă recomandăm şi aceste articole: