Descoperire surprizătoare a savanţilor. S-a întâmplat după ce 500 de oameni şi-au dezactivat conturile de Facebook

15 11. 2015, 08:00

Site-uri precum Facebook sau Twiter ne oferă informaţii foarte variate privind vieţile semenilor noştri, însă acestea nu sunt întotdeauna de folos pentru noi, cred sociologii din cadrul Institutului de Cercetare a Fericirii, din Danemarca.

Specialiştii au realizat un experiment, la care au luat parte aproximativ 1000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia foloseau Facebook în mod obişnuit, în timp ce restul participanţilor la experiment au hotărât să renunţe la conturile lor online. După numai o săptămână, 88% dintre cei care nu-şi mai foloseau conturile s-au declarat „mai fericiţi”, spre deosebire de 81% dintre cei care aveau conturile activate.
Rezultatele cercetărilor au arătat că persoanele care se declarau „nemulţumite” de vieţile lor aveau această stare datorită invidiei faţă de succesul celor pe care îi urmăreau online. „În loc să ne orientăm energia spre ceea ce vrem să realizăm, tindem să fim mai atenţi la ceea ce alţii au făcut”, a declarat directorul Institutului de Cercetare a Fericirii, Meik Wiking.

În mod contrar, cei care au renunţat să mai folosească reţelele de socializare au un comportament mult mai pozitiv şi sunt capabili să ia decizii eficiente. Aceste persoane petrec mai mult timp cu familiile şi prietenii lor şi se pot concentra mult mai bine asupra unei conversaţii purtate faţă în faţă.

Memoria noastră încă se adaptează efectelor fluxului de informaţii, transmis, adesea, prin intermediul internetului. Chiar dacă reţelele de socializare ocupă un spaţiu relativ redus în domeniul virtual, ele tind să se extindă din ce în ce mai mult. Psihologii încearcă să afle cum ne vom adapta acestor schimbări şi dacă ele vor avea un impact negativ asupra vieţii noastre sociale.

Sursa: Science Alert