MARS. Google marchează descoperirea dovezilor prezenţei apei pe Marte printr-un nou logo

MARS. NASA a anunţat, luni seară, că au fost descoperite dovezi spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe Marte, precizând însă că nu au fost găsite probe directe ale prezenţei apei în stare lichidă pe planeta roşie.

În noul logo al Google, cea de-a doua literă „O” – care formează numele motorului de căutare – este înlocuită cu „o planetă roşie”, sub formă de animaţie, care bea apă cu un pai dintr-un pahar.

• Test de cultură generală. Care este diferența dintre Deep Web și Dark Web?
• Câte joburi poate înlocui Inteligența Artificială? Un economist răspunde!

De asemenea, internauţii pot să trimită, prin intermediul unui buton special, noul logo al Google spre a fi publicat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

NASA a anunţat, luni seară, într-o conferinţă de presă difuzată pe site-ul agenţiei spaţiale, că fâşiile de săruri hidratate pe care le-au descoperit pe versanţii craterelor de pe Marte au fost „create de fluxuri de apă în stare lichidă”.

Savanţii americani sunt de părere că acele fâşii de sare hidratată – care au o culoare întunecată – ce apar pe scoarţa planetei Marte sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe planeta roşie.

Datele transmise de sateliţii operaţi de NASA arată o serie de elemente de relief, care apar pe versanţii marţieni, ce sunt asociate cu depozitele de sare.

Astfel de depozite de sare ar putea să modifice punctele de îngheţare şi de evaporare ale apei în atmosfera rarefiată de pe Marte, păstrând apa respectivă în stare lichidă suficient de mult timp pentru ca aceasta să poată să curgă la nivelul scoarţei marţiene.

Cercetătorul Lujendra Ojha şi colegii săi de la NASA au prezentat această descoperire într-un articol publicat în Nature Geoscience, potrivit BBC.

Există numeroase implicaţii ale existenţei apei pe Marte, deoarece orice depozit de apă lichidă duce la o creştere considerabilă a posibilităţii ca microbii să fie prezenţi la suprafaţa acestei planete. În plus, pentru viitoarele echipaje de astronauţi care ar ajunge pe Marte, identificarea proviziilor de apă, la mică adâncime sub scoarţă, i-ar ajuta să trăiască pe planetă pe baza unor rezerve locale.

Oamenii de ştiinţă se întrebau de multă vreme dacă apa ar putea să existe în stare lichidă pe scoarţa lui Marte, în zilele noastre.

Nu este o teorie simplă, deoarece temperaturile de pe Marte sunt de obicei sub valoarea de zero grade Celsius, iar presiunea atmosferică este atât de scăzută, încât depozitele de apă lichidă ar trebui să înceapă să fiarbă la scurt timp după topirea gheţurilor.

Însă observaţiile efectuate în ultimii 15 ani, prin care au fost identificate rigole şi striaţii, care par că se modifică odată cu schimbarea anotimpurilor, au întărit aceste speculaţii.

Noile date transmise pe Terra de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), operată de NASA, par să fi rezolvat acest mister.

Sonda MRO are la bordul ei un instrument, Crism, care poate să determine structura chimică a materialelor aflate la suprafaţa lui Marte.

Crism a analizat materialele din patru perimetre, în care se aflau acele fâşii întunecate, ce apar în lunile de vară de pe Marte, iar apoi dispar.

Instrumentul a descoperit că acele „linii recurente de pe versanţi” (RSL) sunt acoperite cu săruri.

Sărurile identificate – perclorat, clorat şi clorură de magneziu – pot să reducă punctul de îngheţ al apei cu 80 de grade şi rata de vaporizare de zece ori.

Această combinaţie de factori permite depozitelor de apă să rămână stabile suficient de mult timp pentru a se scurge de-a lungul versanţilor şi craterelor.

Cu toate acestea, locul din care provin aceste surse de apă, care creează astfel de forme de relief pe Marte, nu este deocamdată cunoscut. MRO a analizat perimetre din regiunea ecuatorială, iar orice formă de depozit de apă din acele regiuni ale lui Marte, ce ar putea să existe sub formă de gheaţă, ar trebui să se afle doar la adâncimi mari.

O posibilitate ar fi ca sărurile respective să extragă apa din atmosferă. Roverul Curiosity a descoperit câteva indicii puternice care par să ateste existenţa acestui mecanism. Însă nici în acest caz savanţii americani nu ştiu dacă există rezerve de vapori suficient de mari în atmosfera marţiană pentru a determina producerea acelor scurgeri de apă de la nivelul versanţilor.

O altă teorie vizează stratul acvifer local care se dezmembrează la suprafaţă, însă această ipoteză nu oferă un răspuns viabil pentru fâşiile întunecate de săruri hidratate care se formează în vârful dealurilor şi munţilor marţieni.

Cercetătorii americani consideră că poate fi avută în vedere şi o teorie potrivit căreia acele fâşii întunecate se formează din surse diferite (de apă, n.r), aflate în zone diferite ale planetei Marte.

Joe Michalski, cercetător la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, consideră că anunţul făcut de NASA, luni seară, este deosebit de interesant, în special datorită implicaţiilor sale asupra existenţei potenţiale a coloniilor de microbi pe Marte, în perioada actuală.

„Ştim, din studii efectuate pe extremofilele de pe Terra, că formele de viaţă pot nu doar să supravieţuiască, ci şi să se dezvolte în abundenţă în condiţii care sunt extrem de aride, foarte saline sau în orice alt tip de mediu ‘extrem’ în comparaţie cu habitatul oamenilor. De fapt, pe Terra, oriunde găsim apă, găsim viaţă. Acesta este motivul pentru care descoperirea apei pe Marte, după cercetări de peste 20 de ani, reprezintă o chestiune atât de interesantă”, a spus savantul britanic.

O consecinţă interesantă a acestei descoperiri constă în faptul că agenţiile spaţiale vor trebui să analizeze o serie de chestiuni suplimentare şi să ţină cont de locul în care vor trimite în viitor alte sonde şi rovere marţiene.

Normele acceptate în prezent pe plan internaţional precizează că misiunile spaţiale ar trebui să fie extrem de atente în legătură cu locurile de pe Marte în care vor să plaseze sonde şi roboţi şi în care există probabil apă lichidă.

Peter Grindrod, cercetător la Agenţia spaţială britanică, a explicat: „Principiile de protecţie planetară stipulează că nu putem să mergem oriunde se află apă lichidă, deoarece nu putem să sterilizăm navele noastre spaţiale suficient de bine, pentru a garanta că nu vom contamina acele zone. Aşadar, dacă un RSL este descoperit în zona de plasare a unui rover, atunci roverul nu poate coborî acolo. Este destul de ironic, mai ales pentru următorul rover al Agenţiei Spaţiale Europene, ExoMars, deoarece el a fost conceput pentru a căuta forme de viaţă”.