Sistemul care îţi poate transforma maşina într-una inteligentă, cu pilot automat – VIDEO
Un nou start-up vrea să aducă însă pe piaţă un produs revoluţionar, mai exact un kit care să transforme maşina oricărui şofer într-una inteligentă cu pilot automat.
RP-1 de la Cruise este un sistem de pilot automat care poate fi instalat şi pe vehiculele mai vechi şi cuprinde un computer de bord, senzori ce trebuie montaţi în plafonul vehiculului şi alte elemente care controlează virajele luate de maşină, acceleraţia şi frâna.
Ca în cazul oricărei maşini care se conduce automat, şoferul trebuie să stea pe scaunul său în caz că este nevoie să preia controlul vehicului.
Sistemul este proiectat însă doar pentru călătoriile pe autostrăzi sau drumuri expres. În alte cuvinte, este destul de inteligent pentru a controla viteza şi pentru a schimba benzile odată ce şoferul ajunge pe autostradă, dar nu oferă control autonom complet pe alte tipuri de şosele. Totodată, RP-1 funcţionează doar dacă eşti din California.
Sursă: YouTube
Până acum, sistemul este compatibil cu modelele Audi A4 sau S4 care au ieşit din fabrică din 2012 până în prezent, dar cei de la Cruise lucrează la adaptarea tehnologiei pentru o varietate de vehicule şi pentru funcţionarea în afara statului american California.
Un astfel de sistem pentru pilot automat pe maşină costă 10.000 de dolari.