Ţara în care ai cele mai multe probleme din cauza postărilor de pe Facebook şi Twitter. HARTA MONDIALĂ care arată cum ne urmăresc autorităţile pe social media

23 02. 2015, 00:00

Numărul solicitărilor înaintate de guverne pentru obţinerea de informaţii legate de conturile Twitter ale unor utilizatori s-a majorat cu 40% la nivel mondial, a anunţat compania în cel mai recent raport al său, citat de telegraph.co.uk.

Potrivit informaţiilor centralizate de specialiştii Twitter în ultimele şase luni ale lui 2014 indică faptul că guvernele solicită tot mai des informaţii despre utilizatori, pentru a-i cenzura.

Potrivit Twitter, patru noi ţări – Belize, El Salvador, Kenya şi Rusia – au început să solicite informaţii despre utilizatori, iar numărul total de state care fac solicitări a ajuns la 58. De asemenea, între 1 iulie şi 31 decembrie 2014, Twitter a raportat o creştere de 84% a cererilor guvernamentale pentru sancţionarea sau eliminarea conţinutului online.

Poliţia turcă, justiţia şi agenţiile guvernamentale au înaintat cele mai multe cereri de eliminare a conţinutului social media, 477 în total, în creştere de la 186 în prima jumătate a lui 2014. Rusia a făcut 91 de cereri şi Germania s-a situat pe locul trei, cu 43 de cereri.

Trendul îngrijorător din Turcia survine după ce Facebook a respectat un ordin judecătoresc pronunţat la Ankara, privind eliminarea unor pagini web care îl ilustrau pe profetul Mahomed. Ultimele informaţii ale Facebook cu privire la primele şase luni din 2014 arată că doar India a avut mai multe solicitări decât Turcia.