TIL: Transumanism, singularitate şi viaţă veşnică

Subiectele pe care o să le abordez sunt la fel de variate ca discuţiile de la TED sau speciile de şerpi din Australia şi, la fel ca ele, se supun cu totul legii randomness-ului. Aşadar, aşteptaţi-vă la transumanism, singularitate, fascinaţia omului faţă de distopii, adultlescenţă, hedonism social, interconectivitate, noosferă, peak oil şi multe alte curiozităţi pe care o să vi le divulg la momentul potrivit.

Idei vechi şi noi despre umanitate

Ne-am obişnuit cu ideea că majoritatea descoperirilor ştiinţifice pe care le considerăm universal valabile astăzi au fost catalogate ca fiind ridicole, inutile sau absurde când au fost puse prima oară în discuţie. De exemplu, în anul 1900 Lordul Kelvin şi colegii lui emeriţi pretindeau cu convingere totală că nu mai există noi legi ale fizicii care să nu fie ştiute la momentul respectiv – şi asta doar cu câţiva ani înainte de apariţia teoriei relativităţii şi a descoperirii microcosmosului cuantic. Falsa senzaţie că ştim absolut tot ce se poate şti (şi că tot ce ştim este complet adevărat) este imposibil de eradicat, dar cu toate acestea cei mai buni dintre noi continuă să cerceteze şi să descopere noi şi noi adevăruri pe care noi nici nu le bănuim încă. Cert e că de fiecare dată când mai aflăm ceva despre natură şi despre cum funţionează legile ei, ne dăm seama că ştim şi mai puţin decât credeam că ştim.

Deşi tocmai am trimis un rover pe Marte şi începem să ne gândim serios la colonii, trebuie să fim conştienţi de cât de primitivă este încă gândirea noastră; din fericire, acest lucru este pe cale de a se schimba dramatic în următorii 30 de ani. 2045 va fi anul Singularităţii dacă e să ne luăm după Ray Kurzweil, pe care ar fi indicat să-l credem.

În ciuda faptului că toată lumea o duce semnificativ mai bine decât au dus-o generaţiile de dinainte, există o discrepanţă mai mare ca niciodată între nivelul cultural şi social al locuitorilor planetei. Gândul că în 2012 există oameni ca Alain de Botton, care susţin crearea unui templu al ateilor, sau că ne punem probleme despre moralitatea roboţilor, sau că modificăm genetic viruşi şi preprogramăm sănătatea copiilor noştri în clipa în care “în restul lumii” se întâmplă doar stagnare sau chiar involuţie e vag frustrant, dar e clar că lucrurile progresează cu o viteză copleşitoare. Probabil pe măsură ce tehnologia va deveni şi mai ieftină, şi mai accesibilă (evoluţia telefoanelor mobile mi se pare cel mai relevant exemplu de până azi) o să vedem dovezi mai clare ale proverbialului shift de perspectivă şi în “restul” lumii, care acumulează peste 80 la sută din planetă.

Deocamdată cei care speră la concretizarea inteligenţei colective de pe net sunt mai puţini şi mai neimplicaţi decât oamenii care execută alţi oameni cu pietre în piaţa publică – însă cu toate acestea se întâmplă din ce în ce mai rar să găseşti un loc pe planetă care să nu aibă conexiune la net, aşadar acces liber la informaţie. Şi pentru că, conform legii lui Moore, lucrurile progresează exponenţial, cu siguranţă o să vedem în timp real impactul tehnologiei din următorii ani la nivel planetar. (Legea lui Moore sună în felul următor: se estimează că în aproximativ 20-30 de ani computerele vor depăşi puterea de calcul a creierului uman, care este de ordinul a 10^14 operaţiunii pe secundă. Extrapolând legea lui Moore, putem presupune că în cei 100 de ani ai secolului 21 vom asista la o evoluţie comparabilă cu 20.000 de ani precedenţi, dacă se menţine curba exponenţială.)

E posibil să sune absurd, dar mă refer la existenţa implanturilor electronice, a cyborgilor şi a vieţii veşnice online mai curând decât vă imaginaţi.

Inteligenţă colectivă, implanturi şi cyborgi

În principiu faptul că 70% din omenire e cu zeci sau sute de ani în urma noastră, (noi fiind minoritatea care care susţine progresul tehnologic, descoperirile în ştiinţă şi trăieşte în mod activ pe net) nu ne taie din optimism; noi ne-am angajat deja să facem shiftul şi să trecem la comunitarism sau transumanism sau cum i s-a mai zis revelaţiei colective care a început deja de o vreme încoace.

Mă refer la cazuri ca cel al lui Kevin Warwick, un profesor de Cibernetică la Universitatea Reading care şi-a implantat în 1998 un ID de frecvenţă radio în braţ. Ca urmare, el poate activa lumina din degete sau poate să simuleze o îmbrăţişare la distanţă (soţia lui este şi ea cibernetică). Cu toate acestea, Warwick nu vrea să devină un robot ci doar un om mai bun. Sunt din ce în ce mai mulţi oameni ca Warwick pe pământ, care consideră că un implant cibernetic e la fel de justificat ca orice formă de chirurgie plastică, doar că e de mii de ori mai util. La fel gîndeşte şi regizorul Rob Spence, care face filme cu ochiul lui cibernetic. I se spune Eyeborg şi a făcut un documentar despre implanturi şi augmentări cibernetice.

Pe lângă oamenii cibernetici există şi o grămadă de roboţi, pentru uz personal sau nu, care prestează serviciii de life hacking. De exemplu, Sand Flea poate sări printr-o fereastră sau de pe un acoperiş (în timp ce filmează) ca apoi să se rostogolească pe nişte rotiţe până când e cazul să mai sară o dată. RISE, un robot a un gândac de bucătărie cu 6 picioare poate urca orice suprafaţă. LS 3 Big Dog, un fel de câine mutant, e proiectat să acompanieze soldaţii care au nevoie de provizii şi e capabil să care până la 180 de kg pe teren accidentat. SUGV, care are dimensiunea unei serviete, e gândit să identifice şi să urmărească oameni prin mulţime. Preferatele mele (şi ale oricui, cred) sunt dronele de supraveghere care arată fix ca un ţânţar şi colectează probe de ADN.

Ideea din spatele transumanismului este dorinţa oamenilor de a se folosi de maşini nanometrice care să optimizeze inteligenţa, să repare celule, să vindece instant orice boală sau să sincronizeze procesele mentale cu computere super-inteligente. Transumanismul este o mişcare intelectuală şi culturală care profetizează şi lucrează în scopul transformării fundamentale a condiţiei umane prin dezvoltarea tehnologiei pentru a elimina îmbătrânirea şi pentru a spori foarte mult capacităţile intelectuale, fizice si psihologice ale oamenilor. Scopul final este de a susţine viaţa pentru totdeauna, şi, probabil, de a-i “învia” pe cei morţi.

Se ştie că orice proges tehnologic depinde de puterea de procesare, şi, din nou conform legii lui Moore, ea creşte exponenţial, şi anume se dublează din 7 în 7 ani. Cel mai important susţinător al transumanismului este polimatul, futuristul şi omul de ştiinţă Ray Kurzweil, care e cu siguranţă cel mai important inventator al secolului 20 – probabil chiar acum folosiţi câteva lucruri pe care le-a patentat el. Precum vă ziceam mai sus, 2045 va fi, conform lui, anul Singularităţii, sau momentul în care vom deveni una cu maşinile. Clipa în care chiar o să trăim în totalitate şi pentru totdeauna pe internet.

Mulţi dintre cei mai deştepţi şi mai bogaţi oameni din Silicon Valley au îmbrăţişat de mult timp Singularitatea, ba chiar au făcut şi o facultate care se cheamă aşa. Ei cred că tehnologia ar putea fi singura cale de a rezolva viitoarele crize ale planetei, mai ales dacă controlul procesului evolutiv va sta în mâinile noastre, ale tuturor. Google lucrează zi de zi pe construirea unui creier uriaş, care exploatează puterea de gândire a oamenilor, în scopul de a depăşi puterea minţii umane. Scopul acestui supercomputer este ca la un moment dat să reuşească să facă ceea ce noi probabil nu o să putem să-l programăm să facă, şi anume să îşi scrie singur versiuni de soft şi să se upgradeze continuu fără să mai intervenim noi în proces. Kurzweil glumeşte că dacă se întâmplă cumva ca acest supercalculator să devină un HAL, va trebui să facem unul mai bun care să îl oprească, sperând că acesta din urmă n-o să se alieze cu primul. Până atunci o avem pe SIRI, care, deşi aşa primitivă cum e ea, ne-a demonstrat că roboţii pot fi prietenoşi.

Cum spuneam la început, toate ideile mari au părut neplauzibile la început. Dacă acum 30 de ani nici nu ne imaginam că toată lumea a treia va avea acces la telefonie mobilă, şi acum ne e greu să concepem că în 33 de ani vom avea de-a face cu supercalulatoare autonome. Probabil mulţi dintre noi nu vor accepta posibilitatea nici când ea va exista.

Unii dintre adepţii Singularităţii portretizează un viitor în care oamenii se vor împărţi în două specii: cei care au, (dotaţi cu inteligenţă superioară şi capacitatea de a trăi timp de sute de ani) şi cei care nu au – oameni care refuză să renunţe la formele lor invechite, atât fizice cât şi mentale.

Aşa că nu ştiu despre voi, dar eu abia aştept clipa în care o să-mi pun primul implant – zic primul pentru că preconizez că o să fie cazul să-mi pun mai multe.