„Primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

Unirea Transilvaniei cu România a fost un proces amplu ce a culminat cu intrarea României în Primul Război Mondial, a continuat cu hotărârea Marii Adunării a românilor din Transilvania, de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, și s-a terminat prin recunoașterea internațională adusă de semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920. Însă, la începutul anului 1919, evenimentele erau departe de a curge în favoarea României. Tocmai de aceea, prima vizită a unui ministru român în Transilvania a fost un eveniment extrem de important. În ce împrejurări s-a produs această vizită și cine a fost primul membru al guvernului de București care a vizitat Transilvania după proclamația de la 1 decembrie 1918?

La începutul anului 1919, situația era destul de tulbure în Transilvania. Armata română avansa încet în regiune, în timp ce trupele ungare controlau încă zone importante. Un dușman în plus pentru România era apariția bolșevismului. Ion Gheorghe Duca era la acea dată ministrul Cultelor şi Instrucțiunii publice în guvernul condus de Ionel Brătianu și urmărea cu atenție evenimentele de dincolo de Carpați.

• Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
• Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane

„În mijlocul muncii înfrigurate de la 1919 eram însă plin de înflăcărare şi de iluzii şi urmăream de departe numai operațiunile noastre din Ardeal şi Banat. (…) Bineînțeles, urmăream cu toată atenţia cuvenită fazele importante ale desfășurării operațiilor noastre militare de peste munți.

Eram în cabinetul lui Brătianu la întoarcerea din Iaşi, când Franchet d’Esperey a venit la Bucureşti şi când comandantul armatelor de la Salonic a mărturisit că nu cunoștea tratatul nostru de alianță, că prin urmare nu știa că Aliaţii recunoscuseră drepturile noastre asupra întregului Ardeal, fiindcă dacă ar fi știut-o n-ar fi indicat linia Mureșului în armistițiul său cu ungurii.

Cu multă bunăvoință şi prietenie s-a oferit să facă el singur demersurile cuvenite pentru a repara greșeala involuntară pe care o făcuse în dauna noastră. Știam că mai ales în nordul Ardealului, în Someș, în Bihor şi în Satu Mare, trupele noastre au trebuit să lupte cu un bolșevism care se întindea tot mai mult (…)”, scria în memoriile sale I.G. Duca.

Problemele României din Banat și Dobrogea

Nu doar în Transilvania situația era complicată pentru România. Porțiuni mari din Banat erau ocupate de trupele sârbe, iar în Dobrogea, care a fost ocupată de trupele Puterilor Centrale, retragerea lor întârzia spre disperarea autorităților române.

„Știam, de asemenea, că în Banat – preciza Duca – era o situație intolerabilă, că sârbii ocupau în mare parte chiar teritoriile ce incontestabil ne reveneau, că se purtau pretutindeni ca niște cuceritori trufași, nu ca niște aliați. (…)

Știam de asemenea că, în Dobrogea, Aliații puneau o inexplicabilă întârziere la evacuarea teritoriului nostru național. Toate acestea nu mă supărau, cât îmi dovedeau la Aliați o mentalitate care aceea mă îngrijea cu adevărat. Evenimentele trebuiau dealtfel să confirme în curând temeinicia tuturor acestor îngrijorări”.

„Nu am putut rezista tentației de a trece granița de acum desființată şi de a păși pe pământul Ardealului eliberat”

În acest context destul de complicat, mai ales că delegația României condusă de Ionel Brătianu negocia tratatele internaționale la Conferința de Pace de la Paris, Ion Gheorghe Duca întreprinde prima vizită a unui membru al guvernului României în Transilvania, după hotărârea de unire luată în cadrul Marii Adunari Naționale de la Alba Iulia.

„Dar oricât de puțin am urmărit de aproape mersul înaintării noastre peste munți, nu am putut rezista tentației de a trece granița de acum desființată şi de a păși pe pământul Ardealului eliberat. Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania.

Profitând de o vizită pe care a trebuit s-o fac la Râmnicu Vâlcea în luna februarie, am luat cu mine pe Grigore Procopiu şi cu automobilul ne-am dus prin valea Oltului la Sibiu. Când am sosit în dreptul vechiului pichet de graniță, ne-am dat jos şi nu voi uita niciodată emoția care ne-a cuprins.

În fața realității materiale, toată însemnătatea vremurilor ce le trăiam îmi apărea şi mai vie şi mai zguduitoare, parcă nu puteam crede că visul tinereții noastre se împlinise cu adevărat”, menționa Duca.

Pentru vizita din Transilvania, Duca a fost criticat în presă de vărul său

La Sibiu, unde era Consiliul Dirigent al Transilvaniei, dar şi sediul Comandamentului Militar român din Transilvania, Ion Gheorghe Duca s-a întâlnit atât cu generalii români care conduceau trupele din Transilvania, cât și cu Iuliu Maniu. Totuși, vizita lui Duca nu a rămas fără urmări. Chiar vărul sau, Grigore Filipescu, l-a criticat în presă pentru „cutezanța” sa.

„Înainte de Şelimbărul lui Mihai Viteazul ne-a ieșit întru întâmpinare generalul Scarlat Panaitescu. La Sibiu, unde era atunci sediul Consiliului Dirigent şi al Comandamentului Militar, mi s-a făcut o primire din cele mai prietenești. Maniu, din fire amabil, voia să mă reție câteva zile.

Generalul Moşoi mi-a oferit la Cazinoul Militar un mare dejun la care au participat și membrii Consiliului Dirigent; toasturi, bucurie, entuziasm. După câteva ore am plecat. A doua zi, `Epoca` vărului meu Grigore Filipescu a crezut de cuviință să mă insulte pentru cutezanța pe care o avusesem de a merge în Ardeal, eu care am fost ministrul țării în tot timpul războiului şi în toată perioada în care s-a zămislit întregirea neamului. Până la ce absurdități poate merge uneori la noi patima politică”, se întreba Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constituţia din Transilvania care i-a marginalizat pe români mai bine de 150 de ani

Ziua în care saşii din Transilvania au devenit privilegiaţi pentru următorii 650 de ani

Împărăteasa care îi apăra pe români „contra asupririlor nedrepte”. În Transilvania deţinea un castel unde şi-ar fi ucis iubiţii

Misiunea secretă a lui Constantin Stere din 1914 în Transilvania