A fost nevoie de cel puțin opt ore pentru a realiza prima fotografie din istorie. Cunoscută sub numele de „Vedere de la fereastra din Le Gras”, această primă fotografie a fost rezultatul unor experimente efectuate de inventatorul și fotograful francez Joseph Nicéphore Niépce.
Pentru prima fotografie, el a folosit un procedeu numit heliografie, care implica expunerea la lumină a unei plăci de cositor lustruit, acoperită cu bitum de Iudeea, utilizând un dispozitiv de tip cameră obscură. Fotografia, de formă pătrată, surprinde o scenă simplă: o parte a unei case, un porumbar și acoperișul unui hambar.
Considerată cea mai veche fotografie cunoscută care s-a păstrat până astăzi, „Vedere de la fereastra din Le Gras” arată acoperișuri, un copac și peisajul din jur. Niépce a realizat fotografia în 1826 sau 1827, dintr-o fereastră de la etajul conacului său din Saint-Loup-de-Varennes, în regiunea Burgundia, Franța. A expus placa la lumină timp de mai multe ore.
În 1827, Niépce nota că, deși procesul avea nevoie de îmbunătățiri, reprezenta „primul pas nesigur într-o direcție complet nouă”.
Această fotografie istorică a fost aproape pierdută de-a lungul timpului, iar contribuțiile lui Niépce în domeniul fotografiei au fost aproape eclipsate de lucrările lui Louis-Jacques-Mandé Daguerre, un alt fotograf francez.
În anii 1950, datorită eforturilor unor istorici și cercetători precum Helmut și Alison Gernsheim, „Vedere de la fereastra din Le Gras” a fost redescoperită. Cartea lui Helmut Gernsheim „Istoria fotografiei” a avut un rol esențial în evidențierea importanței acestei imagini.
După ce a fost parte a unor colecții private în secolele XIX și XX, Centrul Harry Ransom al Universității din Texas, Austin (SUA), a achiziționat heliografia.
Heliografia, considerată una dintre cele mai vechi forme de fotografie, este un proces dezvoltat de Niépce. Denumirea sa provine din cuvintele grecești care înseamnă „soare” și „scriere” sau „desen”, explică HowStuffWorks.
Niépce folosea o substanță fotosensibilă, cum ar fi bitumul, pe care o aplica pe o suprafață (de obicei o placă metalică sau de sticlă), apoi o expunea la lumină. Razele solare întăreau zonele expuse, făcându-le insolubile, în timp ce porțiunile neexpuse rămâneau solubile.
După expunere, folosea un solvent, precum uleiul de lavandă, pentru a îndepărta părțile solubile, dezvăluind astfel imaginea latentă. Ulterior, trata imaginea cu diverse substanțe chimice pentru a o face vizibilă și mai durabilă.
Deși revoluționar, procesul de heliografie avea limitări, în special timpul extrem de lung necesar expunerii, de ordinul orelor.
Termenul de „camera obscura”, care în latină înseamnă „cameră întunecată”, desemnează un dispozitiv sau fenomen optic folosit de secole de artiști și fotografi pentru a proiecta o imagine exterioară pe o suprafață dintr-un spațiu întunecat.
Camera obscură funcționează pe principiul că razele de lumină se deplasează în linii drepte. Când lumina pătrunde printr-o gaură mică într-un spațiu întunecat, pe suprafața opusă se formează o imagine răsturnată și inversată a scenei din exterior.
Inițial, această tehnologie se manifesta sub forma unei camere întunecate cu o gaură într-un perete. Ulterior, artiștii au dezvoltat camere obscure portabile. Acest dispozitiv a avut o influență majoră asupra apariției fotografiei, fiind un precursor al camerei foto și oferind o înțelegere valoroasă asupra comportamentului luminii.
Test de cultură generală. Cine a fost primul miliardar din lume?
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Culele de la Măldărești, acum 100 de ani. „Nimic nu mi-a plăcut mai mult”
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie