La 12 decembrie 1925, principele Carol își anunța printr-o scrisoare părinții, pe regele Ferdinand I și pe regina Maria, că renunță la toate drepturile sale de „principe moștenitor al României”. Dragostea pentru Elena Lupescu stătea în spatele acestei decizii radicale luată de Carol. Au urmat aproape cinci ani lungi de exil în care Carol nu și-a văzut deloc copilul legitim, pe Mihai, devenit între timp rege al României. În timp ce o regență exercita prerogativele regale până ce Mihai avea să împlinească vârsta legală, Carol decide la începutul lunii iunie 1930 să se întoarcă înapoi în România și să își detroneze fiul.
La 8 iunie 1930, Carol al II-lea devenea rege al României după ce și-a detronat fiul minor. În proclamația sa către țară își justifica gestul prin „dragostea” sa față de România.
„Împins de marea mea dragoste de Țară, am sosit în mijlocul poporului meu spre a fi, conform făgăduinței date, pavăză fiului meu şi strajă patriei. (…)
În sufletul meu nu a rămas nici o umbră de resentiment faţă de acei care, în răstimpul pribegiei, au crezut că puteau prin vorbele lor să șteargă din inima acestui popor în mijlocul căruia m-am născut şi am crescut, legătura sufletească ce ne-a unit”, scria Carol al II-lea.
Chiar în ziua de 8 iunie 1930, când a devenit rege al României, Carol al II-lea și-a revăzut fiul după o pauză de aproape cinci ani de zile. Carol și-a vizitat fiul la Palatul Kiseleff, în prezența mamei lui, principesa Elena. Relațiile lui Carol cu principesa Elena nu erau reci, erau conflictuale, iar acest lucru va fi sesizat chiar de fiul lor, Mihai.
„Mama ceruse, în mod imperios, ca să nu fiu eu acela care să meargă înaintea lui, ci el să vină la Rege. A venit deci el în calea noastră. Îmi amintesc, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Se aflau acolo unchiul meu – prințul-regent Nicolae, mătușa mea – principesa Elisabeta, şi mama mea, adunați cu toți în salon.
Mama privea pe fereastră, într-o stare de agitație extremă. Deşi stătea cu spatele la mine, știam că plânge. Iar acolo, așezat călare pe un scaun, se afla un bărbat pe care nu-l cunoșteam… Înalt, arătos, cu o mustață scurtă. Era tatăl meu. M-a privit îndelung, apoi s-a ridicat în picioare și m-a luat în brațe, strângându-mă foarte tare. Mă simțeam prizonierul lui. Aș fi vrut să scap, eram foarte stânjenit, deoarece în timp ce el mă strângea în brațe, eu întorceam capul spre mama, care plângea pe tăcute.
Știam ce reprezenta tatăl meu pentru ea şi această scenă îmi era teribil de neplăcută. Nu îmi era frică de el, la drept vorbind, însă ceva mă deranja, în fond nu simțeam niciun fel de bucurie. Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”, povestea peste ani regele Mihai.
Revederea fiului l-a emoționat și pe Carol. „Mihăiță e încântător, dar e aşa de timid, şi e prea gras. Am plâns ca un copil când l-am văzut și l-am îmbrățișat de o sută de ori”, îi scria Carol amantei sale, Elena Lupescu.
În următoarea zi după ce a fost proclamat rege, Carol al II-lea l-a mai văzut încă o dată pe Mihai, însă în alte condiții. Întâlnirea a avut loc la Palatul Regal și este relatată de Eugeniu Buhman în jurnalul său. Din această relatare aflăm amănunte și despre relațiile tensionate dintre Carol și fosta sa soție, principesa Elena.
„În prima dimineață după sosirea sa în Capitală, regele a cerut să-și vadă fiul. Cum prințesa Elena a refuzat a i-l trimite, astăzi (8 iunie 1930), la orele 6, Regele s-a dus la Palatul din Șoseaua Kiseleff şi a avut o lungă întrevedere cu dânsa.
Regele se dusese cu nădejdea că poate s-ar găsi o modalitate, dacă bineînțeles întâlnește bunăvoință, care să permită un aranjament mulțumitor, pentru ambele părți, în ce priveşte copilul. Dar cum prințesa, care ea ceruse divorțul, s-a arătat puțin dispusă spre o atitudine conciliatoare, regele s-a înapoiat foarte mâhnit.
A doua zi a trimis pe adjutantul de serviciu să-aducă la Palat pe Mihai pentru restul zilei. Era destul de firească dorința tatei de a-şi vedea copilul de care fusese despărțit timp de cinci ani. Și de data asta prințesa a făcut dificultăți”.
Pe 9 iunie 1930, noul secretar particular al regelui Carol al II-lea, Puiu Dumitrescu, s-a dus la palatul din Kiseleff şi a discutat cu principesa Elena, nu foarte protocolar.
„Ajuns la Palat (Kiseleff, n.r.), Dumitrescu nu cere să fie introdus la prințesa, ci comunică scurt adjutantului de serviciu c-a venit să conducă la regele pe Marele Voievod (pe Mihai, n.r.). Adjutantul, nu mai țiu minte cine era în acea zi, informează pe prințesă şi dânsa, foarte mirată de așa procedeu neobișnuit, apare în susul scării și întreabă ce înseamnă acest fel de a se prezenta.
Dumitrescu, care nu se mișcase din loc niciun centimetru de la ușa intrării, pronunță cât se poate de răspicat: `Am ordinul M.S. Regelui să aduc pe Marele Voievod la Palat şi nu mă mișc de aici fără Alteța Sa Regală!`. De data asta a înțeles prinţesa că lucrurile nu mai stau pe vechiul tipic şi s-a executat. Marele Voievod a sosit încântat la noi și regele rădea cu poftă”, consemna același Eugeniu Buhman.
Planul regelui Carol I la izbucnirea Primului Război Mondial