Scandaluri și bătăi în Parlamentul României de dinaintea Primului Război Mondial

Nu de puține ori, ședințele parlamentare desfășurate înainte de Primul Război Mondial s-au ținut într-un climat tensionat de unde nu au lipsit nici confruntările fizice dintre membrii legislativului. Confruntările degenerau și mai mult atunci când se discutau probleme care puteau să conducă la reformarea societății.

Viața politică de până la izbucnirea Primului Război Mondial a fost dominată de două mari partide, cel Liberal și cel Conservator. Conflictele dintre cele două forțe politice nu se desfășurau doar în cadrul ședințelor Parlamentului, de multe ori, strada era un câmp de bătaie între susținătorii celor două tabere.

• Cum au ajuns pădurarii să arunce fazanii în bătaia puștii lui Nicolae Ceaușescu
• O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă

Însă, evenimentele degenerau cu adevărat în perioadele electorale sau atunci când erau discutate legi care puteau afecta una dintre cele două mari tabere politice.

La fel s-a întâmplat și în prima jumătate a anului 1914. Veniți la guvernarea țării chiar la începutul acelui an, liberalii erau hotărâți să implementeze două mare reforme: cea electorală și cea agrară. Ambele reprezentau un atac la adresa Partidului Conservator.

Până în 1914, votul cenzitar, sistem care recunoștea calitatea de alegător doar cetățenilor care aveau un anumit venit anual, a asigurat baza votanților Partidului Conservator. De altfel, membrii conservatorilor erau și marii deținători de suprafețe de teren din România. Tocmai de aceea, cele două reforme puneau în pericol chiar supraviețuirea Partidului Conservator.

Agitația conservatorilor

Pentru a stabili ce strategie să adopte față de cele două reforme, liderii conservatori s-au întâlnit la începutul lunii iunie 1914 acasă la președintele partidului, Alexandru Marghiloman.

„Principala problemă pusă în discuție a fost o problemă tactică: împotrivă căreia din cele două reforme urma să ne ridicăm cu mai multă intransigență, căci din nenorocire cei mai mulți dintre noi, cu Marghiloman în frunte, se arătau dispuși să intre pe calea compromisurilor.

Marghiloman avusese mai multe întâlniri cu Brătianu (Ionel, președintele liberalilor și șeful guvernului, n.r.), înainte și după alegeri, și nu ne spusese nici ce vorbise cu el, cu atât mai puțin dacă se înțelesese sau nu cu dânsul asupra anumitor puncte. În aceste consfătuiri, Filipescu (Nicu, n.r.) şi cu mine am reprezentat punctul de vedere intransigent: nici o concesiune, nici față de reforma agrară, nici față de cea electorală.

Marghiloman a fost de părere că era mai bine să ne tocmim și dacă se putea să obținem ceva (am avut impresia că se tocmise deja); prin numărul nostru nu eram în măsură, zicea el, să împiedicăm votul reformelor și decât nimic, tot era mai bine să obținem ceva”, nota un alt lider important al Partidului Conservator, Constantin Argetoianu.

Marghiloman se gândește și se răzgândește

Marea majoritate a liderilor conservatori au votat în timpul ședinței pentru ca atitudinea partidului să fie intransigentă față de ambele reforme.

„Marghiloman a rezumat la sfârșit dezbaterile și, foarte corect, a dat lozinca: intransigență față de ambele reforme și înainte de toate față de expropriere… În sensul acesta, am luat cu toții obligația să vorbim în Parlament și așa am vorbit cu toții la discuția Adresei, căci reformele înseși n-au fost luate în discuție”, consemna Argetoianu.

Totuși, nu mică le-a fost surpriza parlamentarilor conservatori când, în următoarea ședința a legislativului, Alexandru Marghiloman a susținut un discurs contrar lucrurilor asumate în cadrul partidului.

„Mare ne-a fost mirarea, ascultând pe Marghiloman care a vorbit cel din urmă, să-l auzim abandonând exproprierea, asupra căreia se putea sta de vorbă zicea el, dar ridicându-se cu cea mai dârză intransigență împotriva sufragiului universal, asupra căruia Partidul Conservator – tot după dânsul – nu admitea nici o discuție!

Alexandru Callimachi şi cu mine, care încadram pe Filipescu în bancă, l-am oprit aproape cu forța să nu sară și să urle! Ar fi fost un scandal care numai partidului n-ar fi folosit. Filipescu s-a sculat și a plecat, iar noi ne-am luat după el. Ce a fost afară, pe drum până acasă și acasă, Maică-Doamne! Din cruci și din dumnezei nu l-a mai scos pe Marghiloman şi n-a mai vrut să audă de el! (…)

Criza europeană începuse să se deseneze: atentatul de la Sarajevo avusese loc și atenția lui Filipescu era acum atinsă mai mult asupra evenimentelor externe decât asupra celor interne. De unde până atunci Filipescu rezervase violențele sale ședințelor Parlamentului, evenimentele trebuiau să îndrumeze impulsivitatea sa pe planuri cu totul noi, spre liniștea incintei Senatului”, scria Argetoianu.

„A fost un scandal nemaipomenit, cu bătaie. Nu era zi în Senat în care Filipescu să nu provoace o ceartă”

Ședințele Parlamentului erau des pigmentate cu confruntări violente. La acel moment, Nicu Filipescu erau „capul răutăților” din Partidul Conservator.

„Într-o ședință a Senatului a aruncat pe banca ministerială în capul lui Morțun (Vasile, n.r.), o tichie de ocnaș, `în așteptarea completării costumului`. A fost un scandal nemaipomenit, cu bătaie. Nu era zi în Senat în care Filipescu să nu provoace o ceartă.

De câte ori se îndrepta, amenințător, câte un mameluc din majoritate (membru al liberalilor, n.r.) spre dânsul, Filipescu, nepasabil în banca sa, chema cu glas tare: `Callimachi!` și Alexandru Callimachi se scula și fără să zică un cuvânt înșfăcă pe atacant și, cu puterea lui de atlet, îl punea `la rezon…`”, preciza Constantin Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Abatorul”, bătălia care a lăsat în urmă un milion de victime în Primul Război Mondial

Atmosfera în care s-au desfășurat ultimele alegeri locale din România înainte de Primul Război Mondial. „Blegii noștri de alegători”

Uneltiri politice din alte vremuri. Cum era înscăunat un șef de partid înainte de Primul Război Mondial

Ce discutau conducătorii Franței despre intrarea României în Primul Război Mondial?