Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri? Când ne gândim la oamenii preistorici, imaginea unui „om al peșterii” acoperit cu o piele de tigru cu colți-sabie, în stil Fred Flintstone, este frecventă. Totuși, în ciuda faptului că Homo sapiens și strămoșii noștri dispăruți au petrecut cu siguranță timp în peșteri, realitatea este că acestea nu au fost locuințe permanente.
Oamenii preistorici au trăit în peșteri? Există multe motive pentru care oamenii preistorici nu ar fi locuit în peșteri pentru perioade lungi. În primul rând, peșterile sunt reci, întunecate, adesea înguste și au o circulație slabă a aerului, ceea ce le face nepotrivite și neatrăgătoare ca spații de locuit. În timpul erei glaciare, peșterile ofereau adăpost temporar împotriva elementelor, însă prezența prădătorilor periculoși, precum urșii de peșteră, leii de peșteră sau hienele de peșteră, ar fi descurajat locuirea lor permanentă.
Un alt motiv important este raritatea peșterilor și localizarea lor adesea impracticabilă. Oamenii preistorici, fiind vânători-culegători nomazi, se mutau în funcție de anotimpuri și trebuiau să-și amplaseze taberele aproape de resurse esențiale, cum ar fi apa și terenurile de vânătoare. Probabilitatea de a găsi o peșteră potrivită aproape de aceste resurse era redusă. Prin urmare, oamenii locuiau în peșteri doar ocazional, atunci când condițiile permiteau acest lucru, explică IFL Science.
Dovezile arheologice care infirmă ideea că oamenii preistorici au trăit în peșteri
Dintre toate peșterile care conțin urme de activitate umană, doar câteva arată semne că ar fi fost locuite. De exemplu, resturile de vetre și mese preistorice sunt rare în peșteri, sugerând că acestea erau folosite mai degrabă pentru ritualuri sau depozitare decât ca locuințe permanente.
În loc să se retragă în adâncurile pământului, oamenii preistorici își petreceau majoritatea timpului în adăposturi temporare în aer liber, aproape de surse abundente de hrană și apă. Taberele lor erau situate frecvent pe malurile lacurilor, râurilor sau oceanelor, dar și în păduri și pajiști.
Majoritatea siturilor preistorice descoperite nu sunt în peșteri. În America de Nord, de exemplu, rămășițele taberelor în aer liber au oferit indicii despre viața culturilor antice, cum ar fi Clovis. În Europa, descoperiri similare s-au confruntat cu dificultatea deteriorării materialelor expuse la intemperii timp de milenii.
O excepție remarcabilă este situl Pleistocen din Schöningen, Germania. Folosit acum 300.000 de ani de către Neanderthalieni sau Homo heidelbergensis, acest loc de vânătoare de lângă un lac s-a conservat excelent datorită sedimentelor care au protejat artefacte precum sulițe de lemn și oase.
De ce persistă imaginea „omului cavernelor”?
Adăposturile temporare erau probabil colibe de lemn acoperite cu piei de animale. Totuși, peșterile erau vizitate frecvent pentru diverse scopuri. De exemplu, pereții peșterilor din întreaga lume sunt împodobiți cu opere de artă antică, iar unele au fost folosite drept locuri de înmormântare sau pentru ritualuri religioase.
Unele grupuri, precum Neanderthalienii, au folosit peșterile pentru activități ciudate, cum ar fi stocarea craniilor, iar altele pentru fabricarea primitivă a lipiciului.
Peșterile sunt supra-reprezentate în evidențele arheologice. Urmele lăsate în peșteri sunt mai bine conservate decât cele din aer liber, unde expunerea la elemente a distrus majoritatea materialelor.
De aceea, descoperirile impresionante, precum picturile rupestre și relicvele din peșteri, au dus la percepția eronată că oamenii preistorici și-au petrecut întreaga viață în aceste locuri. În realitate, „oamenii cavernelor” nu au existat așa cum ni-i imaginăm noi.
Vă recomandăm să citiți și:
O veche comoară, descoperită la o cetate de pe malul Dunării
Adolescenții peruvieni antici erau probabil sugrumați ca sacrificiu pentru elită
Cum sărbătoreau egiptenii antici Anul Nou?
A fost găsit câmpul de luptă al uneia dintre cele mai decisive bătălii din istorie