Istoria halterelor și a ganterelor, o călătorie fascinantă prin timp

27 11. 2024, 15:50

Istoria halterelor și a ganterelor începe în Antichitate, cu diverse forme ale sportului fiind găsite în Grecia Antică și cultura egipteană. Cu toate acestea, sportul așa cum îl cunoaștem astăzi a început la sfârșitul secolului XIX în Europa. Competiția de haltere a fost unul dintre sporturile originale din primele Jocuri Olimpice moderne organizate la Atena în 1896. La început, formatul era variat, fără a exista standarde în ceea ce privește clasele de greutate sau ridicări. 

De-a lungul deceniilor, sportul a trecut prin schimbări semnificative. La începutul secolului XX au fost introduse clasele de greutate sau standardizarea ridicărilor. La mijlocul secolului XX, mai ales la Jocurile Olimpice de la Munich din 1972, istoria halterelor și a ganterelor a trecut printr-o schimbare majoră odată cu eliminarea stilului „împins”, astfel că astăzi sunt recunoscute la nivel olimpic doar stilurile „smuls” și „aruncat”.

În zilele noastre, competiția de haltere este guvernată de reguli și reglementări stricte sub supravegherea Federației Internaționale de Haltere. Sportul include acum mai multe clase de greutăți, fapt ce permite o mai mare inclusivitate. Sportivele au fost acceptate pentru prima dată în competiție la Jocurile de la Sydney din 2000, ceea ce a marcat un moment important în istoria halterelor și a ganterelor.

De la originile antice și până la prestigiul din zilele noastre

Sportul continuă să crească în popularitate și nivel de competivitate. Țări precum China, Coreea de Nord și Statele Unite ale Americii au devenit adevărate puteri în ceea ce privește halterele, contribuind astfel la istoria bogată a sportului. Mai mulți atleți americani au stabilit recorduri mondiale și au forțat limitele forței umane, potrivit USAWeightlifting.org.

Cele mai recente statistici arată evoluția sportului în ceea ce privește gradul de participare și performanță. Spre exemplu, Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 au inclus atleți din peste 60 de țări, ceea ce stă măturie pentru impactul global al sportului și interesul tot mai mare.

Istoria halterelor este o călătorie fascinantă prin timp, dovadă a forței umane, determinării și evoluției a unui sport care a captivat audiențele timp de secole la rând. De la originile antice și până la prestigiul din zilele noastre, competiția de haltere s-a dovedit a fi o piatră de temelie pentru îndemânarea atletică în cadrul Jocurilor Olimpice.

Mihaela Cambei, premiu special în Gala Mari Sportivi ProSport 2024! Mesajul emoționant pe care l-a transmis: „M-a suportat și a avut grijă de mine!”

Mihaela Cambei a avut parte de o seară specială la Gala Mari Sportivi ProSport, iar aceasta a primit primul premiu din gadrul evenimentului moderat de Costin Deșliu.

Medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris, Cambei a ținut un discurs emoționant, cu gândul mai ales la antrenorul care a ajutat-o să bifeze această performanță excelentă, este vorba de Valeriu Calancea.

Mihaela Cambei a ținut să mulțumească și familiei pentru sprijinul din ultimii ani, însă consideră că meritul antrenorului său a fost cel mai important înaintea Jocurilor Olimpice care au avut loc în Franța.

„În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru această invitație, pentru acest premiu minunat. Sunt onorată să mă aflu aici. Vreau să încep prin a-i mulțumi bunului Dumnezeu și familiei mele, altfel n-aș fi fost aici. Aș vrea să-i mulțumesc domnului Valeriu Calancea, antrenor cu care eu am ajuns la Jocurile Olimpice. Acolo unde m-a suportat și a avut grijă de mine. Împreună, am reușit să ne întoarcem acasă cu o medalie olimpică, pe care ne-am dorit-o foarte mult. Vreau să mulțumesc Federației Române de Haltere pentru tot sprijinul pe care ni l-a oferit, dar și antrenorilor de club”, a spus Mihaela Cambei, în cadrul Galei Mari Sportivi ProSport.

La Campionatele Mondiale de haltere, care au avut loc în decembrie 2022 la Bogota, prima competiţie care a punctat pentru calificarea la JO Paris 2024, Mihaela Cambei a cucerit medalia de argint la stilul smuls, în limitele categoriei olimpice 49 kg, după ce a reuşit să ”smulgă” 90 kg.

În 2016, la Campionatele Europene rezervate sportivilor sub 15 ani (U15) din Polonia, a cucerit titlul continental în limitele categoriei 44 kg, la total, cu 137 kg.

În 2017, la Campionatele Europene de haltere rezervate sportivilor cu vârste de până în 17 ani (U17) de la Prishtina (Kosovo), în limitele categoriei 48 kg, a cucerit medalia de aur la total, cu 158 kg.

Tot in 2017, la Campionatele Mondiale de cadeţi de la Bangkok (Thailanda), s-a clasat pe locul 5 la total, în limitele categoriei 44 kg, cu 139 kg (locul 7 la smuls, cu 60 kg si locul 5 la aruncat, cu 79 kg, la 7 kg de medalia de bronz).

În 2018, la Europenele U17 din Italia, in limitele categoriei 48 kg, a cucerit titlul continental la total, cu 155 kg, dupa ce a urcat pe prima treaptă a podiumului atât la smuls, cu 67 kg, cât și la aruncat, cu 88 kg.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată în competiție olimpică?

Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?

Câți dintre români fac sport și care sunt activitățile preferate?

Câte ore de sport trebuie să faci pe săptămână ca să te ferești de hipertensiune?