De ce au respins inițial generalii germani planul de atac al Franței elaborat de Manstein?

27 11. 2024, 15:00

Atacul Germaniei naziste asupra Franței, din primăvara anului 1940, desfășurat prin Ardeni, a surprins complet armata franceză. Este binecunoscut faptul că cel care i-a propus dictatorului nazist această idee a fost generalul Erich von Manstein. Mai puțin cunoscut este faptul că înalta conducere a armatei germane a respins inițial această idee, iar Hitler a ignorat-o. Mai mult, Statul Major General al armatei germane a încercat să „îngroape” planul lui Manstein deoarece îl considerau drept o „găselniță”. Totuși, un concurs de împrejurări mai puțin obișnuite l-au determinat pe Hitler să accepte în final ideea lui Manstein.

Imediat după ce a ocupat Polonia, Hitler și-a îndreptat atenția către vestul Europei. Dorea să atace Franța chiar în toamna anul 1939, urmărind un plan militar elaborat de Statul Major General al armatei germane condus de generalul Franz Halder. Conform acestui plan, principalul atac asupra Franței urma să fie declanșat prin centrul Belgiei, exact ca în 1914, în Primul Război Mondial.

Atacul principal asupra Franței trebuia executat de Grupul de armate „B”, sub conducerea lui generalului Fedor von Bock, în timp ce Grupul de armate „A”, condus de Gerd von Rundstedt urma să lanseze un atac secundar, pe partea stânga, prin regiunea deluroasă şi împădurită a Ardenilor.

În această zonă nu erau așteptate de către germani rezultate importante, întrucât Statul Major General considera că Ardenii „reprezintă un ținut mult prea dificil pentru o înaintare cu tancuri”, astfel toate diviziile blindate au trecut sub comanda lui von Bock.

Atacul prin Ardeni, ignorat de francezi și britanici

Culmea este că aceeași viziune o împărtășea și Statul Major General francez, dar şi Statul Major General britanic.

„Când am fost consultat, în noiembrie 1933, în privința modului în care unitățile noastre (britanice) de tancuri rapide, pe care Ministerul de Război tocmai începea să le formeze, puteau fi folosite cu succes într-un viitor război, am sugerat că, în eventualitatea unei invazii germane a Franței, noi ar trebui să lansăm un contraatac prin Ardeni.

Mi s-a spus atunci că Ardenii `sunt de netrecut pentru tancuri`, la care am replicat că, după studierea terenului am ajuns la concluzia că părerea aceasta era nefondată, aşa cum am subliniat în câteva cărți publicate în perioada interbelică”, scria ulterior celui de Al Doilea Război Mondial Liddell Hart.

Planul lui Manstein

Cel care avea să schimbe istoria celui de Al Doilea Război Mondial a fost generalul german Erich von Manstein, care a avansat soluția de a muta atacul principal german în Ardeni, pornind de la premisa că francezii s-ar fi așteptat cel mai puțin la un asemenea atac. Manstein și-a dat seama că ideea lui era perfect fezabilă după ce s-a consultat cu Heinz Guderian, un specialist în lupta de tancuri, care i-a confirmat că vehiculele blindate puteau traversa Ardenii.

Erich von Manstein era șeful Statului Major al Grupului de armate „A”. El l-a convins pe superiorul său, generalul Gerd von Rundstedt, apoi a trimis un raport către Statul Major General german condus de generalii Franz Halder și Walther von Brauchitsch, care l-au respins. În același timp a fost informat și Hitler de planul lui Manstein, dar pentru o perioadă de timp nu l-a luat în considerare.

Manstein se întâlnește cu Hitler

„Decizia finală s-a adoptat într-un mod destul de ciudat. Lui Brauchitsch şi lui Halder le displăcute felul în care Manstein insistase ca acea `găselniță` a lui să fie preferată planului lor. În aceste condiții, s-a luat hotărârea să fie schimbat din funcție și trimis să comande un Corp de armată – unde ar fi ocupat o poziție mai puțin favorabilă, pentru a-şi impune ideile. Dar, înainte de transfer, a fost convocat la o întrevedere cu Hitler şi astfel a avut ocazia să-i explice pe larg punctul său de vedere.

Această întâlnire a fost aranjată din inițiativa generalului Schmundt, aghiotantul șef al lui Hitler, care era un admirator înfocat al lui Manstein şi considera că acesta fusese nedreptățit. Ulterior, Hitler a stăruit atât de mult pe lângă Brauchitsch şi Halder în favoarea ideii lui Manstein, încât aceștia au cedat până la urmă şi au remodelat planul potrivit concepțiilor lui Manstein”, nota istoricul militar Liddell Hart.

Un incident ciudat

Ideea lui Manstein a prins greutate în ochii lui Hitler abia după ce atacul asupra Franței a fost decalat de mai multe ori din cauza vremii, dar și a unui incident ciudat.

Un avion german cu un ofițer de legătură, care avea asupra sa planul de invazie asupra Franței, a aterizat forțat în Belgia. Ofițerul nu a reușit să ardă complet documentul, părți din el au ajuns în mâinile belgienilor. Incidentul a avut o însemnate aparte asupra lui Hitler care a decis pe 16 ianuarie să schimbe planul de atac asupra vestului Europei.

Astfel a ajuns să fie aplicat planul lui Manstein. Într-un final, Hitler a ajuns să creadă că el a conceput întregul plan. Nu-i recunoștea lui Manstein decât meritul de a fi de acord cu el: „Dintre toți generalii cu care am discutat despre noul plan în vest, Manstein a fost singurul care m-a înțeles”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Campioana Gretel Bergmann, refuzată de Hitler la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin

Hitler, după ce a cotropit Polonia: Fiecare lună irosită reprezintă o pierdere de timp în defavoarea puterii de atac a Germaniei

Emil Jannings, primul actor care a luat un Oscar. Șters din istoria Hollywood-ului pentru că a fost simpatizant al lui Hitler

Margot Wölk, degustătoarea mâncărurilor lui Hitler