Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
În 1859, omul de afaceri elvețian Henry Dunant (laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1901) a asistat la urmările îngrozitoare ale bătăliei de la Solferino din Italia, unde zeci de mii de soldați zăceau morți sau răniți fără îngrijiri medicale adecvate. Această experiență l-a afectat profund pe Dunant, determindându-l să pledeze pentru tratamente și îngrijiri mai bune ale soldaților răniți. În 1862, Dunant a publicat o carte intitulată A Memory of Solferino (O amintire de la Solferino), în care făcea apel la înființarea unor organizații naționale de ajutorare compuse din voluntari instruiți pentru a asista soldații răniți de război, indiferent de tabăra lor în conflict.
Eforturile lui Dunant au culminat cu formarea Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) în 1863, afaceristul și activistul elvețian având un rol esențial în reunirea reprezentanților din diferite țări pentru a discuta și promova ideile sale privind ajutorul umanitar și asistența medicală pe timp de război. În anul următor, adică în 1864, douăsprezece națiuni au semnat prima Convenție de la Geneva, care a stabilit orientări pentru tratamentul uman al soldaților răniți și a creat o emblemă neutră – crucea roșie pe fond alb – pentru a identifica personalul medical de pe câmpurile de luptă.
În același timp, peste Atlantic, Clara Barton, asistentă medicală și educatoare americană, a fost inspirată de munca lui Dunant în timp ce servea ca voluntar în timpul Războiului Civil American. După ce a fost martoră directă la suferința soldaților și a civililor deopotrivă, Barton și-a dedicat viața eforturilor umanitare, iar în 1869, după experiențele sale în Europa și după ce a aflat despre mișcarea Crucii Roșii, s-a întors în America cu misiunea de a înființa o organizație similară.
Astfel, la 21 mai 1881, Clara Barton a pus bazele Crucii Roșii Americane, militând pentru ca Statele Unite să ratifice Convențiile de la Geneva (ceea ce s-a și întâmplat în 1882), recunoscând astfel în mod oficial standardele umanitare internaționale. Convenția, scrie britannica.com, urmărea să permită tratarea bolnavilor și a răniților în luptă, identificarea și înmormântarea corespunzătoare a celor uciși în luptă și tratarea corespunzătoare a prizonierilor de război. În 1881, Barton a organizat Asociația Americană a Crucii Roșii, cunoscută din 1893 sub numele de Crucea Roșie Națională Americană, și a fost președinta acesteia până în 1904. Mai mult, Clara Barton a scris amendamentul american la statutul Crucii Roșii, care prevedea distribuirea de ajutoare nu numai în caz de război, ci și în caz de calamități precum foamete, inundații, cutremure, tornade și ciumă.
Sub îndrumarea lui Barton, Crucea Roșie Americană s-a concentrat inițial pe ajutorarea în caz de dezastre, iar ulterior și-a extins serviciile pentru a include sprijin militar în timpul unor conflicte precum Războiul hispano-american.
Clara Barton devenise cunoscută ca „Îngerul de pe câmpul de luptă” și, chiar ajunsă la vârsta de 77 de ani, nu a ezitat să se implice activ, solicitând contribuții financiare și mergând pe teren alături de alți voluntari sau angajați umanitari. În perioada războiului hispano-american (1898), a organizat ajutoare pentru soldații americani și civilii afectați de conflict, inclusiv strângerea de fonduri, colectarea de provizii medicale și trimiterea echipelor de asistență în zonele afectate. Cu toate astea, stilul ei de conducere considerat de unii a fi autoritar a generat tensiuni interne în cadrul organizației. Barton era extrem de protectoare față de misiunea ei și supraveghea cu atenție toate activitățile organizației. Iar membrii consiliului executiv au simțit că abordarea ei rigidă limita inovația și eficiența organizației și chiar dacă intențiile Clarei erau nobile și bine fundamentate pe dorința de a ajuta cât mai mult posibil, metoda lui Barton a continuat să strânească nemulțumiri care au dus la conflicte interne, astfel că facțiunea rebelă a forțat cumva demisia ei în 1904.
Crucea Roșie Americană s-a dezvoltat rapid în deceniile următoare, jucând un rol important în timpul ambelor războaie mondiale, mobilizând asistente medicale și furnizând provizii esențiale trupelor. Organizația a dezvoltat, de asemenea, programe de donare de sânge și de intervenție în situații de urgență care continuă și astăzi.
Clara Barton, născută Clarissa Harlowe Barton la 25 decembrie 1821, în North Oxford, Massachusetts, a fost cea mai mică dintre cei cinci copii ai unei familii care prețuiau educația și munca grea. Tatăl ei, Stephen Barton, a fost fermier și politician, acesta insuflându-i importanța serviciului și a comunității. Clara a dat dovadă de o inteligență remarcabilă de la o vârstă fragedă, până la patru ani fiind capabilă să scrie cuvinte din trei silabe. Și-a început educația formală la 11 ani, iar mai târziu a primit meditații acasă de la frații ei.
Barton a devenit profesoară la vârsta de optsprezece ani, după ce a trecut examenele, în 1839 a început să predea în școlile locale și în cele din urmă a deschis prima școală publică gratuită din New Jersey în Bordentown în 1851. Cu toate acestea, după ce a demisionat din cauza discriminării de gen în ceea ce privește salariul și rolurile de conducere, Clara s-a mutat la Washington D.C., unde a lucrat ca funcționar în cadrul Biroului de Brevete al Statelor Unite.
Când a izbucnit Războiul Civil în 1861, Clara Barton s-a simțit obligată să îi ajute pe soldați. Inițial, a adunat provizii pentru Armata Uniunii, dar curând a preluat un rol mai activ ca asistentă medicală independentă.
Barton s-a confruntat cu provocări semnificative ca femeie pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, determinarea ei i-a convins pe oficialii militari și pe președintele Abraham Lincoln. După încheierea războiului în 1865, a colaborat cu Departamentul de Război pentru a localiza soldații dispăruți și a-i reuni cu familiile lor.
În 1905, Clara Barton a înființat National First Aid Association of America.
A rămas activă pe tot parcursul vieții, până la moartea sa din cauza pneumoniei, la 12 aprilie 1912. A fost înmormântată în cimitirul familiei din Oxford, Massachusetts. Astăzi, contribuțiile Clarei Barton sunt celebrate ca fiind fundamentale pentru practicile moderne de asistență medicală și pentru eforturile de ajutorare în caz de dezastre din întreaga lume.
Casa Clarei Barton din Glen Echo este acum un sit istoric național dedicat conservării moștenirii sale ca una dintre cele mai influente persoane din America.
Sursa:
https://www.britannica.com/biography/Clara-Barton