Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Un depozit de 15 fosile marine a fost descoperit într-o peșteră neanderthaliană din nordul Spaniei, sugerând că copiii neandethalieni ar fi avut o pasiune pentru acumularea de obiecte, similar modului în care oamenii moderni colecționează timbre sau alte lucruri.
Cercetătorii care au raportat descoperirea recunosc că în prezent nu au o „ipoteză validă” pentru a explica această colecție aparent inutilă, dar sugerează că exemplarele atrăgătoare ar fi putut fi adunate de copiii neandethalieni, fascinați de acestea.
Practicarea colecționării poate părea un comportament simplu, dar este, de fapt, un indiciu al unei cogniții avansate, deoarece implică atribuirea unui sens simbolic obiectelor. Capacitatea neanderthalienilor de a gândi abstract rămâne un subiect dezbătut, deși dovezi tot mai numeroase indică o imaginație surprinzător de complexă.
Oamenii de Neanderthal au fost mult mai inteligenți decât se credea în trecut
De exemplu, se știe că neanderthalienii au produs artă, au îngrijit persoanele vârstnice sau cu dizabilități și, posibil, au dezvoltat practici religioase, cum ar fi venerarea unui „cult al ursului”. Revenind la studiul de față, cercetătorii oferă mai multe exemple de colecții aparent organizate de neanderthalieni, deși majoritatea constau în unul sau două obiecte. Cele 15 fosile din Peștera Prado Vargas reprezintă o colecție unică și fără precedent.
„Aceste fosile pot fi interpretate ca dovezi ale unui interes artistic sau ale unei curiozități pentru formele naturii”, notează autorii studiului. Ei speculează că, la fel ca noi astăzi, cei care le-au colectat ar fi obținut plăcere din actul de a le găsi și păstra. Datarea fosilelor la o perioadă cuprinsă între cu 39.800 și 54.600 de ani în urmă, într-un loc fără prezență cunoscută a Homo sapiens, sugerează că activitățile de colecționare și gândirea abstractă erau prezente la neanderthalieni înainte de sosirea oamenilor moderni.
Copiii neandethalieni erau niște mici colecționari
Cercetătorii admit că nu au un răspuns clar privind cine a colectat fosilele și de ce, dar presupun că ar fi putut fi copiii grupului. Copiii din zilele noastre sunt adesea pasionați de colecționarea de autocolante, scoici sau capace de sticlă, iar în Peștera Prado Vargas au fost descoperite rămășițe de copii neanderthalieni. „Este posibil ca cei mai tineri membri ai grupului, fascinați de aceste forme, să fi fost cei care au început colecția”, explică autorii, citați de IFL Science.
Într-un comentariu filozofic, autorii remarcă faptul că, la fel cum neanderthalienii colectau fosile, și noi căutăm și colecționăm fosile ale acestor specii dispărute pentru a le studia și a le expune în muzee. „Pare a fi o spirală infinită prin care, într-un anumit punct, vom deveni parte din ceea ce colecționăm”, concluzionează ei.
Studiul a fost publicat în revista Quaternary.
Vă recomandăm să citiți și:
Cel mai mic ou de dinozaur găsit vreodată a fost confirmat în China
Un cimitir vechi de 5.000 de ani din Spania adăpostește de două ori mai multe femei decât bărbați
Un „dragon” de jad vechi de 5.000 de ani, dezgropat într-un mormânt din China