„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
De la un șuierat amenințător la un țipăt înfricoșător, sunetul emis de „Fluierul morții” aztec este la fel de tulburător ca aspectul său asemănător unui craniu.
Scanările cerebrale sugerează că tonurile emise de Fluierul morții pot avea efecte mai profunde decât simpla creare a unei atmosfere înfricoșătoare. Cercetătorii elvețieni și norvegieni au descoperit că ascultarea acestor sunete activează mai multe centre cerebrale de ordin superior, ceea ce indică o complexitate a sunetului descrisă ca un amestec alarmant de natural și straniu. Nu este de mirare că aztecii probabil le foloseau pentru a intensifica ritualurile religioase și sacrificiile.
Se zvonește că civilizația mesoamericană folosea aceste sunete pentru a semăna frica printre inamici în timpul războaielor, dar această teorie este disputată, deoarece nu s-au găsit astfel de fluiere în siturile de luptă sau în mormintele războinicilor. Sascha Frühholz, neurocercetător la Universitatea din Zurich (Elveția), împreună cu colegii săi, au recrutat 70 de voluntari europeni pentru teste psihoacustice, în care participanții și-au exprimat interpretările personale ale unui set aleatoriu de sunete, incluzând tonuri produse de Fluierele morții. Participanții nu au fost avertizați că aceste sunete vor fi incluse, pentru a evita influențarea așteptărilor lor.
Treizeci și doi dintre voluntari au fost supuși scanărilor cerebrale prin RMNf în timp ce ascultau sunetele fluierelor amestecate aleatoriu cu alte categorii de sunete.
Cu ce seamănă sunetul emis de Fluierul morții?
Majoritatea voluntarilor au asociat sunetul fluierului cu un țipăt. „Am demonstrat că sunetele fluierelor-craniu sunt percepute în principal ca respingătoare și înspăimântătoare, având o origine hibridă, natural-artificială”, au concluzionat cercetătorii.
Această combinație stranie între natural și artificial face dificilă categorisirea sunetelor de către creier, similar cu efectul „uncanny valley” întâlnit în percepția vizuală. Acest efect apare atunci când creierul nostru nu poate defini clar dacă ceea ce vedem este natural sau artificial, explică Science Alert.
Creierul clasifică mai întâi un stimul senzorial înainte de a-i atribui o valoare, cum ar fi cât de plăcut este. Însă atunci când ceva nu se încadrează clar într-o categorie, ambiguitatea provoacă o senzație tulburătoare.
Ascultarea sunetelor emise de Fluierul morții a activat regiunile corticale auditive inferioare ale creierului voluntarilor, zone responsabile de procesarea sunetelor respingătoare, cum ar fi țipetele sau plânsul bebelușilor, direcționând creierul către o analiză mai profundă a stimulului.
„Sunetele flueirelor-craniu sunt… destul de ambigue în determinarea originii lor, ceea ce intensifică procesarea cerebrală de ordin superior”, explică cercetătorii în lucrare.
Efectul produs de aceste fluiere în creier
În comparație cu alte sunete testate, produse de oameni, animale, natură, muzică sau unelte, Fluierele morții au activat în mod special cortexul frontal inferior, care se ocupă de procesarea clasificărilor complexe, și cortexul frontal medial, implicat în procesarea asociativă.
Atunci când toate sunetele au fost comparate, cele ale Fluierelor morții au fost plasate într-o categorie proprie, aproape de sunetele de alarmă, cum ar fi sirenele sau focurile de armă, dar și de vocile umane care exprimă frică, durere, furie sau tristețe.
Multe variante ale acestor fluiere au fost descoperite în morminte datând între 1250 și 1521 d.Hr., unele fiind asociate cu înmormântări ritualice. Pe baza acestor descoperiri și a rezultatelor obținute, Frühholz și echipa sa suspectează că fluierele au fost concepute pentru a-l simboliza pe Ehecatl, zeul aztec al vântului.
„Ehecatl a călătorit în lumea subterană pentru a obține oasele epocilor anterioare, necesare creării omenirii”, explică cercetătorii.
Alternativ, sunetele înfricoșătoare ale fluierelor ar putea reprezenta vânturile ascuțite care străbat Mictlan, lumea „de dincolo” aztecă.
„Având în vedere atât natura respingătoare și înspăimântătoare, cât și asocierea simbolică a sunetului, precum și locațiile cunoscute de excavație la situri ritualice cu sacrificii umane, utilizarea acestor fluiere în contexte ritualice pare foarte probabilă, mai ales în ritualuri sacrificiale și ceremonii legate de morți”, conchid cercetătorii.
Acest studiu a fost publicat în Communications Psychology.
Vă recomandăm să citiți și:
O mumie înghețată dezvăluite că rinocerii lânoși aveau cocoașă
Noi analize ADN „sfidează” arheologii! Victimele de la Pompeii nu sunt cine s-a crezut până acum
Originea limbajului scris, dezvăluită de artefacte mesopotamiene vechi de 5.500 de ani