Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia lui Dumnezeu. El mă va ierta dacă am comis excese, dar nu cred că am făcut-o”
Născut la 25 noiembrie 1915, în Valparaíso, Chile, Augusto Pinochet are un patrimoniu ancestral mixt, cu un strămoș francez și rădăcini basce.
A urmat Academia Militară din Chile, pe care a absolvit-o în 1936 ca sublocotenent, după care a studiat geografia militară timp de patru ani.
Augusto Pinochet a devenit comandant suprem al armatei chiliene cu doar câteva săptămâni înainte de lovitura de stat care l-a răsturnat pe președintele Salvador Allende la 11 septembrie 1973, această lovitură marcând începutul dictaturii lui Pinochet.
În timpul regimului care a durat din 1973 și până în 1990, se estimează că între 1.200 și 3.200 de persoane au fost executate, fără un proces corect sau legal, execuțiile fiind parte dintr-o campanie sistematică de eliminare a disidenței politice care a inclus și dispariții forțate. Pe lângă execuții, alte zeci de mii de persoane au fost torturate sau întemnițate din motive politice. Tortura era o practică obișnuită utilizată de autorități pentru a obține informații sau pentru a descuraja activitatea opoziției. Victimele erau adesea supuse la metode inumane, inclusiv bătăi severe, electrocutări și alte forme de abuz fizic și psihologic.
Reprimarea brutală a regimului Pinochet a avut un impact profund asupra societății chiliene. Multe familii au fost distruse prin dispariția membrilor lor, iar frica s-a instalat în rândul populației, regimul creând un climat de teroare continuă.
După lovitura de stat din 1973, Chile s-a confruntat cu o criză economică severă. Guvernul socialist al lui Salvador Allende fusese demis, iar economia era marcată de inflație ridicată, șomaj și instabilitate. Pinochet a considerat că intervenția statului în economie era cauza principală a problemelor economice și a decis să adopte măsuri radicale pentru a transforma economia chiliană. Astfel, guvernul lui Augusto Pinochet a implementat un set de reforme economice radicale cunoscute sub numele de „neoliberalism”, influențate semnificativ de un grup de economiști numiți „Chicago Boys”, instruiți la Universitatea din Chicago, care au promovat politici bazate pe principiile pieței libere, dereglementării și privatizării.
Reformele susținute de Chicago Boys au inclus reducerea reglementărilor asupra afacerilor și comerțului și permițând o mai mare libertate economică – privatizarea întreprinderilor de stat, inclusiv industriile mineritului și energiei, liberalizarea comerțului prin micșorarea tarifelor vamale pentru a stimula importurile și competiția internațională, reducerea cheltuielilor publice – ceea ce a dus la o diminuare a programelor destinate asistenței sociale.
În anii ‘70, aceste reforme au condus la o creștere economică semnificativă. PIB-ul Chile a crescut constant, iar țara s-a integrat mai bine în economia globală. Investițiile străine directe au crescut și ele, iar exporturile chiliene (în special cele de cupru) s-au extins. Cu toate acestea, creșterea economică nu a fost uniform distribuită. Reformele neoliberale au dus la o concentrare mai mare a bogăției în rândul unei mici părți din populație. Inegalitatea veniturilor s-a amplificat considerabil, iar cei mai săraci cetățeni ai Chilei nu au beneficiat proporțional de pe urma creșterii economice.
Prin urmare, la începutul anilor ‘80, Chile s-a confruntat cu o recesiune severă cauzată parțial de criza datoriilor externe care afecta multe țări latino-americane. Deși inițial reformele neoliberale păreau să funcționeze bine, expunerea excesivă la piețele internaționale și lipsa diversificării economice au dus la colapsul sistemului financiar chilian între 1982-1983. Rata șomajului a crescut dramatic, iar multe afaceri mici și mijlocii au falimentat.
Impactul acestor politici se resimte până astăzi în societatea chiliană. Deși Chile este adesea lăudată, fiind văzută ca un model economic în America Latină datorită stabilității sale macroeconomice relative și creșterii PIB-ului pe termen lung, inegalitățile persistente continuă să provoace tensiuni sociale și politice.
În 1980, Pinochet a introdus o nouă constituție care i-a legitimat guvernarea și a stabilit un mandat prezidențial de opt ani, cu un plebiscit programat pentru 1988 pentru a decide dacă va continua la putere. În cadrul plebiscitului care a avut loc în octombrie 1988, aproximativ 56% dintre alegători au respins prelungirea președinției lui Pinochet, ceea ce a condus la alegeri democratice și la plecarea sa de la putere în martie 1990.
În 1998, în timp ce se afla în vizită la Londra, Pinochet a fost arestat în baza unui mandat internațional emis de Spania pentru încălcarea drepturilor omului în timpul guvernării sale. Aceasta a marcat un moment important în dreptul internațional în ceea ce privește răspunderea dictatorilor.
De-a lungul perioadei în care s-a aflat la putere, Pinochet a acumulat o avere considerabilă prin diverse mijloace, inclusiv conturi bancare secrete în străinătate și investiții imobiliare, estimările sugerând că ar fi adunat ilicit cel puțin 28 de milioane de dolari.
Augusto Pinochet a murit la 10 decembrie 2006, la vârsta de 91 de ani. Starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc după ce suferise un atac cerebral cu o săptămână înainte să moară. În dimineața zilei de 3 decembrie, Pinochet a avut un infarct și un edem pulmonar, ceea ce a dus la internarea sa într-un spital din Santiago. Deși inițial i se ameliorase starea după o intervenție chirurgicală de bypass cardiac, situația lui s-a schimbat, înrăutățindu-se rapid. În timpul vieții, Pinochet a avut probleme serioase, inclusiv diabet și artrită și, de asemenea, fusese diagnosticat cu o formă ușoară de nebunie ca urmare a atacurilor cerebrale repetate. Pinochet se afla în arest la domiciliu în momentul morții sale, fiind pus sub acuzare pentru multiple cazuri de tortură și dispariție forțată a oponenților politici. Cu toate acestea, nu a putut fi judecat din cauza stării de sănătate precare.
Moștenirea lui Pinochet rămâne profund controversată în cadrul societății chiliene. În timp ce unii îi atribuie stabilizarea economiei și încurajarea creșterii care a pus bazele prosperității viitoare, alții îl amintesc în primul rând pentru represiunea brutală și încălcările drepturilor omului.
Augusto Pinochet a fost căsătorit cu Lucía Hiriart, care a avut un impact semnificativ asupra carierei politice și militare a soțului ei, fiind considerată o figură influentă în cadrul regimului autoritar al lui Pinochet. Se spune că Lucía l-a convins pe Pinochet să participe la lovitura de stat din 1973 care l-a înlăturat de la putere pe președintele Salvador Allende. Pe parcursul dictaturii lui Pinochet, Lucía Hiriart a exercitat o putere considerabilă în palatul prezidențial La Moneda. A fost implicată în activități filantropice, dar a fost de asemenea acuzată de corupție și fraudă fiscală. A condus organizații precum CEMA Chile (Centro de Madres Chile), care se ocupa cu problemele mamelor chiliene, dar care a fost investigată pentru utilizarea fondurilor în scopuri personale. Hiriart a fost subiectul mai multor anchete legate de evaziune fiscală și corupție, inclusiv acuzații că ar fi ascuns milioane de dolari în conturi bancare externe. De-a lungul anilor, ea și copiii ei au fost implicați în scandaluri legate de fraude fiscale asociate cu averea acumulată de familia Pinochet. Deși Pinochet și Hiriart vor avea în cele din urmă cinci copii împreună și vor deveni cel mai puternic cuplu din Chile, scrie Rodrigo Acuña în articolul său publicat în nacla.org, Hiriart a avut inițial dificultăți în căsnicie. „Într-o perioadă, a suferit de depresie din cauza greutăților maternității și a faptului că veniturile soțului ei nu îi satisfăceau nevoile materiale percepute de ea. Potrivit jurnalistei chiliene Alejandra Matus, în cartea sa Doña Lucía: La biografía no autorizada, casa lui Hiriart era abandonată deoarece era mereu murdară, iar în cada din baie se acumulau scutece de pânză nespălate și îmbibate, inundând casa cu un miros insuportabil la care Lucía devenise imună”.
În 2005, la cincisprezece ani după retragerea de la putere a lui Pinochet, au fost descoperite peste 21 de milioane de dolari în 125 de conturi de la Riggs Bank din Washington, sub o serie de pseudonime folosite de copiii ei. În același an, fosta soție a dictatorului chilian a fost dată în judecată de Serviciul Fiscal Intern din Chile pentru evaziune fiscală de peste 2,5 milioane de dolari, fiind arestată împreună cu fiul ei, Marco Antonio. Doi ani mai târziu, În 2007, alături de toți copiii lui Pinochet și de alte 17 persoane, printre care doi generali, unul dintre foștii avocați ai lui Pinochet și secretara acestuia, Hiriart a fost arestată în legătură cu cazul Riggs sub acuzația de deturnare de fonduri și utilizare de pașapoarte false. În luna octombrie a aceluiași an, Curtea de Apel s-a pronunțat în favoarea văduvei generalului și a altor 14 inculpați, în timp ce, în noiembrie, Curtea Supremă a ratificat sentința.
Atunci când organizația caritabilă a lui Hiriart și-a încheiat operațiunile în 2019, aceasta a predat statului 108 proprietăți în valoare de 7,6 miliarde de pesos.
Lucía Hiriart a murit la 16 decembrie 2021, la vârsta de 98 de ani. în Santiago, Chile.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Augusto-Pinochet
https://nacla.org/dona-lucia-hiriart-first-lady-pinochet-dictatorship
Vă mai recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Care dictator a fost înnobilat de un rege britanic?