Hitler, după ce a cotropit Polonia: Fiecare lună irosită reprezintă o pierdere de timp în defavoarea puterii de atac a Germaniei

După ce a cotropit Polonia, Hitler a încercat să-i atragă din nou pe aliați într-o capcană, propunându-le pe 6 octombrie 1939 discuții pentru pace. De această dată, Franța și Marea Britanie nu au mai acceptat jocul dictatorului nazist, precum au făcut-o în 1938 în cazul Cehoslovaciei. Oricum, Hitler doar la pace nu se gândea.

După ce a ocupat Polonia alături de URSS, Hitler și-a expus viziunea sa asupra viitorului. Într-o amplă directivă adresată șefilor armatei germane, el le împărtășea convingerea sa că o ofensivă în Vest rămânea singura alternativă posibilă pentru Germania.

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

„Este vorba de un document extrem de edificator. Tot aici își formulează ideea potrivit căreia un război prelungit cu Franța și Anglia ar epuiza resursele Germaniei și ar expune-o riscului unui atac decisiv, prin spate, din partea Rusiei.

Se temea că pactul încheiat cu Rusia îi va garanta neutralitatea doar atâta timp cât îi dictau interesele. Sub imperiul fricii a constrâns Franța să accepte pacea, lansând o ofensivă timpurie. Era convins că dacă Franța se prăbușea, Anglia ar fi fost dispusă să cadă la învoială”, scria istoricul militar Liddell Hart.

„În prezent, tancurile și forța aeriană au atins adevărate culmi tehnice”

În octombrie 1939, Adolf Hitler considera că armata germană dispunea de puterea şi de înzestrarea tehnică necesară pentru a învinge Franța, deoarece Germania îi era superioară în privința armamentului, aspect care prezenta o importanță deosebită.

„În prezent, tancurile și forța aeriană au atins adevărate culmi tehnice – nu numai ca arme ofensive, dar, de asemenea, şi defensive – neegalate de nimic altceva. Potențialul lor strategic pentru operațiile militare este garantat de nivelul organizatoric și de eficientul lor sistem de conducere, care este mai bun decât în oricare altă țară”, considera Hitler.

Totuși, dictatorul nazist recunoștea superioritatea francezilor în privința armelor mai vechi, în special artileria grea, iar pentru că Germania deținea supremația tehnică la nivelul armelor mai noi își putea permite să desconsidere superioritatea francezilor în privința numărului de soldați instruiți.

„Sporirea puterii militare a englezilor îi va oferi Franței un ajutor deosebit de prețios”

Hitler se temea că dacă ar aștepta, în speranța că francezii se vor sătura de război, „sporirea puterii militare a englezilor îi va oferi Franței un ajutor deosebit de prețios, atât din punct de vedere psihologic, cât şi material”.

„În primul rând trebuie preîntâmpinată eventualitatea ca inamicul să-și reducă deficiențele sale în materie de armament, mai ales în privința armelor antitanc şi antiaeriene – creând astfel un echilibru de putere. Sub acest raport, fiecare lună irosită reprezintă o pierdere de timp în defavoarea puterii de atac a Germaniei”, considera dictatorul nazist.

„Timpul constituie un aliat mai degrabă pentru puterile occidentale, decât pentru noi”

În ceea ce privea moralul soldaților germani, Hitler considera că acesta era la cote înalte în octombrie 1939, dar putea să scadă o dată cu trecerea timpului și din această cauză un atac asupra Franței trebuia să fie efectuat cât mai repede.

„În situația actuală, se poate estima că timpul constituie un aliat mai degrabă pentru puterile occidentale decât pentru noi”. În concluzia raportului său afirma că: „Atacul trebuie lansat în această toamnă dacă vrem să beneficiem de condiții cât de cât prielnice”.

Generalii germani, șocați de planurile lui Hitler

Planurile lui Hitler pentru lansarea unui atac asupra Franței i-au șocat pe generalii care conduceau armata germană. Aceștia considerau că superioritatea aliaților era prea mare pentru a putea fi combătută de armele la care făcea referire Hitler.

„Dezvăluirea intențiilor lui Hitler a constituit un șoc pentru Brauchitsch, comandantul suprem al trupelor de uscat, ca și pentru Halder, şeful Statului Major General. Aidoma majorității generalilor germani cu funcții înalte, nici ei nu împărtășeau convingerea lui Hitler că noile arme puteau anihila superioritatea adversarilor, care consta în efective militare bine pregătite.

Pornind de la estimari uzuale, sub raportul numărului de divizii, aceştia susțineau că armata germană nu dispunca de forța necesară pentru a învinge armatele occidentale. Atrăgeau atenția că cifra de 98 de divizii pe care Germania izbutise să le mobilizeze se situa cu mult sub aceea a inamicului şi, în plus, 36 dintre aceste divizii erau prost înarmate și slab pregătite. Se temeau, totodată, că războiul s-ar putea extinde, transformându-se într-un nou război mondial, ceea ce ar fi echivalat cu prăbușirea Germaniei”, precizează Liddell Hart.

Adolf Hitler dorea să atace Franța încă din toamna anului 1939 spre stupefacția generalilor săi, însă înrăutățirea vremii a dus de mai multe ori la decalarea datei atacului asupra Franței. Apoi, printr-o întâmplarea neelucidată, data atacului a fost stabilită pentru 10 mai 1940.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Emil Jannings, primul actor care a luat un Oscar. Șters din istoria Hollywood-ului pentru că a fost simpatizant al lui Hitler

Jesse Owens, Regele Olimpiadei din 1936 de la Berlin. „Nu am fost invitat să dau mâna cu Hitler, dar nu am fost invitat nici la Casa Albă să dau mâna cu președintele”

De ce nu au mai debarcat trupele lui Hitler în Marea Britanie?

„Operațiunea Leul de Mare” și speranțele lui Hitler