Aviația românească în campania din Bulgaria din 1913: „A doua zi după sosirea noastră s-a coborât din cer cu un aeroplan”
Prima mare campanie la care a participat aviația militară românească s-a desfășurat în cadrul celui de al Doilea Război Balcanic. În vara anului 1913, Armata Română, sprijinită de aviația militară, a trecut Dunărea în Bulgaria. Principalele misiuni pe care le-a executat aviația militară românească pe frontul din Bulgaria au fost de observare și de legătură între unitățile militare din teren și comandament. Pe cerul Bulgariei au zburat atunci piloți ca George Valentin Bibescu, Nicolae Capşa, Ştefan Protopopescu, Constantin Fotescu sau Ionel Arion, pe post de observator aerian, etc.
Cu ajutorul aviației militare, ordinele și veștile au circulat mai repede în rândul soldaților români ce se aflau în Bulgaria la începutul lunii iulie 1913. Martor la un astfel de episod a fost Constantin Argetoianu, mobilizat ca medic în campania din Bulgaria.
„A doua zi după sosirea noastră (la Vrața, 9 iulie 1913, n.r.) s-a coborât din cer cu un aeroplan Ionel Arion, care venea direct de la Corabia. Ne povestește că pacea bate la uşă, că va fi semnată peste câteva zile, că România și Serbia sunt deja înțelese cu Bulgaria, că numai cu Grecia nu e totul terminat.
Grecii se ceartă pe Kavalla, pare însă că ar fi suferit mari pierderi în ultimele zile (se vorbește de 15.000 morţi şi răniți!) și se crede că vor fi acum mai înțelegători și mai acomodați. Tot prin el aflăm (noi, cei de la faţa locului nu ştiam nimic) că Divizia I (general Gărdescu) a trecut defileul în jos pe Orhanie, făcând pe colonelul Stanciov prizonier, împreună cu toate trupele lui.
Bulgarii negociază pe capete la Bucureşti, foarte zoriți să încheie pace (le e frică de o revoluție), au primit tot ce le-am cerut. Ei ne-au cerut 4 zile de armistițiu, pe care noi le-am refuzat. Bucuria a fost mare printre noi la auzul acestor minunate vești care ne fură confirmate și de către anturajul prințului Ferdinand care a trecut prin Vraţa împreună cu prințul Carol şi s-a oprit un ceas la Cartierul generalului Cottescu”, scria în memoriile sale Constantin Argetoianu.
„Chef” ținut chiar la popota spitalului mobil de campanie
Cum veștile aduse de Ionel Arion erau excelente, Argetoianu împreună cu camarazii săi au hotărât să sărbătorească apropiata pace printr-un „chef” ținut chiar la popota spitalului mobil de campanie.
„Hotărârăm să serbăm pacea `care bătea la ușă` printr-un mare chef la popota Spitalului Mobil al Corpului de Armată, bine prevăzută cu de ale mâncării și băuturii. Printre camarazii pe care i-am găsit acolo erau d-rul Gerota, distinsul chirurg și d-rul Poenaru, de la Craiova, băiat simpatic (…). Nu știu prin ce minune Spitalul Mobil își procuraseră trei răniți români. Erau ușor răniți, așa încât am putut să îi luăm cu noi la masă și să bem în sănătatea eroilor noștri”.
„Oaspetele” nepoftit
Dacă armata bulgară nu a opus o rezistența fermă, în schimb Armata Română a avut de înfruntat un inamic deosebit de periculos care a făcut nenumărate victime în rândul soldaților, holera. Primul caz de holeră în proximitatea trupelor române a fost identificat imediat după cheful la care a participat Constantin Argetoianu.
„Această masă a fost ultima notă de netulburată bucurie în această campanie care începuse atât de bine și care, după câte le aflasem, trebuia să se termine repede şi tot atât de bine. Trebuia, dar nu prevăzusem un oaspete nepoftit: bătea pacea la ușile noastre, dar bătea şi holera. Primul caz de holeră l-am întâlnit la Vrața, două ceasuri după ce prăznuisem la Spitalul Mobil apropiata și glorioasa pace.
Mă înapoiam la bivuacul nostru, împreună cu Laugier, ajunsesem pe șosea la câțiva pași de corturile Ambulanței, când o fetiță care ne pândea mă chemă într-o casă mică, peste drum, în fundul unei curți mari în care soldații Regimentului 3 Olt, bivuacați alături, își spălau rufele la fântână.
Intrarăm într-un locaș de mizerie; în fundul unicei și întunecoasei încăperi zăcea pe o laviță o femeie bătrână. Ne apropiarăm de ea şi Laugier începu să o examineze, după câteva minute se uită lung la mine și-mi spuse un singur cuvânt: holeră!”, își aducea aminte Argetoianu.
Două efecte nefaste ale campaniei din Bulgaria: holera și lipsa confruntărilor militare
Din păcate, medicii români care îi însoțeau pe soldați erau complet nepregătiți în lupta cu holera. Le lipseau echipamentele sanitare, iar lipsa educației sanitare și a măsurilor profilactice luate rapid nu au făcut decât să crească numărul celor care au fost răpuși de holeră în campania din Bulgaria.
Un efect deosebit de nefast pe termen lung a fost determinat de lipsa confruntărilor militare care a ascuns nivelul slab de pregătire și înzestrare a armatei. Acest lucru a devenit vizibil abia în toamna anului 1916. Atunci, Armata Română a desfășurat primele lupte adevărate atât cu armata bulgară, cât și cu cea austro-ungară și germană.
Confruntările din toamna anului 1916 au condus la ocuparea Bucureștiului, dar și a două treimi din teritoriul țării de către trupele Puterilor Centrale.
Vă recomandăm să citiți și:
Regina Maria și execuția țarului Nicolae al II-lea
A fost Ceaușescu un adevărat vânător? „Nu. Categoric, nu”
„Cea mai zdrobitoare condamnare a lui Marghiloman”. Documentul distrus de Regele Ferdinand