Codex Leicester, cea mai scumpă carte din lume

12 10. 2024, 15:00

Codex Leicester, numită astfel după Thomas Coke, conte de Leicester, este o colecție de scrieri științifice ale lui Leonardo da Vinci, publicată estimativ între 1508 și 1510.

Constând din 72 de pagini, Codexul lui da Vinci a fost scris de mână într-o versiune învechită a limbii italiane, folosind scrierea sa caracteristică în oglindă (cuvintele trebuie citite de la dreapta la stânga), fiind însoțită, de asemenea, de diagrame și desene.

Codexul Leicester se află pe primul loc în topul celor mai bine scumpe cărți din istorie, la 11 noiembrie 1994, în cadrul unei licitații care a avut loc la New York, la casa Christie’s, aceasta fiind cumpărată de Bill Gates cu 30 802 500 USD.

„Este o sursă de inspirație faptul că o persoană – pe cont propriu, fără vreun feedback din partea cuiva, fără să i se spună ce este bine sau rău – a continuat să se provoace pe sine, găsind în el cunoașterea și percepând-o ca pe ceva atât de prețios. (…) Când treci în revistă toate abilitățile lui Leonardo și puținele sale defecte, atributul care iese în evidență mai presus de orice este curiozitatea sa, uimirea făță de cunoaștere. Atunci când voia să înțeleagă ceva – fie că era vorba de fluxul de sângelui prin inimă de forma limbii unei ciocănitori – o făcea cu atenție, își nota gândurile și apoi încerca să înțeleagă tot procesul”. (Bill Gates)

Din punctul de vedere al lui Gates, modul de gândire al lui Leonardo este o „artă pierdută” în zilele noastre.

Manuscrisul, cumpărat de Thomas Coke, conte de Leicester, în 1717, conține meditațiile lui da Vinci pe diverse subiecte, de la astronomie, la geologie și până la hidrodinamică, dezvăluind gândurile inventatorului italian legate de apă – maree, vârtejuri și baraje – și relația dintre Lună, Pământ și Soare.

Leonardo da Vinci documentează în Codexul său observațiile meticuloase asupra fenomenelor cerești, studii privind formațiunile geologice și fosilele, principiile dinamicii fluidelor, aprofundând subiecte precum curgerea apei, turbulența și procesul hidraulic.

De asemenea, Leonardo documentează, prin desene și teorii, idei despre cum circulă sângele prin inimă, multe dintre acestea fiind verificate de cercetătorii științifici și de medici nu cu mult timp în urmă.

Leonardo da Vinci avea un interes aparte în ceea ce privește funcționarea corpului uman, studiindu-l din mai multe perspective. Credea că o înțelegere aprofundată a anatomiei era esențială pentru a crea reprezentări realiste și fidele ale corpului uman în picturile și sculpturile sale, lucru ce l-a determinat să efectueze disecții detaliate ale cadavrelor umane pentru a studia structura și funcția diferitelor organe, inclusiv a inimii.

Când Leonardo da Vinci a disecat inima unui bărbat de 100 de ani, a realizat, de fapt, prima descriere cunoscută a bolii coronariene, afecțiune care după 500 de ani de la intervenția lui da Vinci a fost cunoscută ca fiind una dintre cele mai frecvente cauze de deces în lumea occidentală.

„Avea o minte strălucită și era dispus să descopere și să înțeleagă cu adevărat”, spunea Francis Wells, chirurg cardiothoracic, consultant la Spitalul Papworth din Cambridge, care a petrecut ani de zile studiind desenele anatomice ale lui Leonardo da Vinci, acum parte din Colecția Regală din Windsor.

Au fost găsite numeroase schițe ale lui da Vinci reprezentând craniul, scheletul uman, mușchii și principalele organe ale omului, însoțite de teoriile lui despre modul în care acestea funcționează, însă din toate însemnările sale inima se pare că i-a captat interesul în cel mai vizibil mod și, pentru a-i înțelege misterele, Leonardo da Vinci și-a folosit cunoștințele despre fluide, greutăți, pârghii și inginerie pentru a încerca să înțeleagă cum funcționează acest organ, mare parte dintre concluziile sale fiind că valvele arteriale, prin felul lor de a se închide și deschide, permit sângelui să circule în jurul inimii, idei valabile și astăzi. De asemenea, în caietele sale, Leonardo a mai scris că inima este un mușchi și că nu încălzește sângele, a decoperit că are patru camere și a făcut legătura între pulsul de la încheietura mâinii și contracția ventriculului stâng. Mai mult, a sugerat că arterele creează un risc pentru sănătate dacă se umflă de-a lungul vieții.

Pe lângă valoarea sa științifică, Codex Leicester oferă și o perspectivă asupra lui Leonardo da Vinci însuși, dezvăluindu-i felul în care gândea, dar și mentalitatea perioadei în care a trăit, cum lucra, ce l-a inspirat, ce l-a îndepărtat de metodele tradiționale, cum interacționa cu ceilalți și așa mai departe.

În ciuda faptului că descoperirile lui da Vinci erau extrem de valoroase, niciuna dintre teoriile sau desenele lui nu au fost publicate în timpul vieții, acestea fiind redescoperite abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la peste 250 de ani de la moartea sa.

În 2018, Bill Gates a creat „Codescope” , un fel de „chioșc interactiv” cu ecran tactil care permite privitorului să exploreze „Codex Leicester, initiativa sa fiind felul în care Gates a promovat încurajarea privind studiul și istoria caietului lui Leonardo, și oferind posibilitatea de a vedea fiecare pagină a scrierii sale originale.

„Din moment ce nu puteți atinge Codexul original – acesta este păstrat în spatele sticlei – Codescopul este cel mai bun mod de a răsfoi paginile scrise de acest mare om”. Mai mult, odată cu aniversarea a 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, „Codescopul” (și „Codex Leicester”) au călătorit prin mai multe țări europene, poposind în muzeele lor de marcă, în perioada octombrie 2008 – ianuarie 2019.

Surse:

https://www.businessinsider.com/look-inside-the-codex-leicester-which-bill-gates-bought-for-30-million-2015-7

https://www.britannica.com/topic/Leicester-Codex

https://www.cnbc.com/2019/04/02/micrsoft-billionaire-bill-gates-paid-30-million-for-this-book-25-years-ago-and-it-still-inspires-him-today.html

https://www.gatesnotes.com/Codescope

Vă mai recomandăm să citiți și:

Saeed Rashed, cel mai tânăr scriitor. La 4 ani a publicat prima carte

Actori de Cartea Recordurilor: Tom Cruise, cel mai bine plătit actor, a încasat 100 de milioane de dolari pentru un singur rol

Cercetătorii români au intrat în Cartea Recordurilor după ce au descoperit cel mai mare lac din istorie

Carte poștală de pe Marte! Roverul Curiosity a surprins Planeta Roșie în culori uimitoare