Cum s-a întâlnit Armata Română cu holera în campania din Bulgaria

Atunci când România a intervenit în cel de-al Doilea Război Balcanic, nimeni nu s-a gândit că principalul inamic al soldaților români avea să fie holera. Lipsa educației și a măsurilor profilactice a condus la numeroase victime în rândul acestora. Dacă confruntările militare cu armata bulgară au lipsit cu desăvârșire, nu același lucru s-a întâmplat în lupta cu holera. Dar cum a izbucnit epidemia de holeră în rândul soldaților români?

După ce au trecut Dunărea, trupele Armatei Române au avansat spre sudul Bulgariei. În ziua de 7 iulie 1913, trupele Regimentului 3 Olt au plecat de la Banița spre Vrața, având o stare de spirit excelentă, după ce aflaseră că bulgarii solicitau deja discuții pentru încheierea unui armistițiu.

• Care este ruda lui T. Rex care mai trăiește și astăzi? S-a ascuns la vedere timp…
• Istoria baschetului în România, cel mai american dintre sporturi

„Am plecat deci voioși spre Vrața și singura noastră teamă era că nu vom fi lăsați să pătrundem până în Balcani și să ajungem la Sofia, pe care am fi dorit toți să o vizităm, mai ales în alaiul unui marș militar.

Euforia noastră a fost însă de scurtă durată, căci la Vrața trebuia să ne întâlnim cu un vrăjmaș pe care nu îl prevăzusem, cu holera”, scria în memoriile sale Constantin Argetoianu, care a fost mobilizat pentru campania din Bulgaria în calitate de medic.

Prima întâlnire cu holera

Vrața era un mic târg balcanic, cu case înghesuite, hanuri și prăvăli aliniate, cu un liceu, o prefectură, câteva școli primare și case pentru funcționari construite după planuri moderne pentru acea perioadă, însă marea majoritate a caselor erau construcții sărăcăcioase ridicate din paiantă. Aici, la Vrața, soldații români s-au întâlnit cu holera.

„Primul caz de holeră l-am întâlnit la Vrața, două ceasuri după ce prăznuisem la Spitalul Mobil apropiata și glorioasa pace.

Mă înapoiam la bivuacul nostru, împreună cu Laugier, ajunsesem pe șosea la câțiva pași de corturile Ambulanței, când o fetiță care ne pândea mă chemă într-o casă mică, peste drum, în fundul unei curți mari în care soldații Regimentului 3 Olt, bivuacați alături, își spălau rufele la fântână. Intrarăm într-un locaș de mizerie; în fundul unicei și întunecoasei încăperi zăcea pe o laviță o femeie bătrână. Ne apropiarăm de ea şi Laugier începu să o examineze, după câteva minute se uită lung la mine și-mi spuse un singur cuvânt: holeră!”, nota Argetoianu.

Charles Hyppolite Laugier era un medic român de origine franceză care se făcuse remarcat în domeniul educației sanitare, al igienei, precum şi al profilaxiei şi combaterii unor epidemii din zona Olteniei, la începutul secolului al XX-lea. A avut și contribuții notabile în ceea ce privește organizarea asistenței sanitare în Oltenia. De aceea, diagnosticul pus de Laugier era unul extrem de precis.

„Nu văzusem în viața mea un caz de holeră, dar aveam o desăvârșită încredere în diagnoza lui Laugier care, ca medic primar al județului, făcuse cu doi ani înainte o campanie întreagă împotriva holerei în sudul Doljului, unde molima izbucnise la Sadova și se întinsese în satele dimprejur. Izbutise, împreună cu energicul prefect Gârleşteanu, să juguleze epidemia pe loc”, îl caracteriza Argetoianu pe Laugier.

„Informații oficiale arată că nu există holeră în Bulgaria”

Deși nu era timp de pierdut, mai ales că soldații își spălau hainele în fântâna din curtea casei, ofițerii ce conduceau trupele au ezitat să adopte măsuri rapide deoarece ei dețineau „informații oficiale că nu există holeră în Bulgaria”.

„Spre marea noastră mirare și consternare, nici o măsură nu se luă până seara; cu slaba noastră autoritate de medici nu puturăm nici măcar împiedica soldații să-și spele mai departe rufele în curtea bolnavei.

Indignat, îmi dete în gând să mă adresez lt. colonelului Grigore Benindei, sub-şef de Stat Major al Corpului de Armată, un prieten din copilărie. Îi explicai că chiar dacă cumva diagnosticul de holeră nu s-ar confirma, măsurile profilactice n-ar strica nimic, iar dacă diagnoza se confirmă, lipsa măsurilor luate la timp ar fi fatală și criminală.

Avui darul să-l conving; la rândul lui convinse pe colonelul Mărdărescu (viitorul general de la Budapesta), șeful de Stat Major, și în fine noaptea târziu cele două regimente fură mutate, măsuri severe fură ordonate tuturor unităților pentru întrebuințarea apei și alimentelor, iar casa și curtea contaminate fură condamnate și puse sub pază” menționa Constantin Argetoianu.

Medicii, dezarmați în fața holerei

Medicii care însoțeau trupele nu erau pregătiți în niciun caz pentru lupta cu holera. Le lipseau materialele medicale necesare. Mărturia lui Argetoianu este definitorie: „Împotriva holerei eram total dezarmați, nu aveam nici măcar un antiseptic să ne spălăm mâinile după o atingere suspectă”.

Lipsa măsurilor profilactice imediate a dus în câteva zile la izbucnirea unei epidemii de holeră în rândul soldaților români din Bulgaria. În absența unor confruntări militare, începea adevărata luptă cu holera. Din păcate, numeroși soldați români au fost răpuși de această boală necruțătoare.

Vă mai recomandăm să citiți și:

A fost emisă alertă epidemiologică pentru o boală mai puțin cunoscută

Medicii au crezut că era beată, însă avea o boală rară. Povestea unei femei de 50 de ani

Risc de holeră după distrugerea Barajului Kahovka. Avertismentul OMS

Holera, o boală cu o istorie scurtă și remarcabilă. Infecția poate fi prevenită foarte ușor