Vânătorii din Paleolitic ar fi folosit săgeți otrăvite, arată un nou studiu

Este posibil ca armele otrăvite să fi intrat în arsenalul vânătorilor-culegători europeni acum mai bine de cinci milenii, susțin autorii unui nou studiu.

Dacă ar fi confirmată, această descoperire ar răsturna complet înțelegerea noastră asupra vânătorii din Epoca de Piatră, sugerând că armele complexe au intrat în joc mult mai devreme decât am crezut.

În prezent, cea mai veche dovadă definitivă a utilizării arcurilor și săgeților în Europa provine de la un sit numit Stellmoor, lângă Hamburg, în nordul Germaniei. Datând de acum 11.000-12.000 de ani, se crede că armele găsite aici au marcat tranziția inițială de la aruncarea sulițelor la tirul cu arcul, sporind astfel puterea de ucidere a vânătorilor antici.

Cu toate acestea, după cum subliniază autorii noului studiu, este dificil să se tragă concluzii ferme cu privire la tipurile de arme utilizate în trecut, deoarece componentele din lemn, precum arcuri și arbori, s-au descompus de mult timp, rămânând doar vârfurile de piatră.

Pentru a încerca să reconstituie modul în care ar fi putut fi utilizate aceste proiectile, cercetătorii au analizat proprietățile balistice a peste 500 de vârfuri de săgeți paleolitice din 25 de situri diferite din nordul Europei, datate între 14 700 și 11 700 de ani în urmă, scrie IFLScience.

Descoperirea ar răsturna înțelegerea noastră asupra vânătorii din Epoca de Piatră

Prin calcularea valorilor suprafeței secțiunii transversale a vârfului (TCSA) pentru fiecare dintre aceste arme, autorii au putut discerne dimensiunea tăieturii pe care acestea trebuiau să o facă în pielea unui animal de pradă. Astfel, TCSA arată dacă vârfurile de piatră erau cele mai potrivite pentru a fi utilizate pe sulițe, făclii, săgeți obișnuite sau săgeți otrăvitoare.

De exemplu, cercetătorii explică faptul că „atunci când se folosește otravă, vârfurile săgeților sunt adesea mici și nu necesită mult în ceea ce privește adâncimea de penetrare – tot ceea ce este necesar, este ca pielea să fie tăiată, astfel încât otrava să poată intra în fluxul sanguin al animalului pradă”.

Descoperirile inițiale au arătat că cele mai vechi vârfuri de săgeată aveau valori TCSA similare cu cele de la Stellmoor, sugerând astfel că tirul cu arcul a fost adoptat de vânătorii europeni cu cel puțin 14 700 de ani în urmă. Acest lucru împinge cea mai veche utilizare europeană a arcurilor și săgeților înapoi cu aproximativ trei milenii.

Alte vârfuri de piatră își împărtășeau valorile TCSA cu proiectilele găsite în părți ale Africii, unde utilizarea săgeților otrăvite este bine stabilită. Cu alte cuvinte, dovezile sugerează că este posibil ca europenii să fi vânat cu arme îmbunătățite farmacologic în perioada paleolitică.

Plante potrivite pentru extragerea de otravă

Pentru a încerca să determine cât de veche este utilizarea săgeților otrăvite, autorii studiului au calculat, de asemenea, valorile TCSA pentru o serie de vârfuri de piatră vechi de 54.000 de ani din celebra Peșteră Mandrin din Franța. Rezultatele sugerează că aproximativ un sfert dintre acestea erau „cele mai potrivite din punct de vedere balistic pentru a fi utilizate ca vârfuri de săgeți otrăvite”, în timp ce alte 45% erau ideale pentru săgeți neotrăvite.

Conform acestor constatări, este posibil ca vânătorii din paleoliticul european să fi dezvoltat atât arcul, cât și armele otrăvitoare cu zeci de mii de ani mai devreme decât s-a sugerat anterior.

În acest stadiu, autorii studiului nu sunt în măsură să determine ce toxine ar fi putut fi utilizate în timpul acestor vânători antice, deși ei oferă o listă de 58 de plante din nordul Europei care ar fi putut fi potrivite pentru extragerea de otravă în timpul Epocii de Piatră.

Studiul este publicat în Journal of Archaeological Science: Reports.

Vă recomandăm să mai citiți și:

De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?

Urmele vânătorilor preistorici, găsite într-o peșteră din Slovacia

Vânătorii de fosile au dezgropat noi specii de dinozauri. Detaliile oferite de cercetători

Vânători alegorice şi animale-totem în colindele de la noi, la Muzeul Grigore Antipa din Bucureşti