Test de cultură generală. Ce a fost mai întâi: portocala sau culoarea?

20 09. 2024, 11:00

Există foarte puține fructe și legume ale căror nume descriu și culoarea lor, iar portocalele se numără printre acestea. Dar v-ați întrebat vreodată, ce a fost mai întâi? Portocala sau culoarea?

Portocala a apărut, bineînțeles, înaintea culorii portocaliu. Denumirea fructului provine din cuvântul Sanskrit „nāraṅga” care înseamnă „portocalul”. Abia în secolul al XVI-lea, numele a fost atribuit și culorii, potrivit Britannica.

Se crede că portocalele sunt native regiunilor tropicale din Asia, mai ales din Arhipelagul Malay, iar alături de alte specii de citrice, portocalele au fost cultivate încă din vremuri străvechi. Cultura portocalelor s-a răspândit cel mai probabil din habitatul nativ până în India și coasta de est a Africii, iar de acolo a ajuns în regiunea mediteraneană.

Portocalele sunt bogate în vitamina C și vitamina A

Cuceririle romane, apariția rutelor de comerț ale arabilor, precum și expansiunea islamului, toate acestea au contribuit la răspândirea portocalelor. Atunci când Columb și-a început călătoria, arborii acestor fructe erau deja ceva obișnuit în Insulele Canare. Astăzi, portocalii sunt cultivați în zonele subtropicale și tropicale ale Americii, în țările mediteraneene de nord și de est, Australia și Africa de Sud.

Înainte de anii 1920, portocalele erau considerate mai mult fructe pentru desert. Popularitatea sucului de portocale a crescut odată cu aprecierea tot mai mare pentru beneficiile fructelor citrice.

Portocalele sunt bogate în vitamina C și vitamina A. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, cel mai important produs făcut din portocale este sucul concentrat. Uleiurile esențiale și marmelada sunt printre cele mai importante produse secundare. De asemenea, portocalele amar sau de Sevilla sunt cultivate special pentru marmeladă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Cu ce viteză cad fulgii de zăpadă?

Test de cultură generală. Unde este pepenele considerat legumă?

Test de cultură generală. Care este diferența dintre 1 milion și 1 miliard de secunde?

Test de cultură generală. Care este diferența dintre Bluetooth și Wi-Fi?