Home » Istorie » GALERIE FOTO: Au trecut 23 de ani de la prăbușirea Turnurilor Gemene. 11 septembrie 2001, ziua pe care America nu o va uita niciodată

GALERIE FOTO: Au trecut 23 de ani de la prăbușirea Turnurilor Gemene. 11 septembrie 2001, ziua pe care America nu o va uita niciodată

GALERIE FOTO: Au trecut 23 de ani de la prăbușirea Turnurilor Gemene. 11 septembrie 2001, ziua pe care America nu o va uita niciodată
Turnurile Gemene, lovite de două avioane în ziua de 11 septembrie 2001. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 11.09.2024

Au trecut 23 de ani de la prăbușirea Turnurilor Gemene din ziua de 11 septembrie 2001, atunci când a avut loc cel mai mortal atac terorist din istoria Statelor Unite ale Americii. 

Era marți, 11 septembrie 2001, atunci când mai mulți teroriști au deturnat avioane americane cu pasageri și le-au prăbușit în Turnurile Gemene din New York. Mii de oameni au murit.

Atacurile teroriste de atunci sunt și astăzi printre cele mai traumatizante evenimente ale secolului XXI, nu doar pentru americani, dar și pentru restul lumii.

Patru avioane care zburau deasupra Statelor Unite de Est au fost deturnate

Patru avioane care zburau deasupra Statelor Unite de Est au fost deturnate de mai multe grupări de teroriști. Apoi, aeronavele au fost folosite asemenea unor rachete ghidate și au fost prăbușite în clădiri emblematice din New York și Washington. Două avioane au lovit Turnurile Gemene de la World Trade Center din New York. Primul a lovit Turnul de Nord la ora locală 08:46 (15:46, ora României), iar al doilea s-a izbit de Turnul de Sud la ora locală 09:03.

Cei doi zgârie-nori au fost cuprinși de flăcări și fum, iar în mai puțin de două ore ambele turnuri s-au prăbușit.

2.977 de oameni au murit în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie

La ora locală 09:37, al treilea avion a distrus fațada de vest a Pentagonului, sediul Armatei americane aflat în capitala Washington DC. Cel de-al patru avion s-a prăbușit într-un câmp din Pennsylvania la ora locală 10:03 după ce pasagerii aflați la bord s-au luptat cu teroriștii și au încercat să preia controlul aeronavei. Este posibil ca cel de-al patru avion să fi avut ca țintă clădirea Capitoliului din Washington DC.

În total, 2.977 de oameni au murit în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie, cei mai mulți în New York. Toți cei 246 de pasageri și membri de echipaj aflați la bordul celor patru avioane au fost uciși. La Pentagon, 125 de oameni au fost uciși. Cea mai tânără victimă avea doar doi ani, o fetiță pe nume Christine Lee Hanson care a murit alături de părinții săi la bordul unuia dintre avioane.

17.400 de oameni se aflau în Turnurile Gemene la momentul primului impact

Atunci când primul avion a lovit în New York, aproximativ 17.400 de oameni se aflau în Turnurile Gemene la acel moment. Nimeni nu a supraviețuit deasupra locului de impact din Turnul de Nord, însă 18 oameni au reușit să scape din etajele de deasupra zonei de impact din Turnul de Sud.

Mii de oameni au fost răniți ori au dezvoltat mai târziu boli din cauza atacurilor, inclusiv mulți dintre pompierii care au fost nevoiți să intervină în zonele afectate.

Cine au fost atacatorii din 11 septembrie 2001?

Rețeaua islamistă al-Qaida a pus la cale atacurile din Afganistan. Sub conducerea lui Osama Bin Laden, gruparea teroristă a dat vina pe SUA și aliații pentru conflictele din lumea musulmană, relatează BBC.

În total, 19 oameni au deturnat avioanele în ziua de 11 septembrie 2001, în trei echipe de câte cinci și o echipă de patru (la bordul avionului care s-a prăbușit în Pennsylvania). Fiecare echipă a avut în componență o persoană care efectuase cursuri de pilotaj chiar la școli de aviație de pe teritoriul SUA.

15 dintre atacatori erau saudiți ca Bin Laden, doi erau din Emiratele Arabe Unite, unul din Egipt și unul din Liban.

Turnul Libertății a fost construit în același loc

În anii ce au urmat, regulile pentru siguranța zborului au fost înăsprite în SUA, dar și în restul lumii. În Statele Unite, Administrația pentru Siguranța Transportului a fost creată pentru a spori securitatea la aeroporturi și la bordul avioanelor.

Locul în care se aflau Turnurile Gemene a fost curățat în opt luni, iar astăzi se găsesc acolo un muzeu și un memorial. One World Trade Center, numit și Turnul Libertății, a fost construit în același loc, fiind chiar mai înalt decât cele două turnuri, ajungând la 541,3 metri.

Trauma colectivă împărtășită de milioane de oameni

Lucrările de reconstrucție la Pentagon au durat mai puțin de un an, personalul revenind în birouri în august 2002.

Bineînțeles, adevărata moștenire lăsată în urmă de atacurile din 11 septembrie 2001 este mult mai complexă. De la trauma colectivă împărtășită de milioane de oameni, incertitudinea resimțită la nivel mondial și întrebările care nici până astăzi nu și-au găsit răspuns, până la deciziile militare care aveau să contureze în următorii ani o serie de conflicte sângeroase. Prima dintre acestea fiind atunci când, pentru prima dată în istoria sa, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a invocat Articolul 5 și a permis membrilor săi să se apere, astfel că, în data de 7 octombrie 2001, SUA și forțe aliate militare au lansat un atac asupra Afganistanului. Astfel începea războiul din Afganistan.

Vă mai recomandăm să citiți și:

A fost anulat acordul prin care autorii atacurilor de la 11 septembrie scăpau de pedeapsa cu moartea

Atentatele de la 11 septembrie. Ce lume au creat și ce moștenire au lăsat?

Rusia ar fi lansat o armă misterioasă pe orbita Pământului, spune Pentagonul

Un fost vânător de OZN-uri de la Pentagon recunoaște că multe observații sunt aeronave militare secrete

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?