Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie aviator din România și a 11-a din întreaga lume

România se poate bucura că deține în palmaresul personalităților cu impact național, dar și asupra întregii lumi, nume multe și importante a căror memorie este necesar a fi amintită și celebrată.

Printre figurile istorice de seamă ale noastre se află și Elena Caragiani-Stoenescu (1887 – 1929) care, la vârsta de 27 de ani, a devenit prima femeie aviator din România, o realizare de pionierat ce a însemnat nu doar o performanță personală a lui Caragiani-Stoenescu, însă și depășirea barierelor și stereotipurilor de gen, sfidând normele și așteptările societății, contestând percepțiile despre capacitățile femeilor în aviație și demonstrând curaj, determinare și îndemânare într-un domeniu dominat în mod tradițional de bărbați.

• Misterul Pietrei de Altar de la Stonehenge devine și mai ciudat
• Ziua în care românii au devenit „toleraţi”

O femeie care își poate găsi împlinirea în ceruri nu va mai avea niciodată nevoie să își trăiască viața în momentele libere ale unui bărbat. (Citat anonim)

Și dacă istoria femeilor aviatoare a început cu Elena Caragiani, Amelia Earhart – prima femeie aviator care a încercat să facă în zbor înconjurul lumii (în 1937), Raymonde de Laroche, prima femeie pilot licențiată din lume (la 8 martie 1910), Harriet Quimby, prima americancă ce a obținut o licență de pilot în 1911, Bessie Coleman, prima femeie de culoare care a primit o licență de pilot în 1921, Gladys Roy, prima femeie pilot de cascadorii, dansând Charleston și jucând tenis pe aripi în timpul zborului, Katherine Stinson, prima femeie pilot care a „scris” pe cer, prima femeie care a zburat deasupra Londrei și prima femeie pilot autorizată să transporte poșta în Statele Unite, Helen Richey – prima femeie pilot comercial în 1934, în timpurile noastre, potrivit statisticilor privind femeile din aviație ale Institutului Pilot, în 2018 existau 46.463 de femei pilot, numărul crescând la 72.428 în 2022.

Zborul era periculos în primele zile ale aviației, spunea istoricul Eileen Lebow, citată de National Geographic. Avioanele reprezentau invenții fragile, confecționate din bambus, sârmă și țesături. Nu erau prevăzute cu centuri de siguranță și nici măcar un acoperiș care să îl protejeze pe pilot în cazul în care aeronava se răsturna. Cu toate acestea, femei precum Laroche, Quimby și Coleman au fost dispuse să-și riște viața pentru libertatea pe care o promiteau zborurile.

Aviația era o profesie nouă, „aparent liberă de așteptările de gen și de tipizarea sexuală care limitau femeile în alte părți”, și pentru multe femei, fiorul zborului era hipnotizant, oferind în același timp oportunitatea de a fi evaluate pe baza propriilor merite. „Aceste femei doreau să fie judecate ca ființe umane și nu ca femei”, declara istoricul Susan Ware.

Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie aviator de la noi din țară, s-a numărat printre româncele care au schimbat lumea.

Elena Caragiani s-a născut la 13 mai 1887, la Tecuci, într-o familie de oameni erudiți, fiind fiica medicului Alexandru Caragiani şi a Zeniei Radovici.

În anul 1912, Elena Caragiani a zburat pentru prima dată cu un avion, în calitate de pasager, la manșa aeronavei aflându-se antrenorul ei de echitație Mircea Zorileanu care, în același timp, deținea și un brevet francez de pilotaj. Zorileanu, unul dintre pionierii aviației române, a fost al doilea aviator brevetat în România, după Ștefan Protopopescu.

În 1913, după ce a obținut licența în drept, devenind astfel una dintre primele femei absolvente de științe juridice din România, Elena decide că vrea să fie pe aripile vântului pilotând ea însăși un avion, astfel că se înscrie la școala de pilotaj a prințului George Valentin Bibescu, îndrumată fiind de cumnatul ei, locotenentul Andrei Popovici, în acea vreme (1913), al 11-lea aviator din România și viitor general de aviație. În cadrul Ligii Aeriene, școala de pilotaj pe care o frecventa, Elena Caragiani era singura femeie cursant, un fapt ieșit din comun pentru acele vremuri care, de altfel, nu i-a lăsat indiferenți pe colegii ei bărbați, la început extrem de contrariați de îndrăzneala tinerei.

Instruită în pilotaj de Constantin Fotescu, căpitanul Nicu Capşa şi Mircea Zorileanu, pe avioane de tip Farman, Wright sau Santos Dumont, aeronave adaptate pentru antrenamente, Elena Caragiani, în timpul participării României în Războiul Balcanic, a cerut să facă parte din corpul zburătorilor, chiar și în calitate de curier sau observator aerian, însă a fost categoric refuzată. Mai târziu, după finalizarea cursurilor, a cerut obținerea brevetului pentru pilot civil, lovindu-se din nou de un refuz din partea autorităților. Drept urmare, a plecat în Franța, acolo unde s-a înscris la Școala Civilă de Aviație din Mourmelon le Grand a lui Roger Sommer, aviator francez și pionier în domeniul construcției de avioane. La vârsta de 27 de ani, Elena Caragiani-Stoenescu a terminat studiile și la 22 ianuarie 1914 a obținut Brevetul Internațional de Pilot Aviator, eliberat de Federaţia Aeronautică Internaţională. Prima româncă cu un astfel de brevet şi a 11-a femeie aviator din întreaga lume.

După ce s-a confruntat în continuare cu refuzul de a zbura în România, Elena Caragiani a devenit reporter la un ziar francez și a călătorit mult în regiuni precum Caraibe și America de Sud, devenind inclusiv corespondent de război pentru un trust de presă mexican. În timpul Primului Război Mondial, în ciuda dorinței sale de a participa ca pilot la eforturile de apărare ale României, oferindu-se să transporte răniți, medicamente și alte materiale medicale necesare, i-a fost respins demersul, astfel că s-a înscris ca asistentă la Crucea Roșie, îngrijind români răniți, într-un spital de campanie din Bucureşti și Iaşi, după război continuându-și cariera de jurnalist la nivel mondial, scriind în special despre evenimente aeriene pentru diferite publicații din Franţa, Mexic, S.U.A., ţări din Africa sau Asia.

După retragerea armatelor și instituțiilor românești din Moldova, Elena Caragiani a organizat un punct medical în casa copilărie din Tecuci, împreună cu sora sa, statul roman exprimându-și recunoștința față de Elena Caragiani și decorând-o pentru actele de curaj, un fapt apreciat de Caragiani, dar nesatisfăcător, având în vedere că nu glorie era ceea ce își dorea, ci recunoașterea licenței de pilot în propria țară.

Descurajată din nou de refuzul recunoașterii brevetului de pilot, Elena Caragiani a luat decizia de a se întoarce în Franța pentru a-și relua cariera de reporter. La Paris, s-a căsătorit cu Virgil Stoenescu, un avocat român, continuându-și cariera de jurnalist și corespondent de ziar, însă a revenit în România, imediat după ce s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză.

Elena Caragiani-Stoenescu a murit la București, la vârsta de 41 de ani, la 29 martie 1929.

Elena Caragiani, care a fost decorată pentru efortul depus prin Crucea Roșie, nu a primit niciodată brevetul mult dorit din partea autorităților române însă, foarte târziu, în anul 2012, Banca Națională a României a pus în circulație, în mod simbolic, o monedă din argint în memoria și onoarea sa, celebrându-se la vremea respectivă 125 de ani de la nașterea primei femei aviator din țara noastră. Pentru a-i onora moștenirea, un Grup Școlar Industrial din Tecuci a fost redenumit Liceul Tehnologic „Elena Caragiani”.

Elena Caragiani-Stoenescu este înmormântată în Cimitirul Bellu.

Surse:

https://www.risingaviation.com/blog/women-in-aviation-rising-to-new-heights-in-2023-and-beyond/

https://www.nationalgeographic.com/history/article/first-women-pilots-early-aviation-history

Vă mai recomandăm să citiți și:

Mae Jemison, prima femeie afro-americană care a ajuns în spațiu

Jane Campion, prima femeie regizoare care a primit Palme d’Or la Cannes

Niloofar Rahmani, prima femeie pilot a Forțelor Aeriene Afgane

Margaret Hamilton, prima femeie programator angajată pentru proiectul Apollo de la NASA