Carol al II-lea și Dictatul de la Viena: „Știu că tot ce voi face şi voi zice va fi considerat ca vorbele şi faptele unui trădător de neam şi unui vânzător de țară”
La 30 august 1940, România a fost constrânsă să semneze Dictatul de la Viena prin care ceda aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei Ungariei horthyste. „Arbitrajul de la Viena” a fost impus României de către Germania nazistă și Italia fascistă. Dar cum a reacționat regele Carol al II-lea în fața acestui dictat?
După ce la la 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum sovietic, România ceda fără luptă Basarabia și Bucovina de Nord Uniunii Sovietice, la doar două luni distanță se vedea nevoită, prin Dictatul de la Viena, să cedeze și nordul Transilvaniei către Ungaria horthystă. Nu avea să fie însă ultima cedare teritorială din vara fatidicului an 1940.
Nici în iunie și nici în august, România nu a reacționat militar pentru a-și apăra granițele țării.
Regele Carol al II-lea și-a ascuns inacțiunea și lașitatea în spatele unor Consilii de Coroană care au „aprobat” cedarea fără luptă a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Transilvaniei de Nord.
Ultimatumul lui Hitler. Iuliu Maniu se pronunța pentru rezistență
După cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord fără a opune o rezistență, dictatorul nazist Adolf Hitler a înțeles că România era condusă de un suveran laș și de către politicieni slabi, lipsiți de tăria de a i se opune. Astfel, la 15 iulie 1940, Adolf Hitler îi trimite o scrisoare cu caracter ultimativ regelui Carol al II-lea, avertizându-l asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor.
Carol al II-lea a cedat cererilor dictatorului nazist și astfel s-a ajuns la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
Dar cum a trăit Carol al II-lea ziua de 30 august 1940? S-a trezit târziu, iar în după-amiaza zilei i-a primit în audiență pe Nicolae Iorga și Iuliu Maniu. Întâlnirea cu Iuliu Maniu nu a prea fost pe gustul suveranului.
„M-am sculat târziu, cu teama în suflet care va fi știrea ce va veni de la Viena. După-masă am primit în audiență pe cei care au lipsit ieri, începând cu Iorga, care avea intenția de a fi supărat, căci fuseseră convocate și alte elemente decât consilierii, mai ales Horia Codreanu. Din punct de vedere politic, rezonabil, vede realitățile. (…)
A urmat mitropolitul Nicolescu, care, ca ardelean, este în contra oricărei cedări. Pe urmă, cel mai interesant, Maniu. Tema lui este cunoscută: rezistență la extrem, căci nimeni n-are dreptul de a dispune de un popor decât el însuși. A trecut, pe urmă, la o critică a sistemului politic de astăzi, punându-se pe tema că prea sunt eu expus și că singură o democrație, cu tot adaosul ei de instituțiuni, poate să stăpânească situația.
El consideră starea țării ca dezastruoasă şi că comunismul bate la ușă. Nefiind libertatea de grai, nu poate fi combătut, căci vede combaterea lui numai în legătură cu combaterea regimului. Ultimul a fost Gheorghe Brătianu, care pricepe, deşi nu admite. Arbitrajul, care, după informațiile lui, ar fi dezastruos, crede că nu-l putem primi”, nota Carol al II-lea în memoriile sale.
Carol al II-lea: „Am eu dreptul de a împinge țara la un dezastru sigur?”
Apoi, Carol al II-lea primește vestea că România trebuie să cedeze Transilvania de Nord Ungariei. Consideră că dacă nu reacționează militar își poate păstra armata intactă: „Când am auzit aceasta, am fost ca lovit de o măciucă în cap şi indignarea mea n-a mai avut culme. Singura compensație este garanția `erga omnes` (faţă de toate statele, n.r.) ce ne-o dau Germania şi Italia.
Urmând impulsul meu de luptă, l-am şi chemat pe Gheorghe Mihail spre a lua măsurile necesare. Totuşi, trebuie foarte multă chibzuința. Am eu dreptul de a împinge țara la un dezastru sigur?
Era o vreme când credeam că o rezistență eroică poate scăpa o țară, dar astăzi, după pilda Poloniei și a Belgiei, în faţa unor armamente şi a unei aviații covârșitoare, țările cu mijloace limitate pot ele, oare, rezista?
Cedând, pot să-mi păstrez Armata intactă, pot păstra entitatea Statului român, pot să reclădesc, cu o muncă fără preget, un suflet nou țării mele, pot să nădăjduiesc într-un viitor mai bun. S-a recreat iridenta românească. Ne-a întors la zilele copilăriei mele, când toţi aveam pe buze şi în inimă `Idealul Național`”, menționa Carol al II-lea.
Carol al II-lea: „Ştiu ce risc personal iau primind această înfrângere”
Totuși, Carol al II-lea era conștient că decizia sa de a nu se împotrivi armat Dictatului de la Viena îi poate aduce nu doar oprobriul istoric, ci și contestarea publică imediat, ceea ce s-a și întâmplat.
„Ştiu, pe de altă parte, ce risc personal iau primind această înfrângere. Știu că, pentru cel puțin mult timp, eu sunt pierdut şi că tot ce voi face şi voi zice va fi considerat ca vorbele şi faptele unui trădător de neam şi unui vânzător de ţară. (…)
Mă chinuie, de ieri, gândul dacă am dreptul de a lua această răspundere într-un fel sau altul, dacă n-aş face mai bine să renunţ la toate şi să fac gestul suprem de a abdica. Simt că, în zilele ce vor veni, se va acumula așa o cantitate de ură împotriva mea încât cu greu voi putea ține capul sus.
Atacurile vor fi conjuncte din partea lui Maniu și a Gărzii de Fier. Aşa este soarta noastră, a acelora cari suntem pironiți la locul de răspundere, și, adesea, dacă îl părăsim, dezastrul țării este şi mai mare”, considera Carol al II-lea.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Regele Carol al II-lea și războiul: „Scăparea de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine”
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea