Cum au influențat condițiile meteo „Bătălia Angliei”
Atunci când Hitler a decis să declanșeze bătălia aeriană pentru Anglia a subestimat atât potențialul aviației militare britanice (Royal Air Force), cât și stațiile radar amplasate pe coastele insulei. Un alt element care a contribuit la eșecul aviației militare germane Luftwaffe a fost inabilitatea de a se adapta la condițiile meteo.
Atunci când l-a ascultat pe Herman Göring, conducătorul Luftwaffe, că aviația militară germană poate să înfrângă Royal Air Force, dictatorul nazist nu a luat în considerare mai multe elemente variabile, care într-un final au condus la eșecul nemților în Bătălia Angliei.
Condițiile meteo de deasupra Canalului Mânecii, dar și deasupra insulei au reprezentat un punct extrem de vulnerabil pentru germani.
„Germanii au reușit să decodeze cifrul rapoartelor meteorologice radiofonice britanice”
În principal, ofensiva aeriană a fost dusă de Flotele aeriene (Luftflotten) 2 şi 3, conduse de feldmareşalii Albert Kesselring şi Hugo Sperrle – prima bazată în nord-estul Franţei şi în Țările de Jos, iar a doua în nordul şi în nord-vestul Franței. Pentru o singură zi a intervenit și Luftflotten 5 din Norvegia și Danemarca, dar din cauza pierderilor mari înregistrate nu a mai executat raiduri deasupra teritoriului britanic.
Vremea deasupra Mării Mânecii a fost adesea nefavorabilă pentru cei care atacau. De obicei, norii veneau dinspre vest, iar englezii aflau primii prognoza meteorologică. Culmea este că germanii au reușit să decodeze cifrul rapoartelor meteorologice radiofonice britanice dinspre Atlantic.
Problema germanilor a fost că n-au ştiut să profite de informațiile astfel obținute, avioanele militare germane fiind adesea surprinse de vremea neprielnică în timpul operațiunilor.
De foarte multe ori, momentul întâlnirii dintre bombardierele germane și escortele lor formate din avioane de vânătoare a fost ratat din cauza unor înnorări neprevăzute şi a slabei vizibilități. Norii masați deasupra părții de nord a Franței şi a Belgiei provocau întârzierea decolării bombardierelor, ale căror echipaje nu erau antrenate pentru navigația „oarbă”.
„Întârziind la întâlnire, avioanele de vânătoare, care nu-și puteau permite să irosească prețiosul lor combustibil, se atașau în escorta altor bombardiere. Ca urmare, o formație de bombardiere zbura cu dublă protecție, iar alta fără nici un fel de escortă – ceea ce se solda cu pierderi grave. Toamna, o dată cu înrăutățirea vremii, aceste incidente s-au înmulțit şi efectele au fost catastrofale”, scrie istoricul militar Liddel Hart.
„Ziua Vulturului”
Cel mai bun exemplu este ziua de 13 august 1940, zi care trebuia să deschidă marea ofensivă aeriană germană asupra Marii Britanii. Germanii au denumit operațiunea purtată în această zi drept „Adlertag” – „Ziua Vulturului”.
„Rapoartele excesiv de optimiste despre succesele repurtate de Luftwaffe în faza preliminară îl făcuseră pe Göring să creadă că putea dobândi supremația aeriană în patru zile cu vreme bună”, preciza Liddell Hart.
În 13 august, vremea devenise însă mai puțin favorabilă. Chiar și așa, în „Ziua Vulturului”, Luftwaffe a lansat primele atacuri masive asupra bazelor aviației de vânătoare britanice și a stațiilor radar din sud-estul Angliei. Însă, stratul gros de nori care acoperea partea de sud-est a Angliei l-a determinat pe Göring să amâne lovitura principală până după-amiază, dar câteva formațiuni de avioane nu au recepționat acest mesaj și și-au irosit resursele într-un raid fără efecte majore.
„Lansat după-amiaza, marele atac a fost prea dispersat, iar rezultatele mult sub așteptări. Pe parcursul acelei zile, Luftwaffe a executat 1.485 misiuni de zbor, dublu față de RAF.
Raidurile Luftwaffe s-au soldat cu pierderea a 45 bombardiere şi avioane de vânătoare şi au fost doborâte doar 13 avioane de vânătoare ale RAF, şi nu 70 aşa cum s-a afirmat. În această fază de debut a ofensivei principale, o bună parte a eforturilor Luftwaffe au fost irosite prin atacarea unor aeroporturi care nu aparțineau Comandamentului aviației de vânătoare”, menționează Liddell Hart.
A doua zi, pe 14 august, din cauza norilor, atacul s-a redus la o treime din ponderea avută în ziua precedentă.
Un atac pe cerul senin
Doar în dimineața zilei de 15 august, când cerul s-a înseninat, Luftwafee a lansat cel mai mare asalt din întreaga bătălie, cu un total de 1786 ieșiri ale avioanelor, în care au fost utilizate peste 500 bombardiere. Dar chiar și așa, pierderile au fost destul de mari pentru germani. „În acea zi, poate cea mai importantă a luptei, pierderile suferite de nemți s-au cifrat la 75 de avioane, iar cele britanice la 34 de avioane de vânătoare”, scrie Liddell Hart.
O dată cu apropierea toamnei, vremea a devenit tot mai rea, iar raidurile aeriene germane erau tot mai afectate de schimbările din atmosferă. La schimbările de vreme se adăugau pierderile tot mai mari suferite de Luftwafee. Încă de la începutul lunii septembrie, începea să devină tot mai clar faptul că Luftwafee pierde bătălia aeriană atât cu Royal Air Force, dar și cu vremea.
Vă mai recomandăm să citiți și:
De ce au subestimat germanii stațiile radar britanice în Bătălia Angliei?
Anglo-saxonii ar fi luptat în războaiele siriene din secolul al VI-lea
Dovezi arheologice pentru deficiență sezonieră de vitamina D, descoperite în Anglia