Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca cu pașaport francez şi uniformă franceză”

România a jucat un rol important în planurile Antantei din Primul Război Mondial. Acest rol nu s-a diminuat nici atunci când, constrânsă de ieșirea Rusiei bolșevice din război, România semna umilitorul Tratat de Pace de la București din 7 mai 1918. Aliații cunoșteau faptul că la momentul oportun se puteau baza pe soldații români. Iar acest moment a apărut în toamna anului 1918, odată cu declanșarea ofensivei aliate de la Salonic. Era nevoie însă de o comunicare cu Familia Regală, cu conducerea Armatei Române, dar și cu politicienii români ce erau retrași la Iași încă din toamna anului 1916. Pentru înlesnirea comunicării, primul-ministru francez George Clemenceau a apelat la o misiune secretă și extrem de riscantă.

Rolul principal pentru îndeplinirea acestei misiuni i-a revenit diplomatului Victor Antonescu, cel care până la sfârșitul lunii ianuarie a anului 1918 ocupase postul de ambasador al României la Paris.

• O nouă specie de dinozaur din Cretacic, descoperită în Spania
• Test de cultură generală. Unde este pepenele considerat legumă?

La puțină vreme după ce aliații au declanșat ofensiva de la Salonic, din toamna anului 1918, Frontul Balcanic al Puterilor Centrale a început să se prăbușească. Sub presiunea forțelor aliate, Bulgaria a solicitat încheierea unui armistițiu.

Armata Română trebuia să reintre în război

Drumul către Dunăre al forțelor aliate era deschis, dar în România se aflau multe trupe germane, de aceea era extrem de important ca România să reintre în război alături de aliați. Era necesară o cooperare strânsă între forțele aliaților de la Salonic și Armata Română. În aceste circumstanțe, Victor Antonescu este chemat de prim-ministrul francez George Clemenceau și însărcinat cu contactarea regelui Ferdinand și a politicienilor români aflați la Iași.

Era imperios necesar ca Armata Română să fie remobilizată pentru a lupta din nou împotriva trupelor Puterilor Centrale ce ocupau la acea vreme mai bine de două treimi din teritoriul țării.

„În chipul cel mai neașteptat, am primit vizita lui Victor Antonescu. Când la sfârşitul lui ianuarie (1918, n.r.) ne-am dat demisia (demisia guvernului condus de Ionel Brătianu, n.r.), Antonescu s-a retras şi el şi Marghiloman a numit în locul lui pe Alex. Creţianu.

Antonescu, neputând veni în țară, a rămas la Paris ca simplu particular, rolul lui mărginindu-se la ajutorarea materială a compatrioților săi prin Louis Dreyfus şi alţi bancheri amici”, își aducea aminte I.G. Duca, ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor în guvernul condus de Ionel Brătianu.

Clemenceau către Antonescu: Misiunea e plină de primejdii

Aliații aveau un plan deosebit de îndrăzneț pentru acea perioadă. Trupele aliate ce veneau de la Salonic, împreună cu soldații români, trebuiau să izgonească forțele germane conduse de generalul August von Mackensen de pe teritoriul României, iar apoi să pătrundă până în inima Imperiului Austro-Ungar.

Misiunea lui Antonescu era de a transmite lui Ionel Brătianu toate aceste informații deosebit de importante pentru destinul României. Dar drumul până în România în acea perioadă de război era destul de lung și de riscant.

„Când frontul de la Salonic s-a rupt, Clemenceau l-a chemat deci pe V. Antonescu şi i-a spus: `Vreau să iau contact direct cu Brătianu, să-l pun în curent cu tot ce se petrece şi să-i cer să ia măsurile cuvenite pentru a relua armele.

Trupele franceze vor înainta spre Dunăre, trebuie să opereze joncțiunea cu cele române şi împreună izgonind pe Mackensen să pătrundă în inima Imperiului Habsburgilor. Austro-Ungaria odată doborâtă, Germania izolată şi luată între două focuri va trebui să capituleze fără întârziere.

După matură chibzuinţă, nu văd alt mijloc practic de a stabili acest contact cu Brătianu decât prin d-ta. Dar să ştii, misiunea e plină de primejdii, trebuie să pleci imediat la Salonic şi de acolo cu un avion militar pe care ți-l va pune la dispoziție generalul Franchet d’Esperey, să zbori peste liniile inamice la Iași. Secretul misiunii d-tale trebuie să fie absolut. Vei pleca cu pașaport francez şi uniforma franceză`”, nota I.G. Duca în memoriile sale.

Timpul nu mai avea răbdare

Victor Antonescu a acceptat rapid misiunea și din fericire atât pentru el, cât și pentru România a ajuns cu bine la Iași.

„Fără o clipă de ezitare, Antonescu a primit această primejdioasă, dar patriotică însărcinare. Şi într-o bună zi s-a aflat că un avion francez pilotat de un anume Noël a aterizat pe lângă Iași şi că numitul Noël a venit la Legația Franței să remită un plic confidenţial lui Saint-Aulaire (amabsadorul francez în România, n.r.).

Brătianu, care de obicei nu-mi ascundea nimic, de astă dată nu mi-a spus nici mie că împreună cu Noël venise şi Antonescu. Abia după câteva zile mi-a mărturisit adevărul, zicându-mi că Antonescu este acum la Ghidigeni, ascuns la Chrissoveloni, care singur nu ştie cine este ofițerul francez pe care îl adăpostea sub acoperământul lui.

Bineînțeles, Marghiloman (primul-ministru din acea perioadă, n.r.) n-a ştiut nimic, a cerut pedepsirea ofițerului român Beroniade care pusese la dispoziția lui Noël şi a lui Antonescu automobilul cu care veniseră de la locul de aterizare până la Iaşi.

Furios, nu voia să restituie francezilor aparatul. Au trebuit intervențiile generalilor Christescu şi Gorski şi făgăduiala lui Saint-Aulaire că acest caz nu va constitui un precedent şi că se va spune domnului Brandenstein că pilotul francez s-a rătăcit din cauza ceții”, mai menționa I.G. Duca.

Nu mai era timp de pierdut, Armata Română trebuia remobilizată, iar guvernul filo-german condus de Alexandru Marghiloman trebuia înlăturat din funcție.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

I.G. Duca, provocat de vărul său la un duel cu pistoale în Copou: „A trebuit să ridic mănușa”

Arestat, un politician român și-a descris astfel profesia: „fost și viitor ministru”

Vara dinaintea Marii Uniri. „Enescu reușea să dea singur iluzia unei adevărate orchestre”