Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”

Vara anului 1940 a adus pe cerul britanic o încleștare teribilă de forțe între aviațiile de vânătoare engleze și cele germane. Referindu-se la piloții militari din cadrul Royal Air Force, au rămas în istorie cuvintele premierului britanic Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”.

Când pe cerul britanic au apărut avioanele de război naziste, la 10 iulie 1940, raportul între cele două aviații de vânătoare în ceea ce privea numărul de avioane disponibile se înclina în favoarea germanilor.

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Luftwaffe arunca în luptă 929 de avioane de vânătoare, în majoritate Messerschmitt 109, cu un singur motor, şi 227 Messerschmitt 110 cu două motoare.

De partea cealaltă, Royal Air Force dispunea de 650 avioane de vânătoare Hurricane și Spitfire, la care se mai adăugau în jur de 100 avioane mai vechi de alte tipuri. Însă, industria britanică reușea să producă tot mai multe avioane de vânătoare astfel încât să înlocuiască pierderile.

Problema britanicilor

Marea problemă a comandantului aviației de vânătoare britanice, Hugh Dowding, o reprezenta însă numărul scăzut de piloți disponibili.

„Situația comparativă privind piloții avioanelor de vânătoare era mai complexă și, în primele faze ale bătăliei, nefavorabilă englezilor. Deşi instruiți conform unor standarde superioare, factorul numeric juca un rol important.

Procesul lent de extindere a școlilor RAF pentru pregătirea de zbor influența substanțial mersul bătăliei. Pierderile trebuiau reduse la minimum, chiar cu riscul de a permite desfășurarea unor raiduri inamice. Oamenii, şi nu avioanele, constituiau principalul motiv de îngrijorare al lui Dowding”, scria istoricul militar Liddell Hart.

„În septembrie, criza de piloți s-a agravat”

La începutul lunii august, Hugh Dowding se baza pe 1.434 de piloți, iar alți 68 au intrat în subordinea sa fiind detașați din Marina Militară.

Confruntările intense au condus ca doar o lună mai târziu numărul lor să scadă la 840. Pierderile erau în medie de circa 120 de piloți pe săptămână. Ritmul în care piloții Royal Air Force erau pregăiți era extrem de lent. În august 1940, doar 260 de noi piloți de avioane de vânătoare au putut fi aruncați în luptă.

„În septembrie, criza de piloți s-a agravat, numărul personalului de zbor cu înaltă calificare scădea, iar noul contingent, pregătit în pripă, se dovedea vulnerabil prin lipsa de experiență. Noile escadrile aduse pentru a le schimba pe cele extenuate pierdeau adesea mai mulți oameni decât cele pe care le înlocuiseră. Frecvent, oboseala era însoțită de un moral scăzut şi de o «nervozitate» accentuată”, nota Liddell Hart.

„Conducerea Luftwaffe priveau avioanele de vânătoare ca pe o armă pur ‘defensivă’”

În ceea ce îi privește pe germani, ei nu s-au confruntat inițial cu o lipsă de piloți, în ciuda pierderilor suferite în Franța în lunile mai și iunie. Școlile germane de zbor pregăteau mai mulți piloți decât puteau absorbi escadrilele de pe front. Problema piloților germani era cauzată de moral și de modul în care erau folosiți.

„Göring şi alţi ofiţeri din conducerea Luftwaffe priveau avioanele de vânătoare ca pe o armă pur ‘defensivă’ şi de importanță secundară. În plus, cei mai buni piloți de vânătoare au fost transferați pentru a acoperi pierderile suferite de bombardiere, în vreme ce Göring continua să critice aviația de vânătoare pentru lipsa de agresivitate şi s-o învinuiască de eșecurile Luftwaffe – datorate în mare parte lipsei sale de precauție şi greșelilor tactice.

Dimpotrivă, moralul piloților de pe avioanele de vânătoare britanice a fost ridicat datorită faptului că aceștia au fost apreciați pe durata acelor luni critice drept ‘aşii’ lui Churchill floarea întregii Royal Air Force, eroi ai națiunii”, menționează Liddell Hart.

Pe măsură ce timpul trecea, iar oboseala și pierderile se tot acumulau, a crescut încordarea în rândul aviației de vânătoare germane. Avioanele şi piloții au fost folosiți doar pentru sarcini de escortare, având două sau trei misiuni pe zi, uneori chiar şi cinci. Deoarece conducerea militară germană nu permitea zile de odihnă şi nici rotația unităților pe frontul de luptă, s-a adăugat o oboseală extremă în rândul piloților germani.

Moralul, factorul determinant

„La începutul lui septembrie, moralul scăzuse mult. Starea era accentuată de sentimentul că invazia nu va avea loc, provocat de amatorismul pregătirilor la care piloții asistau. Ca urmare, începuseră să se întrebe dacă nu cumva erau sacrificați pentru a păstra iluzia unei operațiuni la care, de fapt, se renunțase. (…)

În concluzie, deşi ambele părți s-au dovedit a fi aproape la același nivel în privința îndemânării şi a curajului în primele faze ale bătăliei, pe măsură ce timpul trecea moralul englezilor creștea, purtându-i spre victorie, datorită convingerii că inamicul suferea pierderi mai grele decât ei, cu toate că şi ale lor erau semnificative”, preciza Liddel Hart.

La finalul lunii septembrie, atât Hitler, cât şi Göring au înţeles că înfrângerea aeriană a Marii Britanii nu este posibilă, la acest lucru au contribuit din plin piloții britanici și cei aliați care s-au înrolat în Royal Air Force. Eroismul și devotamentul lor au dat speranță întregii lumi că mașinăria de război nazistă poate fi învinsă.

Vă recomandăm să citiți și:

Arestat, un politician român și-a descris astfel profesia: „fost și viitor ministru”

Războiul care a schimbat istoria. Ce s-a întâmplat în Coreea

Cum erau șantajate de presă „vedetele” ce apăreau la balurile de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Un complot în vremuri de război: Generalul Averescu și bancherul Aristide Blank, în mijlocul unei conspirații politice și militare