Ce scria generalul Alexandru Averescu înaintea bătăliei de la Mărăști?

Refăcută după înfrângerile din 1916, Armata Română a declanșat o ofensivă împotriva trupelor Puterilor Centrale în vara anului 1917. Mâhnit că planurile sale de ofensivă au fost respinse de conducerea armatei, dar și de aliații României, Alexandru Averescu s-a concentrat pe pregătirea trupelor pe care le comanda și s-a asigurat „să nu fie lăsat nimic la voia întâmplării”.

Generalul Alexandru Averescu a fost extrem de supărat pe faptul că Armatei a II-a, pe care o conducea, i s-a încredințat în vara anului 1917 declanșarea unei ofensive secundare. Rolul principal în planurile elaborate de conducerea armatei împreună cu aliații României în această ofensivă îi revenea Armatei I române care urma „să atace şi să străpungă cu orice preț” frontul Armatei a IX-a germane în zona Nămoloasa.

• România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram…
• Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga

Trupele conduse de Alexandru Averescu urmau să atace aripa dreaptă a Armatei I austriece și apoi să înainteze pe valea superioară a Putnei, să amenințe principala cale de comunicare dintre cele două armate dușmane: Armata a IX-a germană și Armata I austriacă. Așa avea să se ajungă la bătălia de la Mărăști.

Pregătirile lui Averescu

Cu orgoliul șifonat după ce planul său ofensiv nu a fost aprobat, Averescu s-a concentrat să își pregătească trupele cât mai bine, mai ales că avea încă în minte cele întâmplate în timpul Manevrei de la Flămânda din septembrie 1916.

„Pentru a facilita accesul în zona frontului, a fost construită o linie ferată cu ecartament îngust şi s-au deschis drumuri noi. În şedințele organizate cu comandanții corpurilor de armată şi diviziilor, pentru a le explica planul său de operațiuni, Averescu a pus accentul pe două lucruri învățate în 1916: nevoia unei strânse cooperări între artilerie şi infanterie şi trimiterea maselor de infanteriști spre liniile inamice numai după ce artileria făcea breșe în pozițiile defensive. Pentru ofițerii inferiori, el a organizat minicursuri despre problemele tactice pe care le puteau întâmpina”, menționează istoricul militar Glenn Torrey.

Averescu, despre soldații din subordine: „Sunt convins că vom învinge”

În ajunul atacului, Alexandru Averescu consemna încă o dată în jurnalul său că nu are încredere în acțiunea ofensivă în direcția Nămoloasa pe care urma să o întreprindă Armata I:

„În fine, ziua mult așteptată începe. Zi mare, căci este în joc reputațiunea Armatei sau cel puţin a valvarei soldatului nostru. Nu cred în nimicirea dușmanului, nu cred în ajungerea la R. Sărat, mai ales pe direcțiunea Nămoloasa; dimpotrivă mă tem de o teribilă înfrângere în acea parte, după un ușor prim succes”.

În schimb, generalul Alexandru Averescu era extrem de încrezător în privința succesului pe care îl vor repurta trupele pe care le conducea: „Am însă ferma încredere în succesul trupelor noastre pe frontul Armatei mele. Sunt convins că acţiunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie şi pentru ţară de mândrie. Ne măsurăm, în condițiuni aproape egale, cu cei mai buni soldaţi din lume. Sunt convins că vom învinge”.

„Prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne”.

În dimineața zilei de 22 iulie 1917, peste 200 de tunuri românești au declanșat un amplu bombardament asupra pozițiilor trupelor Puterilor Centrale. A urmat apoi ofensiva infanteriei din cadrul Armatei a II-a comandată de generalul Alexandru Averescu.

Într-o săptămână, soldații români au recuperat peste 500 de kilometri pătrați şi au eliberat 30 de sate. Au fost capturați 3.000 de soldați austro-ungari şi germani şi cel puțin 60 de tunuri. Consecințele bătăliei de la Mărăşti au fost mult mai vaste. A fost, cum se exprima Averescu într-o scrisoare, „prima victorie adevărată din istoria armatei române moderne”.

Victoria „a demonstrat că soldații români, dacă erau instruiți şi echipați cum trebuie, puteau lupta de la egal la egal cu adversarii lor. Acest succes a ridicat moralul şi a dat încredere soldaților şi ofițerilor din întreaga armată. A fost un precedent important pentru bătăliile de la Mărăşeşti şi Oituz, care aveau să urmeze în curând.

Pentru Averescu însuşi, Bătălia de la Mărăşti s-a dovedit a fi apogeul carierei sale militare. Ea i-a mărit prestigiul şi popularitatea deosebită de care se bucura deja şi pe care avea să-şi clădească ulterior cariera politică”, preciza Glenn Torrey.

În schimb, înfrângerea suferită de Puterile Centrale la Mărăști a zdruncinat moralul și încrederea trupelor Puterilor Centrale. Au redus operațiunile militare de pe alte fronturi și au trimis întăriri militare serioase în ajutorul trupelor atacate de soldații români. Mai mult, ofensiva victorioasă a trupelor române de la Mărăști a determinat comandamentul trupelor Puterilor Centrale să lanseze ofensivele nereușite de la Mărășești și Oituz.

Vă recomandăm să citiți și:

Vara dinaintea Marii Uniri. „Enescu reușea să dea singur iluzia unei adevărate orchestre”

Adevărul din spatele „Nopţii cuţitelor lungi”, operaţiunea prin care Hilter şi-a eliminat toţi adversarii

De ce nu au mai debarcat trupele lui Hitler în Marea Britanie?

„Operațiunea Leul de Mare” și speranțele lui Hitler