I.G. Duca, provocat de vărul său la un duel cu pistoale în Copou: „A trebuit să ridic mănușa”

În prima parte a anului 1918, clasa politică românească trecea prin profunde frământări. După ce guvernul filo-german condus de Alexandru Marghiloman a semnat tratatul de pace cu Puterile Centrale din 7 mai 1918, a început o campanie de răzbunare împotriva membrilor fostului guvern condus de Ionel Brătianu. La toate acestea s-au adăugat ascensiunea politică a generalului Alexandru Averescu. În acest context, disputele politice ajungeau chiar să fie tranșate în urma unor dueluri cu pistoale. Printr-un astfel de duel a trecut și Ion Gheorghe Duca. Culmea este că cel care l-a provocat la duel a fost nimeni altul decât vărul său, Grigore Filipescu. Dar cum s-a ajuns la duelul dintre cei doi?

După ce a fost semnată Pacea de la București cu Puterile Centrale, toată atenția clasei politice românești era îndreptată către evoluția luptelor de pe Frontul de Vest.

• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
• A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

La Iași, unde era refugiată marea parte a politicienilor români se făceau tot felul de planuri pentru momentul în care urma a se încheia Primul Război Mondial. Nu lipseau însă nici atacurile împotriva opozanților politici. De aici și până la desfășurarea unui duel nu a mai fost decât un singur pas. De la ce a început conflictul?

O scrisoare plină de insulte și o provocare la duel

„În acea perioadă am avut singurul duel din viaţa mea: cu vărul Grigore Filipescu. Grigore Filipescu, care pe atunci făcea politică cu Averescu, era înverșunat împotriva noastră (a liberalilor, n.r.), ne ataca oriunde și oricând.

`Mişcarea` (ziarul liberalilor, n.r.) publicase o notă în care spunea că, în loc să facă pe grozavul, ar fi trebuit mai bine să-și facă datoria pe front, iar nu să stea la Bacău și să comande acolo măturătorii de stradă. Din nenorocire, o învinuire pe deplin întemeiată, fiindcă Averescu pentru a-și organiza partidul îl ținea la Bacău pe lângă comandamentul său și oficial îi dăduse supravegherea lucrărilor edilitare ale orașului în care era sediul său.

Filipescu avusese slăbiciunea să primească o atare misiune puțin glorioasă. Oricum ar fi, nota nu era scrisă de mine”, își aducea aminte I.G Duca.

Deși Duca nu elaborase acele rânduri, Filipescu i-a trimis o scrisoare plină de insulte în care îi atribuia paternitatea celor apărute în ziar și îl provoca la duel:

„A doua zi m-am pomenit însă cu o scrisoare plină de insulte triviale din partea lui Filipescu, atribuindu-mi paternitatea rândurilor din `Mişcarea`. Cu tot disprețul pe care mi l-a inspirat întotdeauna instituția aceasta anacronică şi perimată a duelului, a trebuit să ridic mănușa și să trimit martori”.

Încăierare verbală între martori

Martorii lui Duca au fost doi mari politicieni liberali: Mihail Pherekyde, ministru în mai multe guverne ale României, și George G. Mârzescu, fost primar al Iașiului și viitor ministru. Întâlnirea dintre martori a fost însă prilejul altor confruntări, de această dată verbale.

„Am ales pe Pherekyde, marele nostru expert în materie, şi pe Mârzescu. Le-am cerut să mă scoată repede pe teren şi fiind cel ofensat să aleagă drept armă pistolul. Aşa au şi făcut şi de la prima întâlnire cu martorii lui Grigore Filipescu, Costică Hiott şi Zizi Cantacuzino, duelul a fost hotărât pentru a doua zi dimineața la via lui Kilimoglu de la Copou, acolo unde avusese loc şi duelul lui Vintilă Brătianu cu dr. Lupu. Pherekyde a fost şi de astă dată extraordinar. Întâi, când s-a întâlnit cu martorii adverși, în loc să se discute incidentul a început să-l scuture pe Zizi Cantacuzino, să-l facă martor de profesie și aproape să-l insulte. Zizi Cantacuzino căuta să-l oprească `da, coane Mişule, nu te supăra, să-ţi explic`.

`- Ce coane Mişule, ce explicații, nu e scandal, nu e uneltire uricioasă a Iaşului acesta fără ca să nu fii amestecat d-ta`.

-`Dar, coane Mişule, mă ofensezi`.

– `Ce ofensă, am fost prieten cu tatăl d-tale, îți spun adevărul`. (…) Mârzescu încremenise şi se temea să nu iasă un nou duel, de astă dată între martori”, consemna nu fără umor Duca.

„Nu vreau să mă expun să rănesc măcar pe vărul meu”

I.G. Duca era hotărât să tragă în aer pentru a nu îl răni pe vărul său. Însă acest lucru l-a ofensat pe Mihail Pherekyde care vedea în instituția duelului un lucru extrem de important care trebuia tratat serios.

„Mergând în automobil spre locul duelului şi Pherekyde explicându-mi mereu ce trebuie să fac, cum trebuie să mă aşez, cum trebuie să trag, eu am avut imprudența să spun că toate aceste amănunte nu mă interesează fiindcă eu sunt hotărât să trag în aer, fiindcă nu vreau să mă expun  să rănesc măcar pe vărul meu. La auzul acestor cuvinte, Pherekyde mi-a declarat că din acest minut a încetat să fie martorul meu, fiindcă pentru el duelul e un lucru grav şi serios şi că pentru o parodie deci să mă adresez altcuiva.

A fost nevoie de stăruințele lui Mârzescu şi de făgăduielile mele că voi trage în adversarul meu, pentru ca Pherekyde să revie asupra hotărârii lui”.

„M-ai păcălit, de astă dată te iert”

Pregătirile pentru duel, Pherekyde le-a făcut cu o gravitate care i-a amuzat pe participanți, dar Duca a rămas consecvent hotărârii sale de a trage în aer pentru a nu își răni vărul.

„Pe teren, la tot ritualul duelului: măsurarea distanței, verificarea armelor, ne-a amuzat pe toţi, prin gravitatea încruntată cu care a procedat comandamentul etc… Inutil să spun că tot am tras în aer. Pentru nimic pe lume n-aş fi vrut să risc a lovi pe un om de care eram legat cu atâtea amintiri scumpe, personale şi de familie.

Dacă ar fi fost vorba cel puțin de ceva cu adevărat grav, dar pentru notița din `Mişcarea` să mă expun a avea pe conștiință un om. Aceasta nu putea intra, şi cu drept cuvânt, în mintea mea. Şi astfel totul s-a sfârșit cu tradiționalele `două gloanțe fără rezultat`. La întoarcere, Pherekyde mi-a zis însă `m-ai păcălit, de astă dată te iert`. M-a iertat atât de uşor fiindcă avea o slăbiciune pentru mine şi Pherekyde nu era un om drept, era un om pătimaș, plin de indulgențe pentru cei la care ținea, fără milă pentru cei ce îi erau antipatici”, își mai amintea Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O solicitare bizară. De ce a dorit mareșalul August von Mackensen să se întâlnească cu Regele Ferdinand?

Ciudatul incident între generalul Berthelot și România

Regele Carol I, presat de Puterile Centrale. „Considera că războiul va fi scurt, iar cucerirea Parisului inevitabilă”

Puterile Centrale, „victimele” unei ample operațiuni de diversiune dusă de Guvernul român