Cei mai faimoși gladiatori romani. Spartacus a fost singurul gladiator care nu s-a luptat în arenă

Gladiatorii Romei Antice, acei luptători puternici și agili, reprezentați atât de frumos în filmele artistice de-a lungul vremii, antrenați pentru a se confrunta în arene în fața unui public numeros și dornic să vadă sânge.

Deseori considerați simboluri ale curajului, loialității și sacrificiului, gladiatorii au fost personificați în cultura romană ca eroi sau anti-eroi, în funcție de rolul pe care-l aveau în arene precum Colosseumul.

• Hipparchus, părintele trigonometriei
• Dinozaurii erbivori își schimbau des dinții din cauza plantelor consumate

Unii gladiatori erau populari printre spectatori datorită abilităților impresionante și a victoriilor obținute, fiind aclamați ca niște campioni adevărați, iar alții, în contrast, erau văzuți ca infractori sau prizonieri de război obligați să lupte pentru supraviețuire, ceea ce îi făcea să fie priviți cu mai puțin respect.

Gladiatorii purtau costume distinctive și echipamente specifice care îi diferențiau între ei și le conferau un aspect intimidant – scuturi mari, sulițe, săbii sau tridente, și armuri grele pentru protecție. Costumele lor erau adesea colorate și ornamentate pentru a atrage atenția publicului. În ciuda statutului lor de luptători, gladiatorii nu aveau un rang social ridicat în societatea romană. Majoritatea erau sclavi așa cum deja am menționat ceva mai sus în articol, prizonieri de război forțați să lupte pentru divertismentul publicului, iar o mică parte dintre ei era formată din cetățeni născuți liberi care se ofereau voluntari în speranța de a câștiga bani și faimă. Gladiatorii care reușeau să atingă statutul de „celebrități”, datorită victoriilor din arenă, își câștigau prin asta și dreptul la libertatea sau chiar bogăție. Dar faima lor nu se obținea atât de ușor, având în vedere faptul că fiecare gladiator lupta doar de două-trei ori pe an, de regulă în cadrul unor evenimente cu 10-13 lupte între ei, fiecare partidă durând între 10 și 15 minute.

Înaintea luptelor care se dădeau pe viață și pe moarte, acești gladiatori erau supuși unor antrenamente și pregătiri riguroase în „școli” specializate administrate de „investitori” bogați ai vremii care profitau de succesul lor. Contrar credinței populare, nu toate luptele gladiatorilor se terminau cu moartea, predarea fiind adesea factorul determinant. Pentru a anunța că se predau, luptătorii ridicau un deget.

Gladiatorii au jucat un rol semnificativ în societatea romană, evoluând de la luptele „ofrandă”, în calitate de sclavi plătiți, sacrificându-se până la moarte la funerarii nobililor, până la a deveni o parte esențială a evenimentelor de divertisment. Aceștia au fost implicați în lupte spectaculoase și sângeroase care atrăgeau mulțimi mari de spectatori, luptele fiind organizate în amfiteatre impresionante precum Colosseum-ul din Roma, care putea găzdui mii de spectatori.

Dar cine au fost cei mai renumiți gladiatori ai Romei antice?

Așadar, primele lupte de gladiatori au început în secolul al III-lea î.Hr, scrie history.com, ca ofrande rituale de sânge pentru spiritele nobililor recent decedați. Acest lucru s-a schimbat în jurul anului 27 î.Hr. când Augustus a preluat puterea la Roma, conform istoricului Michael J. Carter, profesor de studii clasice la Universitatea Brock din Ontario, aceștia detașându-se de rolul lor de gladiatori în contextul pur funerar și transformându-se în personaje integrante circului obișnuit și adorat de public – spectacolele de divertisment din Roma. „Această schimbare a dat naștere unora dintre cei mai faimoși gladiatori de astăzi: Spartacus, Spiculus, Marcus Attilius și alții” care, datorită personalităților lor extravagante, a trecutului personal ori performanțelor memorabile, au dobândit un renume durabil prin intermediul artiștilor sau istoricilor antici.

Marcus Attilius a fost unul dintre acești gladiatori faimoși. Roman născut liber, Attilius se pare că s-a alăturat școlii de gladiatori din proprie inițiativă, ajungând în scurt timp să facă parte dintr-un grup restrâns, dar de elită, de gladiatori care se ofereau să lupte în mod voluntar.

Deși în mod normal luptele se dădeau între gladiatori ce făceau parte din categorii asemănătoare – novici împotriva novici, experți împotriva experți – în prima sa luptă, organizată într-un amfiteatru din Pompei, Marcus Attilius a pășit în calitate de „tiro” – un termen pentru un gladiator nou – , înfruntându-l pe Hilarus, un luptător veteran care câștigase 12 din 14 lupte în cariera sa. După ce l-a învins eroic pe Hilarus, tânărul Marcus Attilius a obținut la scurt timp încă o victorie în fața unui alt gladiator veteran, și acesta câștigător a 12 lupte.

„Deși Attilius nu era probabil foarte cunoscut în întregul Imperiu Roman – un cercetător sugerează că faima sa era doar regională în cel mai bun caz – renumele lui în Pompei venind într-un moment istoric oportun: În 79 d.Hr., la doar câteva decenii după luptele lui Attilius, Muntele Vezuviu a erupt și a îngropat orașul – și graffiti-urile sale – păstrându-i moștenirea pentru secole”. (History)

Sclavul îngrijit de sclavi

Spiculus, un alt gladiator renumit, a urmat școala de gladiatori din Capua. A rămas în istorie datorită primei sale lupte cu veteranul Aptonetus, un roman liber, pe care nu doar că l-a învins, dar l-a și ucis în duelul lor. Așa a ajuns Spiculus să intre în grațiile împăratului de atunci al Romei, Nero, care l-a copleșit cu atenție, daruri și inclusiv cu un palat. Spiculus a ajuns de la statutul de sclav (asta era din punct de vedere tehnic), un scalv trăind în lux și fiind îngrijit de servitori, sclavi la rândul lor.

Commodus, cunoscut astăzi ca „împăratul nebun” a cărui domnie dezastruoasă (din 180 și până în 192 d.Hr.) a marcat sfârșitul epocii de aur a Romei, a fost fiul lui Marcus Aurelius (filosof stoic și împărat roman din 161și până în 180). Commodus a devenit co-împărat cu tatăl său la vârsta de 16 ani, urcând automat pe tron în180 d.Hr., după moartea tatălui său, cauzată fie de o boală, fie de crimă (nu se știe sigur).

„Crud, obscen și desfrânat”, așa cum a fost descris de istoricul Aelius Lampridius, „Commodus avea un harem compus din 600 de băieți și femei tinere. Se considera zeu și credea că este Hercule reîncarnat. Era văzut deseori plimbându-se prin palat îmbrăcat în piele de leu. Deloc surprinzător, Commodus se credea și gladiator. Se spune că a urcat în ring de 735 de ori, luptându-se adesea cu animale, dar ocazional și cu alți gladiatori”. Commodus nu era un luptător desăvârșit, dar cu toate astea, nimeni nu îndrăznea să își etaleze forțele reale riscând să ucidă un împărat în funcție. „Rănirea lui Commodus nu era decât o cale sigură către propria moarte înfiorătoare”.

Flamma, un gladiator de origine siriană, a devenit celebru sub domnia împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.), rămânând în istorie pentru faptul că i s-a acordat libertatea de patru ori și a refuzat-o în mod repetat. Flamma a avut o carieră lungă și de succes. A câștigat 34 de lupte și a primit aproximativ 13 grațieri, în care arbitrii fie i-au cruțat viața în timpul unei înfrângeri, fie i-au încoronat pe ambii concurenți drept câștigători, fapt care i-a determinat pe istorici să concluzioneze că acești bravi gladiatori puteau ajunge la mila arbitrilor, cu rolul fie de a salva viața unui gladiator învins, fie de a permite luptătorului advers să aplice o lovitură mortală. Flamma a murit în cele din urmă la vârsta de 30 de ani, mai în vârstă decât mulți dintre colegii săi.

Spartacus a fost considerat nu doar cel mai important gladiator din Roma Antică, dar și cel mai popular din istorie, cele mai multe filme care s-au realizat avându-i pe gladiatori în centrul subiectului, folosindu-se de numele și personalitatea lui.

Conform History, Spartacus nu a luptat niciodată într-un amfiteatru, posibil să se fi născut în Balcani, acolo unde a fost vândut ca sclav pentru a se antrena la o școală de gladiatori din Capua.

În anul 73 î.e.n., după ce a intrat în centrul de pregătire al gladiatorilor, sătul de abuzurile la care a fost supus acolo, Spartacus a fugit fără să fi avut ocazia să participe la vreo luptă în arenă, refugiindu-se pe Muntele Vezuviu, acolo unde a fost urmat de alte mii de gladiatori înrobiți în diferite școli de antrenamente pentru luptători. Împreună cu aceștia, Spartacus a organizat una dintre cele mai faimoase revolte din Roma antică: Al Treilea Război Servil. Revolta a început în anul 72 î.e.n. , atingând un număr de aproximativ 100.000 de oameni înrobiți și alți aliați care au reușit să obțină victorii semnificative împotriva forțelor romane, inclusiv înfrângerea unei expediții consulare trimise împotriva lor.

Bătălia finală, unde romanii au asistat la presupusa înfrângere a lui Spartacus, a avut loc în anul 71 î.e.n., pe teritoriul actual al Senerchiei. Deși există divergențe în privința detaliilor, majoritatea izvoarelor antice susțin că Spartacus a murit în timpul acestei bătălii. După moartea sa, aproximativ 6.000 de supraviețuitori ai revoltei au fost capturați și răstigniți pe o distanță de peste 150 de km.

De-a lungul timpului, au fost realizate peste 100 de filme cu gladiatori, însă cele mai cunoscute dintre ele sunt Spartacus din 1960, cu actorul Kirk Douglas în rolul principal, în regia lui  Stanley Kubrick și Anthony Mann (film premiat cu patru Oscaruri), serialul Spartacus (2010 – 2013), cu regretatul Andy Whitfield în rolul principal (1971 – 2011), Jason And The Argonauts (1963), cu Todd Armstrong în rolul principal, The Eagle (2011), cu gladiatorul Channing Tatum, Centurion (2010)  – cu Michael Fassbender în rolul principal, Cabiria (1914) – un film epic italian mut, regizat de Giovanni Pastrone și filmat la Torino, Demetrius And The Gladiators (1954), Barabbas (1961) (cu Anthony Quinn), The Fall Of The Roman Empire (1964), cu actorii Sophia Loren, Alec Guinness, Stephen Boyd, C hristopher Plummer, James Mason și Omar Sharif, Gladiator (2000), un clasic modern al lui Ridley Scott, cu Russell Crowe în rolul principal, peliculă premiată cu 5 Oscaruri (din 12 nominalizări), a cărui poveste este inspirată din mai vechiul Ben-Hur (1959), care are în centrul intrigii un soldat roman căzut la datorie care caută răzbunare pentru uciderea soției și a fiului său. Și, ultimul dar nu cel din urmă, Ben-Hur (1959), film premiat cu 11 Oscaruri, cu Charlton Heston în rolul principal.

Surse:

https://www.history.com/news/most-famous-ancient-roman-gladiators

https://www.imdb.com/list/ls062672413/

https://screenrant.com/best-gladiator-films-ranked/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Legenda Gladiatorului regizat de Ridley Scott. Maximus a fost fictiv, însă alții chiar au existat în istorie

Cine este Lucius din Gladiator 2? Personajul lui Paul Mescal, erou fictiv sau real?

Paul Mescal este pregătit de luptă în Gladiator 2. „O să mă deprime dacă voi deveni mai faimos după Gladiator 2”

Scurgerile antice de sub Colosseum dezvăluie oasele unui gladiator neașteptat