Legenda Gladiatorului regizat de Ridley Scott. Maximus a fost fictiv, însă alții chiar au existat în istorie
În 2000, regizorul Ridley Scott a scos pe piață unul dintre cele mai apreciate filme istorice, Gladiator, peliculă nominalizată la 12 Oscaruri, dintre acestea primind 5 premii, inclusiv pentru cea mai bună imagine și cel mai bun actor într-un rol principal – Russell Crowe.
Filmul, cu un buget de aproape jumătate de miliard de dolari, a cărui intrigă o reprezintă povestea unui fost general roman – Maximus – pornit să se răzbune pe împăratul corupt – Commodus – care i-a ucis familia și l-a trimis în sclavie, transformându-l în gladiator, a avut un impact absolut impresionant în rândul cinefililor.
Deși Gladiatorul prezintă figuri istorice care au existat în antichitate, Maximus Decimus Meridius al lui Russell Crowe nu a fost o persoană reală.
Dar a fost acest fir epic inspirat din fapte reale?
Ridley Scott plasează Gladiator în anul 180 d.Hr., panoramând lumea gladiatorilor, jocurile politice și campaniile militare care erau obișnuite, de altfel, în acea perioadă. Printre personajele cheie ale Scott, care pot fi regăsite în paginile istoriei, se numără împăratul roman Marcus Aurelius , filosof stoic și împărat roman între 161 și 180, membru al dinastiei Nerva-Antonin, ultimul dintre conducătorii cunoscuți mai târziu ca așa numiții cei cinci împărați buni și ultimul împărat al Pax Romana. Un alt personaj real al lui Ridley Scott este și Commodus , interpretat de actorul Joaquin Phoenix, împărat roman care a domnit din 177 până la asasinarea sa în 192. În primii trei ani ai domniei lui, Commodus a fost co-împărat cu tatăl său Marcus Aurelius. Domnia lui Commodus, începând cu moartea lui Aurelius în 180, este considerată a marca sfârșitul unei epoci de aur de pace și prosperitate în istoria Imperiului Roman (Pax Romana). De asemenea, tot reală a fost și Lucilla, cea de-a doua fiică a lui Marcus Aurelius (personaj interpretat de Connie Nielsen), soția co-guvernatorului și fratelui adoptiv al tatălui său, Lucius Verus, și sora mai mare a împăratului Commodus de mai târziu. Commodus a ordonat execuția Lucillei după o tentativă eșuată de asasinat și lovitură de stat, când ea avea aproximativ 33 de ani.
Personajul principal Maximus nu este însă real. Dar pentru că vorbim despre un film, fie el istoric, trebuie avut în vedere faptul că producția a asamblat în așa măsură piesele astfel încât pelicula, chiar dacă nu a respectat cu acuratețe datele biografice, a avut grijă să scoată pe piață o poveste impresionantă, emoționantă și de interes pentru privitori.
Totuși, crearea acestui personaj al lui Russell Crowe, Maximus, a fost influențată de mai multe figuri diferite din Roma antică, acesta bazându-se în principal pe generalii romani, precum și pe gladiatorii înșiși și pe viața pe care o duceau în vremurile respective. Practic, Maximus este un indiciu, un model al acelor vremuri, prin aceste influențe, privitorii putând să-și facă o idee despre cum era viața unei persoane în Roma antică, a unui gladiator, caracteristicile care l-au creat pe Maximus în Gladiator servind, de asemenea, ca simbol al dreptății și al corectitudinii în mijlocul corupției.
Prin urmare, personajul lui Maximus este fictiv. Dar în unele privințe seamănă cu personajele istorice Narcissus (ucigașul din viața reală al lui Commodus și numele personajului din prima versiune a scenariului), Spartacus (atât Maximus, cât și Spartacus au fost oameni înrobiți care au devenit gladiatori cunoscuți, ambii plănuind o revoltă împotriva statului roman, încercând să distrugă corupția), Cincinnatus (un fermier care a devenit dictator, a salvat Roma de la invazie, apoi a demisionat din funcția sa după 15 zile) și Marcus Nonius Macrinus (un general de încredere, consul în 154 d.Hr. și prieten al lui Marcus Aurelius). De altfel, Macrinus a fost una dintre cele mai mari influențe pentru Maximus Decimus Meridius. General roman, om de stat și consilier în timpul domniei lui Marcus Aurelius, la fel cum Maximus a fost general și consilier al lui Marcus Aurelius în film. În plus, atât Maximus, cât și Marcus erau admirați și plăcuți de împărat. Personajul lui Maximus este, de asemenea, influențat de viața gladiatorilor. La fel ca Maximus, majoritatea gladiatorilor erau înrobiți și prizonieri de război sau aveau antecedente penale.
Interpretabile sunt și anumite scene din film. Cum scrie și IMDb.com, este o concepție greșită comună faptul că un împărat roman își ridica degetul mare în sus pentru a indica faptul că un gladiator urma să fie cruțat, în timp ce degetul mare în jos însemna că nu va exista milă pentru un gladiator doborât. În realitate, acest gest era invers: degetul mare în sus simboliza o acțiune cu sabia (și deci moartea), iar degetul mare în jos o sabie în teacă (milă). Echipa a fost conștientă de acest lucru în timpul realizării filmului, dar întrucât „degetul mare în sus” este considerat un semn bun în zilele noastre, au decis să nu deruteze inutil publicul.
Referitor la recuzită, dacă e să ne referim la armele care apar în luptele dintre gladiatori, săbiile scurte din film erau la fel precum acelea folosite de armata romană, Gladius Hispaniensis, care erau adesea mai scurte decât săbiile militare.
Un alt aspect istoric reinterpretat de Ridley este și acesta: când împăratul Commodus merge cu Lucius, nepotul său și fiul Lucillei, sora lui mai mare, să se întâlnească cu Maximus la Colosseum, îi spune lui Maximus că Lucius insistă că el, Maximus, este Hector renăscut. După care Commodus îl întreabă pe Lucius: „Sau a fost Hercule?” Adevăratul împărat Commodus credea că el însuși era Hercule renăscut. Mai mult, Commodus cel din istorie se credea gladiator participând adesea la lupte. Într-o manifestare a obsesiei sale pentru Roma, a numit-o Colonia Commodiana și a redenumit lunile anului după diferitele titluri pe care le deținea, s-a confruntat cu mai multe tentative de asasinate din cauza comportamentului exagereat și a domniei sale tiranice, dădea petreceri opulente, risipea averea imperiului pentru dorințe personale, domnia lui marcând începutul declinului Imperiului Roman.
Dezbaterea privind acuratețea istorică a filmului Gladiator a avut loc încă de la lansare, continuând și astăzi, dar este real protagonistul din Gladiator 2, Lucius, interpretat de actorul irlandez Paul Mescal, în continuarea peliculei originale, realizate după aproape 25 de ani? Citiți în următorul articol.
Surse:
https://www.imdb.com/title/tt0172495/
https://www.britannica.com/biography/Commodus
https://facts.net/history/people/10-surprising-facts-about-commodus/
https://screenrant.com/gladiator-true-story-maximus-decimus-meridius-real-person/
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cine este Lucius din Gladiator 2? Personajul lui Paul Mescal, erou fictiv sau real?
Top 10 detalii interesante despre gladiatorii din Roma Antică
Arenă în care aveau loc „spectacole sângeroase cu gladiatori”, descoperită în Turcia