Un nou studiu răstoarnă o veche teorie despre Insula Paștelui

Pe lângă colecția sa de moai, Insula Paștelui este renumită pentru una dintre cele mai dezastruoase scăderi ale populației din istorie, deoarece localnicii antici ar fi devastat resursele insulei, declanșând o catastrofă ecologică care i-a condamnat pe toți. Cel puțin, așa spune povestea, deși noile cercetări au răsturnat această narațiune populară, sugerând că locuitorii insulei izolate au dezvoltat de fapt un model durabil de trai și declinul populației de pe Insula Paștelui nu s-a petrecut.

Cunoscută și sub numele de Rapa Nui, mica insulă din sud-estul Oceanului Pacific acoperă doar 163,3 kilometri pătrați și prezintă soluri foarte erodate și sărace în mulți dintre nutrienții esențiali pentru cultivarea recoltelor. Atunci când au ajuns acolo primii europeni, în 1722, au întâlnit o populație locală de aproximativ 3.000 de oameni, deși prezența a aproximativ 1.000 de capete de piatră uriașe pe insulă sugera un număr mult mai mare de lucrători la un moment dat în trecut.

Pentru a estima dimensiunea acestei comunități anterioare, cercetătorii s-au concentrat pe existența așa-numitelor grădini de piatră, pe care locuitorii antici din Rapa Nui le foloseau pentru a crește productivitatea solului înainte de sosirea europenilor. Prin stratificarea rocilor de diferite dimensiuni, localnicii au reușit să prevină pierderea umidității din sol și, de asemenea, să îmbunătățească conținutul de nutrienți, permițând cultivarea cartofilor dulci în spațiile dintre acest „mulci litic”, scrie IFL Science.

Declinul populației de pe Insula Paștelui nu s-a petrecut! Ce s-a întâmplat, de fapt?

Cercetările din acest secol utilizând imagini satelitare au indicat că grădinile de piatră antice ar fi putut acoperi până la 21,1 kilometri pătrați din insulă. Calculând caloriile care ar putea fi obținute din cartofii dulci cultivați în aceste parcele, oamenii de știință au estimat că Rapa Nui ar fi putut susține o populație de aproximativ 17.000 de oameni.

Acesta este un număr foarte mare de locuitori pentru un loc atât de mic și de sterp, și se crede la scară largă că această populație a depășit în cele din urmă resursele limitate ale insulei, rezultând într-un colaps ecologic și social.

Cu toate acestea, aceste evaluări anterioare ale grădinilor de piatră sunt probabil foarte inexacte, deoarece nu disting în mod adecvat între alocările litice realizate de oameni și aflorimentele stâncoase naturale. Pentru a clarifica situația, autorii unui nou studiu au antrenat un model de învățare automată pentru a identifica cu precizie adevăratele grădini de piatră din imaginile satelitare, căutând zone cu umiditate crescută a solului și conținut de azot, nu doar pietre.

După cinci ani de analiză, cercetătorii au concluzionat că doar 0,76 kilometri pătrați din Insula Paștelui sunt acoperiți de grădini de piatră. Bazându-se pe cantitatea de cartofi dulci care ar putea fi recoltați din aceste parcele, autorii estimează că agricultura insulei nu a susținut niciodată mai mult de aproximativ 2.000 de oameni.

Un exemplu de reziliență

Analiza izotopică a dinților și a oaselor cadavrelor antice de pe Rapa Nui a indicat că fructele de mare și alte culturi precum trestia de zahăr, bananele, colocazia și cartofii dulci reprezentau aproximativ 35-45% din dieta locală. Combinând valoarea calorică a tuturor resurselor insulei, cercetătorii spun că Rapa Nui ar fi putut susține o populație maximă de aproximativ 3.901 oameni.

„Acest lucru arată că populația nu ar fi putut fi niciodată atât de mare precum au sugerat unele dintre estimările anterioare”, a declarat autorul studiului, Dylan Davis. În lucrarea lor, cercetătorii explică că cifrele propuse de studiile anterioare erau probabil „între de 5 și de 20 de ori prea mari”.

Comunitatea întâlnită de acei primi vizitatori europeni nu poate, așadar, să fi fost vestigiile unei populații odinioară numeroase, ci a fost probabil reprezentativă pentru tipul de societate care a existat întotdeauna pe Insula Paștelui.

O astfel de concluzie rescrie radical istoria Rapa Nui, eliminând ideea de exploatare iresponsabilă a resurselor și suprapopulare care să ducă în cele din urmă la declinul populației de pe Insula Paștelui.

„Rezultatele noastre se adaugă la un corp din ce în ce mai mare de cercetări empirice care arată că Rapa Nui reprezintă un exemplu principal despre cum o populație izolată cu resurse naturale limitate a creat un sistem de subzistență durabil, menținându-și numărul în limitele capacității de susținere a mediului”, scriu cercetătorii.

„Lecția este opusă teoriei colapsului. Oamenii au reușit să fie foarte rezilienți în fața resurselor limitate prin modificarea mediului într-un mod care i-a ajutat”, explică Davis.

Studiul este publicat în revista Science Advances.

Vă recomandăm să citiți și:

Ce au descoperit arheologii după ce au studiat ceaunele din Epoca Bronzului?

Un șarpe gravat acum 2.000 de ani ar putea fi cea mai mare lucrare de artă rupestră

Moartea împăratului care ar fi incendiat oraşul celor şapte coline

O sabie vikingă cu o inscripție rară a fost descoperită la o fermă din Norvegia